Tape la Piatra Neamt
https://www.ziarulmetropolis.ro/tape-la-piatra-neamt/

Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ prezintă   marţi, 11 decembrie, orele 18.00 şi 20.00, la Sala Studio a Teatrului Odeon   spectacolul   TAPE de Stephen Belber traducerea Corina Grigoraş regia Răzvan Muraru cu: Cezar Antal, Dragoş Ionescu, Corina Grigoraş, Nora Covali   Pentru Jon, un regizor care începe să aibă succes, viaţa este o temă de rezolvat, pentru Vince, […]

Un articol de Andrada Văsii|6 decembrie 2012

Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ prezintă

 

marţi, 11 decembrie, orele 18.00 şi 20.00, la Sala Studio a Teatrului Odeon

 

spectacolul

 

TAPE

de Stephen Belber

traducerea Corina Grigoraş

regia Răzvan Muraru

cu: Cezar Antal, Dragoş Ionescu, Corina Grigoraş, Nora Covali

 

Pentru Jon, un regizor care începe să aibă succes, viaţa este o temă de rezolvat, pentru Vince, care poartă amprentele loser-ului, viaţa e mai degrabă o petrecere de pus la cale. Doi bărbaţi pe care îi leagă o prietenie veche, din liceu, dar şi relaţia de amor adolescentin cu aceeaşi fată.

Ranchiune vechi care fac băşici pe limbă, perspective diferite asupra unor lucruri petrecute în timpuri confuze, vorbe găunoase care golesc fapta de vină sunt tot atâtea mecanisme psihologice explorate într-o piesă care trăieşte din energiile maligne şi benigne ale tinereţii.

 

 

Stephen Belber s-a născut la Washington în 1967 şi este dramaturg, scenarist şi regizor american, jucat pe Broadway dar şi pe importante scene europene. În 1989 a  absolvit studiile de filozofie ale Trinity College, Hartford . În timpul studenţiei începe să scrie, mai întâi scurte povestiri, apoi scenete focalizate pe elemente autobiografice, scrieri primite bine în diverse cercuri intelectuale. Încurajat de răspunsurile pozitive, se decide să devină dramaturg şi să-şi încerce norocul pe scenele din New York. Aici are diverse job-uri, de la chelner la profesor suplinitor şi reporter de război pentru O. N. U. New York îi rezervă o experienţă esenţială: fără se ştie, se mută cu un coleg de cameră bolnav de Sida, pe care îl va îngriji vreme de doi ani, până la decesul acestuia.

Prima reuşită scenică o are cu Psychotic Busboy Blues (one man show). Simţind nevoia unei aprofundări teoretice, se înscrie în programul Playwrights Horizons Theater School, din cadrul Universităţii newyorkeze, iar apoi este acceptat ca scriitor rezident la prestigioasa instituţie academică The Juilliard School în 1994. După piesa sa, Tape (Caseta), scrisă în 1999, s-a realizat în 2001 filmul omonim, cu o distribuţie prestigioasă: Ethan HawkeRobert Sean Leonard şi Uma Thurman. În anul 2000 obţine prestigiosul premiu Fringe NYC pentru piesa Drifting Elegant. Între 2002-2003  este un asiduu scenarist TV. În 2004 debutează pe Broadway cu piesaMatch. Ca regizor de film este mai cunoscut pentru Drifting elegant (2006) şi Management (2008).

 

Răzvan MURARU s-a născut pe 30 noiembrie 1977 la Piatra Neamţ fiind licenţiat în Regie, Film şi Televiziune, în cadrul Facultăţii de Arte Hyperion Bucureşti (2001). Încă din anii studenţiei, ca asistent de regie şi de producţie la Castel Film, a trecut de la experienţa filmărilor în locaţie, la mercenariatul lucrului în televiziune, mai întâi ca reporter, copywriter apoi ca producător executiv, treptat retrăgându-se spre zona liberilor profesionişti, ceea ce i-a oferit posibilitatea de a colabora la realizarea şi desăvârşirea unor proiecte independente, dragi lui. Printre ele se numără şi participarea în calitate de creative director la promovarea filmului de gen Strigoi, producţie britanică desemnată cel mai bun film independent la Toronto After Dark Film Festival în 2009. Acelaşi impuls de a accepta provocări noi i-a adus, în 2012, un premiu Ad Print la secţiunea Publishing Design and Movie Poster, cu documentarul HBO Digging for Life. Hazardul, sub forma unui drag prieten, l-a împins în 2011 spre Africa de Est unde a regizat o serie de spoturi TV în cadrul unei campanii sociale împotriva violenţei domestice, campania finanţată de Departamentul de Stat American. A urmat realizarea unei serii de spoturi  tv pentru o companie de telecomunicaţii sud americane. În octombrie 2012, Cezar Antal, un prieten bun cu care a colaborat la realizarea a două scurt metraje în 2009, i-a propus Tape.

 

 

14
/06
/23

A doua ediție a Analogue Festival, cel mai mare eveniment de acest fel din regiunea de sud-centru a României, va avea loc în perioada 25-27 august pe platoul Făget de la Mioveni, aducând pe scenă artiști consacrați din țară și din străinătate - 30 de ore de muzică live - pentru un weekend de evadare, cu muzică și cultură, în mijlocul naturii.

14
/06
/23

Muzeul Naţional al Literaturii Române va organiza în 16 iunie 2023, cu prilejul Bloomsday, spectacolul de teatru „Molly Bloom”, de la ora 15.00, iar de la ora 18.00, dezbaterea dedicată noii traduceri a romanului Ulise de James Joyce, realizată de Rareș Moldovan și apărută la Editura Polirom, în colecția „Biblioteca Polirom” (coordonator Dan Croitoru).

13
/06
/23

Rodica Mandache şi tânărul actor Eduard Păuna ajung cu spectacolul „Aplauze pentru poet...” pe scena Sălii Thalia, miercuri, 28 iunie, de la ora 19:00, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Cei doi artiști vor recita din şi despre Eminescu, în ambianța muzicală inedită creată de Cătălin Răducanu la pian și țambal de concert.

13
/06
/23

Anul acesta Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD va găzdui patru spectacole internaționale de excepție. Festivalul va avea loc în perioada 19-25 iunie 2023, pe Calea Griviței din București, și va aduce în prim-plan evenimente semnate de renumiți artiști din întreaga lume.

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".