„Țara moartă”. Noul cinema radical și politic al lui Radu Jude
https://www.ziarulmetropolis.ro/tara-moarta-noul-cinema-radical-si-politic-al-lui-radu-jude/

CRONICĂ DE FILM La concurenţă cu al „Al doilea joc” (2014) al lui Corneliu Porumboiu, „Țara moartă”, noul film al lui Radu Jude, este probabil cel mai radical şi anti-spectacular documentar românesc post-2000. O operă cinematografică ambiţioasă formal şi polemică prin subiect.

Un articol de Ionuţ Mareş|30 iulie 2017

Cu acest nou film, documentarul „Țara moartă” (2017), prezentat în luna iunie la TIFF și inclus în secțiunea „Signs of Life”, dedicată cineaștilor inovatori, a Festivalului de la Locarno din august, Radu Jude marchează cea mai semnificativă schimbare de stil și de preocupare tematică dintre toți regizorii Noului Val.

Semnele erau vizibile încă de la „Aferim!” (2015), care făcea trecerea de la cinema-ul realist și doar vag politic de până atunci (de pildă, critica blând-comică a societății de consum, în „Cea mai fericită fată din lume”) la un cinema îndreptat spre aspecte puțin discutate din trecut, autoreflexiv și în căutarea unui stil care face puține concesii gustului popular.

În 2016, „Inimi cicatrizate”, adaptare după scrierile lui M. Blecher, consfințea această transformare, care aduce, invariabil, și o scădere a numărului de potențial spectatori. Un film, de asemenea, extrem de ambițios ca structură și formă, prin cadre fixe și lungi, planuri îndepărtate, joc actoricesc antinaturalist, inserturi de text, elemente de dedramatizare.

Însă latura sa politică – discutarea situației evreilor în perioada interbelică – era mai curând secundară și inofensiv redată, în special prin câteva dialoguri între tinerii de la sanatoriul în care este îngrijit protagonistul bolnav de tuberculoză osoasă. Şi se împletea cu interesul pentru aspectele comic-ridicole ale existenței  – în acest caz, coexistența bolii și a dorinței de a duce o viață obișnuită.

„Țara moartă” reprezintă trecerea la un alt nivel în cinema-ul Radu Jude. O etapă în care stilul devine tot mai experimental, iar conștiința politică tot mai acută. Este primul său documentar și cea mai radicală operă cinematografică a sa de până acum. Pare că noul discurs și-a găsit cea mai potrivită cale de exprimare: filmul eseu de nonficțiune, în care satira și farsa lasă loc tonului grav.

Regizorul a vorbit deseori în interviurile și aparițiile publice din ultimii ani despre o preocupare tot mai mare pentru lucrurile ascunse din istoria României (robia romilor, antisemitismul, masacrarea evreilor), iar referințele sale cinefile recente provin în special din zona unui cinema avangardist şi experimental sau, în orice caz, un cinema îndepărtat de mainstream-ul festivalier.

Prin urmare, „Țara moartă” vine ca o încununare a acestor noi orientări. Caracterul său polemic la nivel estetic este dat de însăși structura sa: filmul, care are o durată de 80 de minute, este construit exclusiv dintr-un montaj de fotografii realizate între 1937 și 1947 de Costică Acsinte, fotograf care în anii `30 și-a deschis propriul studio la Slobozia și a cărui operă constând în mii de instantanee este acum disponibilă, în variantă digitalizată, pe un spectaculos și detaliat site.

Fiecare din cele câteva sute de fotografii alese, prezentate în ordine cronologică (multe au data inscripționată pe ele), este lăsată mai multe secunde pe ecran, pentru a putea fi studiată atent de privitor. Sunt fotografii cu oameni ai vremii, realizate atât în studio (cu diverse fundaluri și puneri în scenă), cât și în locuințe sau curți (de sărbători sau cu ocazia altor evenimente importante; cu copii, părinți, soldați, femei pozând în ipostaze cochete etc).

Așa cum era obiceiul, oamenii se uită direct în aparatul de fotografiat (și, implicit, spre cei care îi vor privi în viitor). Readuse în atenție și puse pe marele ecran, într-un efort de dezgropare cu adevărat a unei „țări moarte” (sau, mai curând, uitate, atunci când nu este idealizată), fotografiile au un impact puternic. Și reprezintă fereastra prin care spectatorul de azi este invitat să privească în istorie, la strămoșii săi nu foarte îndepărtați. Să le intuiască felul de a fi, din chipuri, poziții ale corpului, haine, accesorii și scenografie.

Însă această incursiune vizuală aproape antropologică în trecut nu oferă decât un prim strat în multitudinea de semnificații pe care le etalează filmul. A doua provocare pe care o lansează regizorul este prin construcția coloanei sonore.

Pe de o parte, Jude folosește fragmente din aceeași perioadă din jurnalul unui medic scriitor evreu, Emil Dorian, care consemnează cu o luciditate remarcabilă, ce amintește de mult mai celebrul Mihail Sebastian, degradarea treptată, dar irevocabilă, a contextului politic și în special a situației evreilor din România, până la masacrele împotriva lor din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și eliberarea iluzorie adusă de venirea sovieticilor.

Fragmentele diaristice dezvăluie un intelectual consternat și umilit, dar care și-a păstrat forța de a înregistra, ocazional, marile transformări din viața socială și politică a țării.

Textele sunt citite, cu voce sobră și uniformă, de Jude însuși, ca o asumare foarte personală a întregului demers cinematografic. E ca și cum cineastul și-ar recunoaște o responsabilitate, ca reprezentant al majorității etnice de acum, pentru ororile trecutului și ar simți nevoia de a se pune cât mai mult în film, dincolo de scenariu și regie. În același timp, eliminarea posibilității de a folosi un actor se înscrie în estetica anti-spectacularului, anti-emoționalului, căreia i se subjugă întregul film.

Pe de altă parte, Jude folosește fragmente audio din jurnale de propagandă ale vremii (inclusiv cântece legionare) și din câteva discursuri celebre ale regelui Carol al II-lea, cu a sa voce inconfundabilă prin tonul ei afectat, și ale mareșalului Ion Antonescu, până la primele materiale de propagandă comunistă.

În îmbinarea acestor trei direcții – oamenii din fotografii, observațiile medicului scriitor și discursurile oficiale – își are sursa și subtitlul filmului, „Fragmente de vieți paralele”. Însă tocmai ideea de existențe paralele este chestionată subtil de Jude prin aducerea împreună a acestor imagini-fotografii, care totodată reflectă discret transformările de mentalități ale populației, și a unei astfel de coloane sonore originale.

În fond, o asemenea suprapunere lansează câteva întrebări fundamentale și tulburătoare. Cât de vinovați au fost oamenii simpli din sutele de fotografii care ne trec pe sub ochi de tot ce s-a întâmplat în România în acel deceniu sângeros, marcat de schimbări istorice tectonice? Erau realmente conștienți de ceea ce se petrecea lângă ei? Erau complici sau victime? Ce ne spun privirile lor de dincolo de moarte? În ce măsură îi putem judeca? Sunt întrebări cu răspunsuri deschise. Și al naibii de dificile.

Dincolo de reușita sa formală, ambițiosul documentar al lui Jude are meritul de a ne pune abrupt și fără menajamente în fața a ceea ce mentalul colectiv ar vrea ocolit sau uitat. Și nu e deloc confortabil.

„Țara moartă” va fi distribuit în cinematografele din România de microFILM, începând cu 25 august.

31
/10
/14

Puține filme ar fi fost mai potrivite pentru a deschide noua ediție Anim’est Chișinău decât simpaticul „Minuscule - La Vallée des fourmis perdues” („Minuscule: Valea furnicilor pierdute”), o producție franceză din 2013 realizată de Thomas Szabo și Hélène Giraud.

30
/10
/14

Invitatul emisiunii Nocturne de vineri, 31 octombrie, este regizorul de film şi scenaristul Radu Mihăileanu. Discuţia dintre Marina Constantinescu şi Radu Mihăileanu este un regal de spiritualitate, filosofie şi umanitate, chiar la ore târzii, emisiunea fiind programată la TVR 1, TVR HD şi TVR+, de la ora 24.00.

30
/10
/14

Câteva din cele mai apreciate lungmetraje de animație recente, o retrospectivă a unui animator celebru, scurtmetraje și o conferință despre animație și propagandă sunt câteva din atracțiile celei de-a patra ediții a Festivalului Anim’est Chișinău, care are loc de joi până duminică la Cinema Odeon și Re:Animation Hub – Tipografia 5.

29
/10
/14

După ce a debutat ca lider în box office-ul american, Furia: Eroi anonimi conduce detaşat şi clasamentul încasărilor din România, unde a generat venituri de 557.000 RON, fiind vizionat în weekendul de lansare de aproximativ 30.000 de spectatori.

29
/10
/14

CRONICĂ DE FILM. „Maidan”, cel mai nou film de non-ficțiune al regizorului ucrainean Serghei Loznița, despre recentele revolte istorice de la Kiev, este o operă puternică, solicitantă, extrem de fin lucrată la nivelul imaginii și, mai ales, al sunetului.

27
/10
/14

Săli arhipline, întâlniri cu nume mari din lumea filmului și peste 8000 de bilete vândute deja la proiecțiile din festival – acesta este bilanțul primelor zile la Les Films de Cannes à Bucarest. Datorită cererii mari de bilete, au fost programate două proiecții suplimentare pentru filmele Leviathan și The Tribe

27
/10
/14

Câștigătorul Ursului de Argint pentru cel mai bun scenariu și al Premiului Juriului Ecumenic din cadrul Festivalului Internațional de la Berlin 2014, “Patimile Mariei / Stations of the Cross / Kreuzweg” în regia lui Dietrich Brüggemann are avanpremiera în cadrul Zilelor Filmului German, organizate de Goethe-Institut la București.

27
/10
/14

CRONICĂ DE FILM Inspirat de povestiri ale lui Cehov, „Winter Sleep” (Palme d`Or la Cannes) este, probabil, filmul lui Nuri Bilge Ceylan în care se vorbeşte cel mai mult. Este o uşoară schimbare de accent, pentru că precedentele sale şase opere privilegiau tăcerile, cadrele lungi şi contemplative, imaginile poetice, natura.

27
/10
/14

"Kowalski", de Andrei Creţulescu, a primit premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la ediţia de anul acesta a Festivalului de Film de la Zagreb, care a avut loc în perioada 19 - 26 octombrie. Potrivit juriului regizorul român a câştigat premiul Căruciorul de Aur pentru "15 minute de plăcere pură a unui superb dialog, a unei interpretări şi regii mari. Şi pentru demonstrarea faptului că cinema-ul românesc este încă viu şi la înălţime".

24
/10
/14

CRONICĂ DE FILM Pentru un film care se vrea o comedie de succes, „Cuscrii”, de Radu Potcoavă, mizează prea puţin pe regie şi prea mult pe reflexele actorilor. Însă nici potenţialul comic al interpreţilor nu este fructificat la un nivel satisfăcător, din cauza scenariului rudimentar și a execuției lipsite de creativitate.

24
/10
/14

Actrița Jacqueline Bisset, care joacă rolul soției fostului șef al FMI Dominique Strauss-Kahn, în controversatul Welcome to New York, al lui Abel Ferrara, se va întâlni cu spectatorii din București după proiecția specială a filmului din această seară, de la ora 22.00, la Cinema Elvira Popescu.