Tărâmul binecuvântat / God’s Own Country, din 17 noiembrie, pe marile ecrane
https://www.ziarulmetropolis.ro/taramul-binecuvantat-gods-own-country-din-17-noiembrie-pe-marile-ecrane/

Tărâmul binecuvântat / God’s Own Country, unul dintre cele mai discutate şi premiate filme ale anului 2017, va fi lansat în România pe 17 noiembrie. Filmul este regizat de Francis Lee, iar din distribuţia lui face parte actorul român Alec Secăreanu.

Un articol de Petre Ivan|8 august 2017

Lansat și premiat la Sundance Film Festival, God’s Own Country a devenit în scurt timp unul dintre cele mai discutate filme în presa internațională anul acesta – lucru datorat atât tematicii LGBT, cât și numărului impresionant de festivaluri unde a fost selectat și premiat: Directing Award la Sundance Film Festival, Männer Jury Award la Berlinale, Best British Feature Film la Edinburgh International Film Festival, Special Jury Award la TIFFCluj, Audience Award la Frameline San Francisco International LGBTQ Film Festival.

Comparat în presa internațională cu Brokeback Mountain, Tărâmul binecuvântat / God’s Own Country spune povestea de dragoste emoționantă, dar lipsită de sentimentalisme, dintre un tânărul fermier britanic Johnny Saxby (Josh O’Connor) și muncitorul român Gheorghe (Alec Secăreanu).

Johnny îşi îneacă frustrările zilnice cu beţii straşnice şi sex la întâmplare, la ferma părinților săi din Yorkshire. Până într-o zi, când la fermă își face apariţia un zilier român, venit pentru sezonul mieilor. Între cei doi se dezvoltă o relaţie intensă ce-l aruncă pe Johnny pe un nou drum.

Alec Secăreanu, actorul român devenit celebru pentru rolul din Tărâmul binecuvântat / God’s Own Country, a absolvin UNATC în 2007. În România a jucat într-o serie de scurtmetraje (“Candy Crush”, “Mătăsari”, “My Name Is …”, etc), seriale tv și lungmetraje: “Love Bus: Cinci povești de dragoste din București”, “Visul lui Adalbert”.

Castingul pentru Tărâmul binecuvântat / God’s Own Country a durat 6 luni în România, iar regizorul Francis Lee a văzut peste 40 de actori români pentru acest rol alegându-l pe Alec Secăreanu.

Tărâmul binecuvântat / God’s Own Country va fi distribuit în cinematografele din România de Bad Unicorn. Este al doilea film european distribuit de Bad Unicorn, după succesul de peste 14,000 de spectatori înregistrat de filmul câștigător al Ursului de Aur la Berlinale,Despre trup și suflet / On Body and Soul.

Foto: God’s Own Country – facebook

10
/02
/15

CineȘoc este noul eveniment marca ARCUB, care va transforma lunar sala de spectacole din Batiște 14 într-o sală de proiecție cinematografică. Astfel, programul urmărește să devină o alternativă la filmul de mall și, în același timp, o completare a ofertei existente deja în sălile independente din Centrul Bucureștiului.

10
/02
/15

Prima dintre cele trei statuete Oscar primite de Charlie Chaplin, evaluată la peste un milion de dolari, a fost furată luna trecută, în cadrul unei spargeri organizate la Paris. Trofeul câştigat de legendarul actor din perioada filmelor mute a fost furat din sediul Asociaţiei Chaplin, compania care protejează numele şi imaginea artistului.

08
/02
/15

O maşină Ferrari 250 SWB California, parte a colecţiei Baillon şi care i-a aparţinut pentru scurt timp actorului francez Alain Delon, a fost vândută pentru 14,2 milioane de euro, fiind vedeta unei licitaţii organizate de casa Artcurial în cadrul evenimentului Salon Rétromobile de la Paris.

08
/02
/15

Ovidiu-Iuliu Moldovan, Şerban Ionescu, Victor Rebengiuc. Mari actori ce recomandă filmele din Seria „Duminica filmului românesc”. Puteţi urmări „Dreptate în lanţuri” „Ion: blestemul pământului şi „Tandreţea lăcustelor”, duminică, 8 februarie, la TVR2.

07
/02
/15

Actriţa americană Natalie Portman, care locuieşte de curând la Paris, după căsătoria ei cu coregraful francez Benjamin Millepied, a declarat, într-un interviu acordat publicaţiei Madame Figaro, că este pregătită să joace într-un film turnat în limba lui Molière

07
/02
/15

Lungmetrajul "Aferim", de Radu Jude, care va avea premiera mondială la Festivalul Internaţional de la Berlin, se numără printre cele nouă filme pe care prestigioasa revistă americană IndieWire le recomandă la evenimentul cinematografic din capitala Germaniei.

07
/02
/15

CRONICĂ DE FILM „Whiplash”, scris și regizat de americanul Damien Chazelle, este un film încrâncenat care susține ideea de act artistic ca simplă mecanicitate, folosind ca pretext narativ o relație maladivă între un toboșar de jazz ambițios și un profesor despotic.

06
/02
/15

Channing Tatum şi Mila Kunis formează pentru prima dată un cuplu pe marile ecrane în „Ascensiunea lui Jupiter”, o aventură SF de proporţii epice, realizată de Lana şi Andy Wachowski şi produsă de Warner Bros. Pictures. Filmul care are premiera în 3D şi IMAX 3D pe 6 februarie.

06
/02
/15

Capitala Germaniei a devenit centrul mondial al cinematografiei o dată cu Gala de Deschidere a celei de-a 65-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin (5-15 februarie). Evenimentul a avut loc aseară la Berlinale Palast în prezența a peste 1500 de invitați. Gazdele serii au fost Dieter Kosslick, directorul Berlinalei, și Anke Engelke.

05
/02
/15

CRONICĂ DE FILM Câştigător în 2014 al Premiului Gopo pentru cel mai bun documentar, „Experimentul Bucureşti” este un experiment cinematografic despre un posibil experiment social imaginat pentru a atrage atenţia asupra unui experiment istoric dureros, Fenomenul Piteşti.

05
/02
/15

Șase proiecții pentru public și presa internațională vor aduce povestea procurorului Cristian Panait, cea care a inspirat scenariul filmului De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu, peste hotare, la Festivalul Internațional de Film de la Berlin. Evenimentul începe astăzi, 5 februarie, și se va încheia pe 15 februarie, cel de-al treilea lungmetraj al lui Tudor Giurgiu fiind inclus în secțiunea Panorama Special.