Târgu-Jiu: Prima stea de pe Aleea Celebrităţilor îi este dedicată lui Constantin Brâncuşi
https://www.ziarulmetropolis.ro/targu-jiu-prima-stea-de-pe-aleea-celebritatilor-ii-este-dedicata-lui-constantin-brancusi/

Aleea Celebrităţilor a fost inaugurată, luni, pe esplanada din municipiul Târgu-Jiu, prima stea fiind dedicată sculptorului gorjean Constantin Brâncuşi. Inaugurarea Aleii Celebrităţilor a avut loc în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, a oamenilor de cultură din judeţ, dar şi în prezenţa Soranei Georgescu-Gorjan, fiica inginerului care a colaborat cu sculptorul Constantin Brâncuşi pentru ridicarea Coloanei […]

Un articol de |24 septembrie 2012

Aleea Celebrităţilor a fost inaugurată, luni, pe esplanada din municipiul Târgu-Jiu, prima stea fiind dedicată sculptorului gorjean Constantin Brâncuşi. Inaugurarea Aleii Celebrităţilor a avut loc în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, a oamenilor de cultură din judeţ, dar şi în prezenţa Soranei Georgescu-Gorjan, fiica inginerului care a colaborat cu sculptorul Constantin Brâncuşi pentru ridicarea Coloanei Infinitului.

„Era firesc, era normal să apară în Târgu-Jiu această galerie a nemuritorilor săi, pentru că toţi cei care vor primi o stea pe această alee şi pe aleea de alături au ani de naştere, dar intrând în eternitate, rămân pentru noi ceea ce trebuie să rămână, ceea ce trebuiau să fie dintotdeauna. Sunt miturile noastre, sunt reperele noastre, sunt modelele pe care toţi cei care ne aflăm aici sperăm să le putem oferi generaţiei de astăzi şi generaţiei următoare”, a precizat, luni, directorul Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale (CJPCT) Gorj, Ion Cepoi.

La inaugurarea Aleii Celebrităţilor, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Gorj, Ion Călinoiu, a mulţumit „Primăriei şi Consiliului Municipal că au intrat în acest parteneriat şi nu se poate face nimic din punctul de vedere al unei strategii prezente şi viitoare dacă nu ţii cont de valorile trecutului”.
„Nu are nimeni ce avem noi, îl avem pe omul universal, artistul, sculptorul Constantin Brâncuşi. Deschidem iată Aleea Celebrităţilor cu steaua lui Constantin Brâncuşi”, a spus Călinoiu.

În viitor, pe Aleea Celebrităţilor vor mai fi inaugurate stele ce vor fi dedicate personalităţilor din Târgu-Jiu şi din Gorj, care şi-au adus aportul la dezvoltarea comunităţii.
„Sunt onorat că mă aflu lângă dumneavoastră la un asemenea moment, la un asemenea eveniment. Este un moment prin care dăm dovadă că noi, târgujienii, că noi gorjenii, ştim să preţuim şi ştim să apreciem pe cei care în trecut, cât şi în prezent, şi-au pus şi îşi pun amprenta asupra oraşului nostru, cât şi asupra judeţului nostru. Participăm cu toţii la inaugurarea Aleii Celebrităţilor gorjene. Această alee normal că se inaugurează la Târgu-Jiu şi această alee începe cu steaua dedicată marelui sculptor Constantin Brâncuşi, omul de care se leagă în totalitate destinul oraşului Târgu-Jiu ca oraş cultural”, a precizat, luni, primarul municipiului Târgu-Jiu, Florin Cârciumaru.

 

Sursa: Agerpres

14
/06
/23

The Institute și Cartierul Creativ, alături de Banca Transilvania, în parteneriat cu Primăria Sectorului 1, Primăria Municipiului București, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, dezvoltă începând cu luna iunie un program de expoziții, workshopuri și târguri ca parte dintr-un demers de revitalizare a zonei Amzei prin intermediul economiei creative locale.

14
/06
/23

Festivalul Internațional de orgă Cantus Ecclesiae, ajuns la cea de-a treia sa ediție, se va desfășura în perioada 3-25 iunie 2023 la cele mai importante orgi din București: Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif, Ateneul Român, Sala Radio, Universitatea Națională de Muzică București, Biserica Evanghelică C.A. București, Biserica Italiană, Biserica Franceză și Biserica Anglicană.

14
/06
/23

A doua ediție a Analogue Festival, cel mai mare eveniment de acest fel din regiunea de sud-centru a României, va avea loc în perioada 25-27 august pe platoul Făget de la Mioveni, aducând pe scenă artiști consacrați din țară și din străinătate - 30 de ore de muzică live - pentru un weekend de evadare, cu muzică și cultură, în mijlocul naturii.

14
/06
/23

Muzeul Naţional al Literaturii Române va organiza în 16 iunie 2023, cu prilejul Bloomsday, spectacolul de teatru „Molly Bloom”, de la ora 15.00, iar de la ora 18.00, dezbaterea dedicată noii traduceri a romanului Ulise de James Joyce, realizată de Rareș Moldovan și apărută la Editura Polirom, în colecția „Biblioteca Polirom” (coordonator Dan Croitoru).