Teatrul de Comedie, 57 de ani. La mulți ani!
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-de-comedie-57-de-ani-la-multi-ani/

Teatrul de Comedie din Bucureşti a sărbătorit zilele trecute, la Sala „Radu Beligan”, alături de actorii săi şi de invitaţi speciali, 57 de ani de la înfiinţare.

Un articol de Petre Ivan|8 ianuarie 2018

Momentul aniversar a fost deschis cu un scheci în care actorii Dorina Chiriac, Bogdan Cotleţ, Dan Rădulescu, Andreea Samson şi Lucian Ionescu au introdus publicul în atmosfera de culise a teatrului.

În încheierea momentului au fost invitaţi să urce pe scenă şi cei mai noi actori ai trupei – Ilona Brezoianu, Anghel Damian, Ana Maria Turcu, Andreea Alexandrescu, Alexandru Conovaru, Dan Rădulescu, Liviu Pintileasa, Silviu Debu, Anca Dumitra şi Irina Ştefan.

Trecerea către al doilea moment al serii, concertul Orchestrei Medicilor din România „Dr. Ermil Nichifor”, a fost făcut de actorul Mihai Bisericanu, care a prezentat publicului o scurtă istorie haioasă a apariţiei pianului.

Prima melodie a serii a fost dirijată de George Mihăiţă, care le-a cerut atât muzicienilor, cât şi invitaţilor să se ridice în picioare pentru a cânta împreună „La mulţi ani!”.

Dirijez acest teatru de 15 ani. Mult, ar zice unii, alţii însă ar zice… foarte mult! Şi unii şi alţii au dreptate. Se lucrează acum la o ordonanţă, nu pot să-i spun de urgenţă, pentru că se lucrează de vreo cinci ani de zile, în care noi, directorii trecuţi de… trecuţi, să… aşa, încet-încet. Bravo lor! Îmi pare bine! Vor veni alţii mai tineri sau mai bătrâni în locul nostru. Cert este că m-am gândit să las un alt dirijor în locul meu, să vadă şi alţii cum este. De aceea îl chem, cu toată dragostea, pe Iosif Ion Prunner. – George Mihăiţă.

Seara muzicală a început cu „Divertisment în Re Major” de Mozart. „Mica Serenadă” de Mozart a fost interpretată atât în varianta ei originală, cât şi într-o variantă umoristică. Din programul muzical al serii nu au lipsit Franz Liszt sau Johannes Brahms.

În fiecare an, pe 5 ianuarie, managerul George Mihăiţă îi adună la un loc pe actorii de astăzi şi pe foştii membri ai trupei, regizori, colaboratori sau doar prieteni ai instituţiei, pentru a sărbători încă un an din existenţa Teatrului de Comedie.

5 ianuarie 1961 reprezintă data la care noua instituţie înfiinţată şi condusă de Radu Beligan, Teatrul de Comedie, şi-a deschis porţile către public cu premiera spectacolului „Celebrul 702” de Alexandru Mirodan, în regia lui Moni Ghelerter.

Foto: Teatrul de Comedie – facebook

04
/09
/23

Care-i faza cu muzica, adolescenții, societatea? La aceste întrebări își propune să răspundă Arhiva de Sunet în noul sezon al podcastului Arhiva de Sunet – Arhiva ZET, derulat alături Asociația Minitremu și Studiourile Ferentari, ce explorează rolul muzicii în viața noilor generații, din perspectiva adolescenților și tinerilor din Timișoara și București

04
/09
/23

În cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu are loc azi de la 17:00 al doilea concert al Orchestrei Cameristi della Scala, sub bagheta dirijorului Wilson Hermato, într-o formulă cu trei soliști: violoncelistul Daniel Müller-Schott și doi laureați ai Concursului Internațional George Enescu 2022, violonistul Ștefan Aprodu și pianistul George Todică.

04
/09
/23

Balkanik Festival – Home of World Music, ajuns la ediția X, se va desfășura între 8 și 10 septembrie, la București, în Grădina Uranus și pe Strada Uranus, conturând într-o atmosferă unică trei zile pline de concerte live, un târg meșteșugăresc amplu, expoziții, DJ seturi, ateliere, demonstrații, dezbateri, relaxare în natura din mijlocul orașului, la umbra turnului de apă proiectat de Anghel Saligny.

03
/09
/23

Seria Concertelor pentru familii și copii debutează azi, de la ora 11:00, la Teatrul Odeon, cu concertul ”Orchestra merge la Zoo” al ansamblului Camerata Regală, sub bagheta dirijorului Andrei Feher. Muzicienilor le vor sta alături muzicologul Cristina Bohaciu Sârbu și actorul Mihai Bisericanu, în rol de narator.

02
/09
/23

Cum se simte Dora Gaitanovici după un concert bun? Parcă plutește. Mental, rămâne pe scenă multe alte zeci de minute după ce a coborât în lumea reală.

01
/09
/23

Creativitatea dobândește o nouă definiție la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest. Între 6 și 15 octombrie, singurul eveniment cinematografic din România care califică filme pe lista candidaților eligibili la Oscaruri aduce pe marile ecrane din capitală cea mai bogată și mai diversă selecție de filme de până acum.

01
/09
/23

Începutul anului 2024 va aduce pe marile ecrane cel mai de anvergură documentar realizat în România despre Generația de Aur a fotbalului românesc. Și despre performanțele sale uluitoare, care au pus România pe harta lumii și au oferit unei țări întregi cele mai frumoase cadouri: identitate, într-o epocă a uniformizării, și multă speranță, într-una a tranziției.

01
/09
/23

Dincolo de a fi o celebrare a mișcării sistemului nostru solar în jurul centrului Căii Lactee, Galactic Tick Festival este un eveniment cultural și educativ dedicat copiilor și tinerilor. O sărbătoare a bucuriei transpusă în activități ce implică, printre altele, dans galatic și ateliere creative menite să facă din această călătorie o poveste de neuitat, asemeni celor pe care bunicii noștri ni le împărtășeau la gura sobei.