Teatrul din Cartier continuă la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-din-cartier-continua-la-sibiu/

Proiectul Teatrul din Cartier se află în plin avânt. Ediţia cu numărul IV a debutat pe data de 1 august, la Grădina BIS, de pe strada Ștefan cel Mare, nr. 56, a continuat apoi pe Stadionul de Rugby Bebe Boboc din Valea Aurie şi la Biserica Evanghelică din Guşteriţa.

Un articol de Liliana Matei|27 august 2018

Publicul sibian a avut astfel astfel ocazia să redescopere, într-o lumină nouă, spații mai puțin valorificate. În perioada următoare, BIS Teatru va poposi în cartierele Terezian și Ștrand.

Anul trecut, într-o premieră pentru Sibiu, malul Cibinului a găzduit primul spectacol de teatru, în cadrul proiectului Teatrul din Cartier. Datorită participării numeroase și a interesului spectatorilor, experiența va fi reiterată anul acesta. Astfel, în cartierul Terezian, sub Podul Neculce, cunoscut și sub denumirea de „Podul cel Nou”, vor avea loc în zilele de 29 și 30 august de la ora 19:00, spectacolele Orașul meu, respectiv Planeta roz bombon.

Orașul meu, în regia lui Bogdan Sărătean, pornind de la o idee de Flaviu Suhastru, îi reunește pe Andrada Grosu, Aneea Opriș, Claudiu Fălămaș și Mihai Alexandru, în calitate de autori și interpreți ai textelor cu valoare autobiografică. Monologurile lor vorbesc cu nostalgie și umor despre copilăria petrecută în cartierele Sibiului, despre locuri și oameni, trezind spectatorilor amintiri dragi și invitându-i să se regăsească în poveștile prezentate. Planeta roz bombon este un spectacol muzical, marca Lipicioșii, având ca temă principală iubirea, cântată în diferite limbi ale pământului: română, spaniolă, franceză, engleză, germană, sau coreeană.

Spectacolul Orașul meu va fi reluat pe 4 septembrie, de la ora 19:00, în parcul din centrul cartierului Ștrand, într-o ultimă reprezentație din cadrul acestei ediții a proiectului.

Această ediție a proiectului Teatrul din Cartier este o acțiune co-finanțată de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu, precum și de Consiliul Județean Sibiu. Asociația Culturală BIS le mulțumește tuturor celor care au alergat în cadrul Maratonului Internațional Sibiu pentru acest proiect.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

05
/01
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a ansamblului Operei Naționale București, asta după ce reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către public, fiind sold-out.

05
/01
/24

Luna iubirii începe la Sala Dalles în acorduri romantice, cu Chansons D’Amour: cele mai vibrante poveşti de dragoste şi momentele de maximă intensitate sentimentală din lirica universală şi din repertoriul pop-opera vor fi celebrate în acest eveniment în care se contopesc rafinamentul, pasiunea şi emoţia.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.