Teatrul Nottara, 70 de ani de existență!
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-nottara-70-de-ani-de-existenta/

Sub sloganul „Nottara 70 – mai tânăr ca niciodată”, Teatrul Nottara sărbătoreşte, în perioada 14 – 21 mai, 70 de ani de existenţă printr-un mini-festival. Sărbătoarea Teatrului Nottara va fi deschisă, pe 14 mai, la Sala George Constantin, cu spectacolul „Vestul singuratic” de Martin McDonagh, în regia lui Cristi Juncu, cu Florin Piersic jr., Vlad Zamfirescu, Andi Vasluianu, Ioana Calotă/ Corina Dragomir.

Un articol de Petre Ivan|21 aprilie 2017

Din mini-festival nu vor lipsi spectacole ale Nottara-ului precum „Efecte colaterale” de Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu, „Aproape împreună” de Alan Alyckbourn, regia Felix Alexa, prezentat în avanpremieră, spectacolul-lectură „Karamazovii”, concept și regie Alexandru Mâzgăreanu, urmat de o discuție cu publicul, sau „Alcool”, pe versurile lui Ion Mureșan, în regia lui Mihai Măniuțiu.

În 1947, într-o fostă arenă de circ din Calea 13 septembrie, Teatrul Armatei (azi Nottara) își începe activitatea. Apoi, la scurtă vreme, sub conducerea directorului de scenă Al. Finți, se mută în clădirea construită de inginerul-arhitect Liviu Ciulley (tatăl regizorului Liviu Ciulei), din bulevardul Magheru.

În 1960, instituția de cultură iese de sub tutela Armatei și este pusă sub egida Consiliului Municipal al Capitalei. Acesta este momentul în care primește un nou nume: Teatrul „C. I. Nottara”, iar noul său director este strălucitul actor George Vraca.

Cu un început aflat sub oblăduirea a doi actori (unul patron spiritual și altul părintele care va reda artiștilor teatrul viu și liber în ciuda presiunilor politice ale perioadei) instituția va rămâne o prezență ce nu poate fi ignorată nici în breaslă, nici în rândul spectatorilor, arată sursa citată.

Mai tânăr ca niciodată, Teatrul Nottara sărbătorește! Suntem la primii 70 de ani de teatru, de povești, de amintiri, de spectacole și de miracole împărtășite. Au trecut ca un vis tehnicolor, creat din iubirea, harul și dragul artiștilor, tehnicienilor, oamenilor buni din birouri; vis împlinit prin spectatorii care au făcut posibilă întâlnirea dintre scenă și lume, dar și prin colegii care ne-au fost alături, indiferent de vreme și vremuri. – Marinela Țepuș, directorul Teatrului Nottara.

De –a lungul timpului, pe scena Teatrul Nottara au jucat mari actori ai teatrului românesc precum: Gilda Marinescu, Margareta Pogonat, Melania Cîrje, George Calboreanu, George Constantin, Ștefan Iordache, Ștefan Radof, Emil Hossu și au montat regizori: Vlad Mugur, Dan Micu, George Rafael, Marietta Sadova, Radu Penciulescu, Lucian Pintilie sau Sanda Manu.

Foto: Teatrul Nottara – facebook

17
/09
/12

1787 – A fost adoptată Constituţia Statelor Unite ale Americii (în vigoare şi astăzi), document ce proclamă SUA stat federal, având ca formă de guvernământ republica prezidenţială.   1821 – A încetat din viaţă Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului modern românesc; a fost iniţiatorul şi conducătorul primei şcoli în limba română, „Şcoala de la Sfântul Sava” […]

17
/09
/12

„Zilele culturii armene la Muzeul Satului” vor fi găzduite în perioada 21-23 Septembrie, de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, informează Uniunea Armenilor din România (UAR), într-un comunicat transmis luni, 17 septembrie.   Cu această ocazie Muzeul Satului va fi animat de spectacole de muzică şi dansuri tradiţionale armeneşti, acestea fiind completate de expoziţii de […]

17
/09
/12

Liviu Pop, ministrul delegat pentru dialog social, susţine, într-un mesaj adresat elevilor, părinţilor şi profesorilor, că anul şcolar ce se deschide „aduce ceva nou”, şi anume clasa pregătitoare şi bacalaureatul profesional, recunoscând că mai sunt multe de rezolvat în sistemul educaţional.   În opinia ministrului Liviu Pop, deschiderea anului şcolar este, şi va fi întotdeauna, […]

17
/09
/12

n. 04/05/1977 Universitatea de Arta Teatrala si Cinematografica "I. L. Caragiale" Bucuresti, Facultatea Actorie WebSite: www.cristianaraduta.ro culoare par: blond; culoare ochi: caprui; inaltime: 1,70 cm; greutate: 52 kg

14
/09
/12

Tabloul „Ciobăniţă” de Nicolae Grigorescu, prezintă o femeie deghizată în haine de cioban şi va fi scoasă la licitaţie de casa Artmark, pe 25 septembrie, la Ateneul Român din Bucureşti.   Portretul ciobăniţei este propus colecţionarilor de artă la Licitaţia de Impresionism şi Postimpresionism organizată de Artmark pe 25 septembrie. Alături de aceasta, va fi […]

14
/09
/12

Expoziţia „Childhood. Remains and Heritage/ Copilăria. Rămăşiţe şi patrimoniu”, organizată în cadrul proiectului european cu acelaşi nume, finanţat prin programul Cultura 2007-2013, va fi prezentată, în cadrul unui itinerariu european susţinut de Institutul Cultural Român, la Paris.   În perioada 12-30 septembrie, Institutul Cultural Român de la Paris găzduieşte muzeul copilăriei: un melanj inedit de […]

14
/09
/12

În 1321, a încetat din viaţă poetul Dante Alighieri, creator al limbii literare italiene; este autorul primei capodopere a literaturii moderne europene: “Divina Comedie”, şi a romanului “Viaţa nouă”, considerat primul roman autobiografic din literatura universală (n. 1265).   1769    – S-a născut Alexander von Humboldt, explorator şi geograf, unul dintre ultimii mari savanţi de […]

14
/09
/12

Catherine, soţia prinţului William, a rostit primul său discurs oficial în străinătate joi, în Malayezia, în cadrul celei de-a doua etape a unui amplu turneu Asia-Pacific menit să finalizeze „ucenicia” regală a ducesei de Cambridge, informează AFP. „A le oferi copiilor şi familiilor lor un loc unde să se bucure de sprijin, de îngrijire pentru […]

14
/09
/12

Filmele Despre oameni şi melci, Campania şi Resident Evil: Răsplata au premiera pe marile ecrane în acest sfârşit de săptămână. A treia ediţie a Nopţii Albe a Filmului Românesc are loc vineri seara la Bucureşti şi, pentru al doilea an consecutiv, la Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara. O expoziţie cu lucrări semnate de Gustav Klimt, realizate […]

14
/09
/12

Teatrul Metropolis vã invitã sâmbãtã, 15 septembrie, la ora 19:00 sã luaṭi parte la premiera spectacolului Jubileul, de Jean-Marie Chevret şi Michèle Ressi. Având-o în rol principal pe Maia Morgenstern şi beneficiind de îndrumarea regizoralã a lui Radu Beligan, piesa promite a fi un adevãrat spectacol. Autenticitatea piesei şi intensitatea la care este jucatã sunt […]

14
/09
/12

Selecţia celor mai de succes filme româneşti va fi prezentată vineri, în 15 spaţii din patru oraşe din ţară – Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi, în cadrul Nopţii Albe a Filmului Românesc.   Potrivit organizatorilor, programul evenimentului cuprinde atât producţii de toate genurile realizate de cineaşti din toate generaţiile, dar nu vor lipsi nici animaţiile […]

14
/09
/12

TVR a anunţat joi printr-un comunicat  suspendarea Canalului TVR Cultural, începând cu data de 15 septembrie 2012, ora 23,59. „Măsura a fost dispusă joi, 13 septembrie 2012, prin Ordin al Preşedintelui-Director General al SRTv, Claudiu Săftoiu, în contextul situaţiei financiare critice a Televiziunii Române”, precizează comunicatul. Comunicatul Televiziunii Publice menţionează că decizia este parte a […]

13
/09
/12

  În 1931, Frankenstein era considerat de către public un film horror de excepţie, deşi a fost realizat cu buget redus, scrie visboo.com. Frankenstein a fost un film de groază cu monştri ce a reuşit să înspăimânte generaţii întregi. Fiind regizat de James Whale filmul i-a avut în roluri principale pe actorii Colin Clive, Mae […]

13
/09
/12

Turneul ce are loc în perioada 15-25 septembrie  face parte din protocolul încheiat pe zece ani între Teatrul de Animaţie Ţăndărică, Guangzhou Performance/ Film Co Ltd şi Teatrul Belei, în urma declarării anului 2012 „Anul dialogului intercultural: Uniunea Europeană-China”. Menit să dezvolte o cooperare structurală între poporul chinez şi instituţii culturale ale Uniunii Europene, proiectul […]

13
/09
/12

Google şi-a schimbat, joi, 13 septembrie, logo-ul pentru a o omagia pe Clara Scumann, pianista şi compozitoarea germană, soţia lui Robert Schumann. Noul logo o prezintă pe Clara Schumann cântând la pian, alături de cei opt copii ai ei.   Născută la 13 septembrie 1819, la Leipzig, Clara Schumann a fost crescută de tatăl ei. […]

13
/09
/12

Peste 20 de trupe din şapte ţări vor susţine spectacole, de joi până duminică, de Zilele Bucureştiului, manifestare organizată de Primăria Capitalei prin ArCuB.   Conform comunicatului Primăriei Municipiului Bucureşti, trupe din şapte ţări (Franţa, Olanda, Spania, Elveţia, Belgia, Germania, România) vor susţine spectacole de teatru de stradă în Piaţa Constituţiei, Piaţa George Enescu, Parcul […]

13
/09
/12

În 1913, a încetat din viaţă, prăbuşindu-se cu avionul său, Aurel Vlaicu, inginer şi constructor de avioane, unul dintre pionierii aviaţiei mondiale (n. 1882).   1592    – A încetat din viaţă scriitorul şi moralistul Michel Eyquem de Montaigne, iniţiator al eseului, ca gen filosofico-literar,  prin capodopera “Eseuri”, prima operă filosofică scrisă în limba franceză (n. […]