Teatrul Nottara din Capitală organizează Fest(In) pe Bulevard, între 12 şi 19 octombrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-nottara-din-capitala-organizeaza-festin-pe-bulevard-intre-12-si-19-octombrie/

Teatrul Nottara din Bucureşti organizează, între 12 şi 19 octombrie, Fest(In) pe Bulevard, un eveniment care îşi doreşte să revitalizeze comedia bulevardieră.

Un articol de Andrada Văsii|11 iulie 2013

Teatrul Nottara din Bucureşti organizează, între 12 şi 19 octombrie, Fest(In) pe Bulevard, un eveniment care îşi doreşte să revitalizeze comedia bulevardieră.

Festivalul va avea două secţiuni: „Bulevardul Comediei”, care se va desfăşura la Sala „Horia Lovinescu” a Teatrului Nottara, şi secţiunea oficială, care se va desfăşura la Sala Studio „George Constantin”, sub numele „Criză teribilă, monşer!”, au declarat, miercuri, reprezentanţi ai instituţiei de spectacole, într-o conferinţă de presă.

Un bulevard cu teatru

În ceea ce priveşte secţiunea „Bulevardul Comediei”, instituţiile invitate la eveniment sunt Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, cu „Leonida Gem Session”, o adaptare „în cădere liberă” după I.L. Caragiale, semnată de Tompa Gabor şi Andras Visky, şi Centrul Cultural UNESCO „Nicolae Bălcescu”, cu spectacolul „Familia Tot” (foto sus), de Orkeny Istvan, pus în scenă de Victor Ioan Frunză, notează Mediafax.

Diferite tipuri de criză

Secţiunea oficială va găzdui spectacole pe tema crizei de toate genurile – criza economică, criza relaţiilor, criza identitară etc. În cadrul secţiunii dedicate crizei vor intra în competiţie următoarele spectacole: „Povestea zăpezii negre”, de Jean-Yves Picq (Cie Scene en Vie, Grenoble, Franţa), „Woyzeck”, de Georg Buchner (Pygmalion Theater, Viena, Austria), „Băutorul de rouă”, de Sanja Domazet (Teatrul Naţional Sterija din Vârşeţ, Serbia), „Liselotte şi luna mai”, de Pozsgai Zsolt (Teatrul Dramatic şi de Păpuşi Vraţa, Bulgaria), „Candid” (Teatrul Ţăndărică din Bucureşti) şi o premieră a Teatrului Nottara, „Matrimoniale”, în regia Dianei Lupescu, după un text de Lia Bugnar.

Săptămâna de festival va mai include dezbateri pe tema crizei, spectacole-lectură, colocvii şi lansări de carte.

Foto credit: Centrul Cultural UNESCO „Nicolae Bălcescu”, spectacolul „Familia Tot”

07
/03
/23

AnnArt Gallery găzduiește, în perioada 28 februarie - 25 martie 2023, expoziția „Treasury of forgotten places”, născută în urma unei rezidențe de artă în județul Bihor, initiață de creatorul de modă Dorin Negrău și care are ca scop principal conservarea patrimoniului unei lumi arhaice, ilustrând astfel firescul vieții simple.

07
/03
/23

Cea de-a patra ediție a Festivalului Classix s-a încheiat în valuri de aplauze pe 4 martie la Iași, pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri”.

06
/03
/23

Muzeul Național de Artă al României organizează în perioada 10- 20 martie o serie de tururi ghidate gratuite dedicate aniversării a 30 de ani de la aderarea României cu drepturi depline la Organizaţia Internaţională a Francofoniei.

03
/03
/23

Theo Herghelegiu, regizor și dramaturg: „Mă adresez dumneavoastră, echipei de consilieri ministeriali, precum și domnilor miniștri secretari de stat care se află în acest moment în funcție la Ministerul Culturii. O fac cu speranța că cineva o să evalueze serios și o să analizeze competent proiectul OUG privind statutul lucrătorului cultural profesionist cu scopul de a evita abuzul revoltător pe care această OUG, așa cum este ea redacatată acum, îl conține.“