Teatrul românesc, în impas. „Nu putem face spectacole fără tehnicieni”, a spus Mihai Călin în aplauzele publicului
https://www.ziarulmetropolis.ro/teatrul-romanesc-in-impas-nu-putem-face-spectacole-fara-tehnicieni-a-spus-mihai-calin-in-aplauzele-publicului/

Actorul Mihai Călin a explicat la Digi24 problemele financiare ale scenelor din Capitală, atrăgând atenţia că diminuarea bugetelor duce la probleme de personal şi la reducerea producţiilor din acest an. Mai mulţi artişti bucureşteni, printre care actorii Marius Manole şi Ada Galeş, anunţă participarea la Protestul numit #Demnitate, care va avea loc duminică, de la ora 18.00, în Piaţa Victoriei. 

Un articol de Petre Ivan|28 iunie 2019

„Am aflat că s-au tăiat nişte cheltuieli şi că teatrele sunt obligate deocamdată să folosească doar 30% din buget. Se promite ca la o eventuală rectificare bugetară, din toamnă, vor primi ce va fi necesar. Direcţia teatrului a fost pusă într-o situaţie fără ieşire”, a spus Mihai Călin

Potrivit acestuia, la TNB, în afară de spectacolul „Neguţătorul din Veneţia”, care este acum în lucru, şi un alt spectacol al lui Silviu Purcărete, nu se va mai lucra nimic până la finalul anului din lipsa fondurilor.

Mihai Călin a adăugat că problemele sunt aceleaşi şi la alte instituţii de cultură: „La Teatrul Mic, de câteva luni, au probleme foarte mari. Au fost crescute salariile nu doar pentru actori, ci şi pentru personalul tehnic, însă nu mai este buget de producţie. Pe de altă parte, încă de la începutul anului, când a fost tăiat bugetul de la AFCN cu 30%, decizia a afectat arta independentă sau colaboratori de la alt teatru, pentru că teatrele, având fonduri reduse, sunt nevoite să plătească mai puţin pentru reprezentaţii”.

Miercuri seară, actorii Mihai Călin şi Marius Manole au ieşit în faţa publicului, la finalul spectacolelor „Orchestra Titanic” şi „Viforul” de la TNB şi au povestit sutelor de spectatori despre situaţia dramatică prin care trec instituţiile de cultură, dar şi despre colegii de la tehnic disponibilizaţi în urma tăierilor bugetare.

„Ne aflăm într-o situaţie foarte grea şi riscă să devină dramatică. De două zile, probabil din cauza unor tăieri de buget din Cultură, situaţia a devenit foarte grea, şi colegii noştri, cam 55 de oameni din corpul tehnic al Teatrului Naţional, care sunt angajaţi colaboratori printr-o firmă externă sunt daţi afară”, a spus Mihai Călin, , în aplauzele publicului, la finalul spectacolului „Orchestra Titanic”.

„După cum ştiţi s-au tăiat foarte mulţi bani de la teatre şi de peste tot de unde se face artă. Ieri, 50 din colegii noştri au fost daţi afară, oameni fără de care acest teatru nu ar funcţiona. Rugăm, pe această cale, la Ministerul Culturii, să deblocheze acele posturi care există. Fără aceşti oameni, teatrul este blocat. Nu mai funcţionează nicio sală. „Pădurea spânzuraţilor”, multe spectacole nu vor mai putea avea loc pentru că au fost daţi afară oameni care se ocupau de videoproiecţii, de lumini, sunet, noi n-o să putem funcţiona fără ei. Un popor fără cultură e uşor de îngenuncheat”, a afirmat, la rândul său, Marius Manole pe scena TNB.

Artiștii bucureșteni protestează duminică în Piața Victoriei

Mai mulți artiști bucureșteni, printre care actorii Marius Manole și Ada Galeș, anunță participarea la un protest ce va avea loc duminică la ora 18.00 în Piața Victoriei din București. Protestul, numit #Demnitate, e ”un gest de solidaritate pentru cei care au fost concediați ca umare a taierilor bugetului și a întârzierii subvențiilor din partea primăriei municipiului București”.

”Să ne mobilizăm și să ne ridicăm împreună, pentru că uniți putem să arătăm primarilor, miniștrilor și premierului României ca suntem un număr ENORM de persoane afectate și ne cerem dreptul la demnitate. Ne cerem dreptul la remunerarea muncii depuse și de a avea un loc de în instituțiile pentru care ne-am specializat!”, arată organizatorii protestului.

Foto: Mihai Călin și Marius Manole

19
/04
/23

American Independent Film Festival .7 începe vineri, 21 aprilie, la Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie din București. În deschidere, publicul va avea de ales între două premiere: lungmetrajul A THOUSAND AND ONE – Marele premiu al juriului la Sundance 2023, la sala Eforie, și primul episod din miniseria HBO Europe, SPY/MASTER ce va fi proiectat la sala Elvire Popesco, în prezența echipei.

19
/04
/23

Invitatul lunii aprilie la „Dialoguri fără mască” este regizorul Alexandru Dabija, un artist cu un traseu unic, un artist al căutărilor și al permanentelor reinventări, un artist care nu se teme de provocări, un artist care în ultimii ani s-a dedicat și actoriei de film, un regizor care a redimensionat zona basmului românesc, accesând o zonă de umor cu totul aparte.

19
/04
/23

Evenimentul sub umbrela „Punți Muzicale Prin Antreprenoriat Cultural / Musical Bridges Through Cultural Entrepreneurship”, proiect derulat de ARTmania Festival alături de Inferno Metal Festival & Music Conference și Midgardsblot Festival și la inițiativa ARTmania Events a avut loc în perioada 6-9 aprilie în Oslo, Norvegia.

19
/04
/23

Profesioniști pasionați, care au contribuit semnificativ la realizarea unora dintre cele mai importante producții de film ale României, monteurii de film Melania Oproiu, Nita Chivulescu și Mircea Ciocâltei vor fi omagiați la cea de-a XVII-a ediție a Premiilor Gopo. Contribuția lor va fi recompensată cu Premiul Special, oferit în cadrul evenimentul ce va avea loc pe 25 aprilie, la Teatrul Național ,,I. L. Caragiale’’ din București.

19
/04
/23

„Inocentul/ L'innocent”, filmul lui Louis Garrel, pe care starul cinematografiei franceze l-a scris, regizat și în care joacă alături de Roschdy Zem, Anouk Griberg și Noémie Merlant, este o comedie explozivă și plină de sensibilitate despre un jaf înfăptuit în familie. Filmul, inspirat de evenimente din viața autorului, a câștigat două premii César și va avea premiera în cinematografe din 21 aprilie, distribuit de Independența Film.

19
/04
/23

Proiectul AdMusicam Concert Series, o componentă a programului de instruire #AdMusicam, adresat muzicienilor cu vârste între 16 și 25 de ani, revine, după o perioadă de absență cauzată de restricțiile din timpul pandemiei, cu un nou concert, care va avea loc marți, 25 aprilie 2023, ora 19.00, la Muzeul Municipiului București - Palatul Suţu.

13
/04
/23

După premiera internațională a seriei Spy/Master (HBO Max), în februarie, la Festivalul internațional de film de la Berlin, producție în care interpretează unul dintre rolurile principale, Ana Ularu a avut de curând premiera The Power/Puterea (Amazon Prime), un serial de nouă episoade în care joacă alături de Toni Collette (The Sixth Sense, Little Miss Sunshine), John Leguizamo (Moulin Rouge, Romeo + Juliet), Auli’I Cravalho (Vaiana, Moana/Ralph rupe netu`) și Josh Charles (The Good Wife/Soția perfectă).