Tenorul Vasile Moldoveanu va fi decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Comandor
https://www.ziarulmetropolis.ro/tenorul-vasile-moldoveanu-va-fi-decorat-cu-ordinul-national-steaua-romaniei-in-grad-de-comandor/

Tenorul Vasile Moldoveanu va fi decorat de preşedintele României cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Comandor.   Decretul de decorare a artistului a fost semnat miercuri de Traian Băsescu. „Astfel, în semn de înaltă apreciere pentru talentul şi dăruirea de excepţie prin care s-a impus, timp de mai multe decenii, pe marile scene ale […]

Un articol de Andrada Văsii|24 ianuarie 2013

Tenorul Vasile Moldoveanu va fi decorat de preşedintele României cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Comandor.

 

Decretul de decorare a artistului a fost semnat miercuri de Traian Băsescu.

„Astfel, în semn de înaltă apreciere pentru talentul şi dăruirea de excepţie prin care s-a impus, timp de mai multe decenii, pe marile scene ale lumii, afirmând valoarea şcolii româneşti de canto şi imaginea ţării noastre pe plan internaţional, domnul preşedinte Traian Băsescu a conferit Ordinul Naţional «Steaua României» – în grad de Comandor maestrului Vasile Moldoveanu, tenor”, se arată în comunicatul de pe site-ul preşedinţiei.

Decorarea a fost făcută la propunerea ministrului Culturii, Daniel-Constantin Barbu.

Tenorul român Vasile Moldoveanu s-a născut la Constanţa, în 6 octombrie 1935. A debutat la Opera Naţională din Bucureşti în anul 1966, în rolul Rinuccio din „Gianni Schicchi”, de Giacomo Puccini. În 1972 a apărut pentru prima dată la Opera de Stat din Stuttgart în rolul Edgardo din „Lucia di Lammermoor”, de Gaetano Donizetti, în 1976 la Opera de Stat din Munchen şi la Opera de Stat din Viena. În 1977 a avut contracte la operele din Berlin şi Chicago iar în 1978 la opera de stat din Hamburg.

Debutul său la Metropolitan Opera s-a produs în 1979 cu Pinkerton în „Madama Butterfly”, de Giacomo Puccini. În anii ’80 şi ’90, Vasile Moldoveanu a avut un program foarte încărcat în multe oraşe din Germania, cântând cu regularitate la Stuttgart. A putut fi ascultat la Zurich în 1980 în Attila, la Monte Carlo, unde locuia în acea vreme, în „Lucia di Lammermoor” (1982), la Teatro Regio di Parma în Don Carlo şi la Caracalla în Roma în „Turandot”, de Giacomo Puccini (1986).

În 1988 a cântat la opera din Nisa şi la Marsilia în 1990.

 

 

Sursa: Mediafax

01
/08
/23

Cramele Recaș, partener principal al proiectului Timișoara - Capitală Europeană a Culturii în 2023, continuă inițiativele pentru susținerea culturii, turismului și promovării vinului românesc prin lansarea „Bufetului Simțurilor: o expoziție interactivă a elementelor care definesc experiența degustării vinului, prin folosirea simțurilor vizual, olfactiv și „gustativ”.

31
/07
/23

Cea de-a doua ediție a SUNSCREEN Film & Arts Festival va avea loc la Constanța, între 17 și 20 august 2023. Inițiat anul trecut de organizatorii celui mai mare eveniment de film din țară – TIFF, festivalul își propune să aducă în fața publicului de la malul mării cele mai noi și apreciate filme românești și internaționale, concerte și invitați speciali.

31
/07
/23

Editura Nemira sărbătorește 32 de ani alături de cei mai îndrăgiți autori, cu volume memorabile, apariții inedite, dar și alături de echipă, de oamenii care zi de zi muncesc pentru ca cititorii să-și găsească cele mai potrivite cărți, deschizătoare de drumuri.