Teodor Corban, 58. La mulţi ani!
https://www.ziarulmetropolis.ro/teodor-corban-58-la-multi-ani/

Prima sa experienţă cinematografică a venit după vârsta de 40 de ani. De atunci a fost distribuit de majoritatea regizorilor importanţi de film din România, interpretările sale impresionante aducându-i notorietate şi aprecierea publicului.

Un articol de Petre Ivan|28 aprilie 2015

În adolescenţă, Teodor Corban visa să ajungă pictor, dar a devenit actor. Remarcat de o domnişorică de la Şcoala Populară de Artă, ieşeanul a reuşit să devină elevul lui Dem Rădulescu.

„Un an şi jumătate am râs tot timpul cu Dem Rădulescu pentru că nu reuşeam să-l disociez de filmele în care jucase. În anul II mi-am revenit şi chiar am reuşit să intru în graţiile profesorilor”, povesteşte Teodor Corban.

În cei peste douăzeci de ani de actorie, viaţa lui Teodor Corban s-a împărţit între scena Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi şi platourile de filmare.

În 2006, a călcat pe covorul de la Cannes după ce a interpretat rolul lui Virgil Jderescu, patronul unui post de televiziune local, în filmul „A fost sau n-a fost”, în regia lui Corneliu Porumboiu. Filmul a câştigat trofeul Camera d’Or şi premiul Label Europa Cinema. „Eu şi colegii mei am fost trataţi ca nişte adevărate VIP-uri. Am fost aplaudaţi încontinuu, aproape 20 de minute.”, mai spune Corban.

A jucat apoi în numeroase alte filme premiate la festivaluri importante: California Dreamin’,  4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, Francesca, Portretul luptătorului la tinereţe, După dealuri, Poziţia copilului sau Aferim, câştigătorul Ursului de Argint la Berlin în 2015.

Am regrete ca actor… Au fost perioade ale vârstelor pe care nu le-am acoperit suficient. Adică n-am jucat lucruri de care să-mi fie drag să-mi amintesc, au fost sincope, au fost pauze mari în cariera mea. Mă refer la teatru, că filmul oricum e o excepţie în viaţa mea şi e o excepţie în viaţa oricui din România, pentru că filmul se întâmplă când se întâmplă. Da, puteam să joc probabil acum zece ani nişte roluri pentru care eram pregătit şi pe care puteam să le duc. Am fost pasat, s-a sărit peste etapa aia a vârstei şi nu am cu ce să mă laud. Într-o anumită perioadă a vieţii mele e o pagină albă. Iar asta e un lucru trist. – Teodor Corban

Foto: Teodor Corban – facebook

02
/06
/23

O oportunitate excelentă pentru actorii de teatru din România, programul 10 pentru FILM își continuă misiunea la TIFF.22. Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la festival, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

30
/05
/23

Mini-vacanța de la începutul lunii iunie vine cu mai multe motive de sărbătoare: vreme călduroasă, timp liber de petrecut în familie și cinci zile de filme pentru copii la prețul unic de 10 lei biletul în rețeaua Cineplexx – Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș. Astfel, în perioada 1 - 5 iunie 2023, continuă tradiția de a sărbători Ziua Copilului la cinema cu promoţii de preţ imbatabile.

29
/05
/23

Insula 42, Centrul Cultural Clujean și Cinema Victoria, în parteneriat cu Festivalul Ceau Cinema!, vă invită în data de 4 iunie, începând cu ora 18.00, la Cinema Victoria din Timişoara la un masterclass susținut de Richard Peña, renumit curator, programator și educator de cinema american, dedicat avangardei cinematografice americane a anilor ’40-’60.

26
/05
/23

Programul TIFF.22 (9 – 18 iunie, Cluj-Napoca) va cuprinde o selecție de cinema nordic grație unui parteneriat în premieră între TIFF, institutele de film și ambasadele celor cinci țări din regiune: Danemarca, Suedia, Finlanda, Islanda și Norvegia.

25
/05
/23

„Încă două lozuri" (2023), noua comedie a regizorului Paul Negoescu, „Între revoluţii" (2023), filmul hibrid al lui Vlad Petri, premiat la Berlinale, şi producţia germană „Putem la fel de bine să fim morţi" (2022), care o are în rolul principal pe cunoscuta actriţă timişoreană Ioana Iacob, vor putea fi văzute în cadrul unor proiecții speciale la a zecea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, ce va avea loc în perioada 12-16 iulie.