That day of May 2020, improvizație video-performativă transmisă LIVE de pe acoperișul Teatrul Național Craiova
https://www.ziarulmetropolis.ro/that-day-of-may-2020-improvizatie-video-performativa-transmisa-live-de-pe-acoperisul-teatrul-national-craiova/

După această perioadă în care toată activitatea artistică a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova s-a desfăşurat în locul de joacă online #teatruncasACASAteatru, a venit şi momentul în care actorii şi echipa Naţionalului îşi reiau activitatea şi pun primii paşi pe scenă, respectând toate măsurile de siguranţă impuse de actualele condiţii de funcţionare a instituţiilor de spectacol.

Un articol de Petre Ivan|6 iunie 2020

Până când sălile de teatru vor fi din nou pline, Teatrul Național „Marin Sorescu” a inițiat VIDEOFONIA, cel mai nou program al instituției, care va aduce noi videoexperiențe teatrale.

Primul eveniment din cadrul acestui program este „That day of May 2020”, o improvizație video performativă transmisă în regim de live streaming sâmbătă, 6 iunie 2020, ora 20:00, de pe acoperișul teatrului. Evenimentul, unic în istoria Naționalului craiovean prin modalitatea de realizare și transmisie (one-shot) îmbină elemente din teatru, dans, și cinema și va putea fi urmărit, în direct, pe website-ul: https://tncms.ro/live.

11.05.2020. Luni. Doar o zi. Nimic special.
Sunt departe de casă. În izolare voluntară ca alte miliarde de oameni de pe această Planetă.
Azi m-am gândit la familia mea.
Ca să pot să povestesc despre mine, trebuie să povestesc cumva și despre ei.
Eu sunt o legătură între un trecut și un viitor.
La fel ca ziua de 11.05.2020.

That day of May 2020

un scenariu inspirat din mărturiile membrilor familiei actorului George Albert Costea: Silvia, Alice, Mery, Monica, Coralia, Bogdan, Gabriel, Doina, Roxana, Gheorghe

Concept și performance: George Albert Costea

Regia: Nicolae Constantin Tănase

DJ: Val Ciobanu

Director de imagine: Alexandru Matios

Coordonator livestream: Răzvan Ilinca

Nicolae Constantin Tănase este regizor de teatru și film. Primul sau scurt-metraj independent, “BLU”, i-a adus premiul “Cel mai bun Scurtmetraj Românesc” la TransilvaniaIFF 2012, iar în 2013, a primit premiul ”Tânăra Speranță” la Gala Premiilor GOPO. Lungmetrajul de debut “Lumea e a mea” a câștigat “Premiul pentru cel mai bun debut” în cadrul Zilelor Filmului Românesc la TIFF. La Karlovy Vary, în secțiunea ”East of West”, filmul a primit ”Mențiunea Specială a Juriului”, iar la Cottbus a primit anualul ”Discovery Award”. Al doilea lung-metraj a avut premiera la Praga în cadrul Prague IFF – Febio Fest.

Val Ciobanu – este un video-editor și DJ român care abordează stilurile muzicale breakbeat, dnb, dubstep, house, techno, cunoscut pentru activitatea intensă pe cele mai cunoscute scene de gen din București: Web, Studio Martin, Midi, Cool Cat, Frame, Underground, B52, Control, Expirat.

Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova

web: https://tncms.ro

facebook: https://www.facebook.com/tncms.oficial

instagram: https://www.instagram.com/teatrulnationalcraiova 

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

15
/12
/23

OPINIE Ne-am obişnuit să ne plângem. Lumea nu prea mai merge la cinema, şi cu atât mai puţin la filmele de artă. Nu mai avem săli pentru cinematografia non-mainstream. Presa generalistă a renunţat la jurnalismul de cinema. 

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.