The Buried Alive Videos – Marele Premiu BIEFF 2014
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-buried-alive-videos-marele-premiu-bieff-2014/

Cea de-a 5-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF s-a încheiat duminică, 14 decembrie, la CinemaPRO, după 5 zile de festival, 3 proiecţii sold out, 75 de filme şi 4 evenimnete speciale experimentate şi vizionate de peste 7000 de spectatori.

Un articol de Liliana Matei|18 decembrie 2014

Ceremonia de premiere a fost prezentată de Juriul BIEFF 2014, format din profesionişti de prestigiu din domeniul cinema-ului contemporan – Anne Delseth – Membru al comitetului de selecție al Quinzaine des Réalisateurs, Cannes Film Festival; Theus Zwakhals – Selecționer al secțiunii de scurtmetraj, Festivalul Internaţional de Film Rotterdam; Jonathan Pouthier – Responsabil de programele de cinema, Centre Pompidou Paris; Marion Poeth – Director de program, Festivalul Cinedans Dance on Screen Amsterdam și Ileana Bîrsan – critic și jurnalist de film – care au decis:

Marele premiu, în valoare de 3000 de euro (oferit de Institutul Cultural Român și decernat de domnul Lilian Zamfiroiu – directorul ICR), i-a fost acordat regizorului Roee Rosee pentru filmul THE BURIED ALIVE VIDEOS.

Juriul și-a motivat astfel alegerea: „Prin intermediul diferitelor stiluri cinematografice și al umorului absurd, acest film deconstruiește miturile despre personalități politice ale Rusiei și aduce în discuție tentația și puterea artei, în special cea avangardistă. Trezind, de asemenea, în rândurile publicului gândirea critică și un scepticism sănătos în ceea ce privește politica, filmul ne amintește că până și un trecut fictiv ar putea altera viitorul real”.

Premiul pentru cea mai bună imagine, în valoare de 1500 de euro (oferit de Cinelab România) i-a fost acordat lui Menno Otten pentru filmul VIA DOLOROSA. „Realizând o micro-coreografie, prin intermediul close-up-urilor, acest film totodată ieșit din comun și contemplativ reușește să construiască tensiunea prin accentuarea micilor detalii și schimbări ale expresiilor faciale și gesturilor care sunt într-o continuă mișcare în ritm tantric“, a fost motivația juriului.

Pentru „întrebuințarea de found footage într-o manieră poetică, în cadrul unui context politic proeminent și abilitatea sa de a ne provoca așteptările prin felul în care tratează intimitatea în subiecte universale”, Premiul pentru cea mai bună regie, în valoare de 1000 de euro (oferit de Abis Studio), i-a fost acordat lui Miguel Gomez pentru filmul REDEMPTION.

Mențiunea specială a juriului BIEFF 2014 a revenit regizorului Wojciech Bąkowski pentru DRY STANDPIPE, pentru „luciditatea caracteristică prin intermediul căreia abordează banalitățile vieții cotidiene și felul în care transpune sentimente contradictorii în imagini abstracte minimale și sculpturale“.

Cel mai bun film experimental românesc, oferit tot de Cinelab Romania (în valoare de 1500 de euro), a fost acordat lui Daniel Djamo pentru STORM IS COMING, pe care Juriul l-a descris astfel: „Tratând noțiuni ce țin de naționalitate, identitate și patrie într-o manieră inteligentă, acest film perturbă și construiește tensiune la mai multe niveluri. Imaginile nu sunt înrudite cu textul într-un mod evident. În vreme ce stereotipuri existente sunt recunoscute, altele noi sunt aduse la viață. Un film care nu oferă soluții decisive, nici răspunsuri explicite, însă lasă un impact mult mai puternic în mod indirect și în subconștient”.
Ceremonia de premiere a fost urmată de premiera românească a celei mai recente incursiuni a lui Ulrich Seidl în genul documentarului hibrid, după trilogia Paradise – IN THE BASEMENT.

„La baza lui In the Basement se află noţiunea că fiecare bărbat şi femeie de pe stradă ar putea fi, în secret, un bigot sau un mare cântăreţ de operă. Faptul că In the Basement ia în considerare un spectru larg de posibilităţi în ceea ce priveşte indentităţile secrete este ceea ce face din această explorare a celor mai întunecate colţuri ale psihicului uman egală, dacă nu superioară, celor mai recente ficțiuni narative ale lui Seidl.” (Tomas Hachard, Slant Magazine)

În cadrul celei de-a patra ediții BIEFF publicul s-a bucurat de 33 de filme în competiția internațională, precum și de proiecții realizate în cadrul unor parteneriate unice în România, cu festivaluri de film și instituții de referință din sfera cinema-ului experimental și a artelor vizuale, dintre care amintim:
Quinzaine des Réalisateurs – secțiune paralelă a Festivalului de la Cannes;

  • IDFA Amsterdam – cel mai important festival european de film documentar;
  • legendarul Festival Internațional de Scurtmetraj Oberhausen;
  • International Film Festival Rotterdam – unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, atât în ce priveşte numărul de spectatori, cât şi de invitaţi din domeniu;
  • Berlinale Forum Expanded – cea mai îndrăzneaţă secţiune a Berlinalei – lucrări avangardiste, experimentale, eseuri cinematografice, observaţionale, reportaje politice şi formule cinematografice încă nedescoperite;
  • seducătorul program Dance Cinema from the Netherlands organizat în acest an în colaborare cu CINEDANS – Dance on Screen Festival Amsterdam.
14
/11
/23

"În lunile octombrie şi noiembrie am stat o lună la Timișoara ca bursier: am primit o bursă de creație Taifas în colaborare cu librăria La Două Bufnițe" - scriitorul Vasile Ernu îşi împărtăşeşte impresiile despre prima ediţie a unui nou festival timişorean.

14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.