The Cure, în premieră în România. Ce preț au biletele
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-cure-%c3%aen-premier%c4%83-%c3%aen-rom%c3%a2nia-ce-pre%c8%99-au-biletele/

The Cure va susţine pe 22 iulie 2019 primul concert în România. Alături de celebra trupă britanică va concerta şi grupul irlandez de post-rock God Is An Astronaut. Evenimentul va avea loc în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, fiind prezentat de Rock The City. Biletele se vor pune în vânzare marţi, 6 noiembrie, de la ora 9.00.

Un articol de Petre Ivan|5 noiembrie 2018

Trupa britanică de rock The Cure s-a format în Crawley, Sussex, în 1976, ca Easy Cure și este considerată pionieră în zona rockului alternativ englezesc. Formație cu un trecut muzical extrem de interesant, a suferit mai multe schimbări de componență, vocalistul, chitaristul și principalul compozitor, Robert Smith, fiind singurul membru constant al formației britanice.

Încă de la înființare, The Cure a abordat sonorități cu totul diferite. Primul material, ”Three Imaginary Boys”(1979) și câteva single-uri ce au precedat acest album au făcut ca trupa The Cure să fie considerată o emblemă a post-punk-ului si mișcării New Wave, ce s-a conturat în urma revoluției punk din Regatul Unit.

După lansarea albumului “Pornography” (1982), viitorul trupei devine nesigur și Robert Smith este dornic de a schimba imaginea dark, pe care o dobândise trupa sa. Odată cu lansarea single-ului “Let’s Go To Bed”, din 1982, Smith a început să injecteze treptat și sigur un touch pop în muzica formatiei, formația căpătând și un aspect scenic diferit. Popularitatea trupei era în creștere, cu precădere în Statele Unite, unde piesele „Just Like Heaven”, „Lovesong” și „Friday I’m in Love” și-au găsit loc în topul Billboard Hot 100.

La începutul anilor 1990, The Cure era una dintre cele mai populare trupe de rock alternativ din lume. În 1990, au câștigat cu piesa “Lullaby” sectiunea Best Video la premiile Brit Awards, iar în 1991, au primit, tot la Brit Awards, premiul Best British Band.

Urmăriți obsesiv de cifra 13, formația are la activ 13 albume de studio, cu vânzări de peste 27 de milioane de copii, mai mult de 40 de single-uri, materiale live, valoroase coloane sonore și o multitudine de alte activități culturale conexe. Din 2018, membrii trupei au început să lucreze la cel de-al paisprezecelea album de studio.

La evenimentul din București, de pe 22 iulie 2019, The Cure se va prezenta pe scenă în formula: Simon Gallup – bas, Jason Cooper – baterie, Roger O’donnell – clapă, Reeves Gabrels – chitară și Robert Smith – voce și chitară.

Prețuri bilete la concertele The Cure și God Is An Astronaut:

Biletele vor putea fi achiziționate începând de marți, 6 noiembrie, de la ora 9.00, la următoarele categorii de prețuri:

Diamond Circle – 390 lei

Golden Circle – 280 lei

GA/Standing – 220 lei

GA Early Bird – 170 lei

Tribune seats – 420 lei

(sursa: www.infomusic.ro)

Foto: The Cure – facebook

23
/12
/19

Piesa „Dor de casă” interpretată de Cuza de la „Noaptea Târziu”, George Hora, Irina Rimes și actrița Carmen Tănase, și care a fost lansată pe 17 decembrie, a devenit în câteva zile imnul nostalgic al tuturor românilor plecați la muncă în străinătate, și care și-ar dori mai mult decât orice pe lume să ajungă acasă de Sărbători.

17
/12
/19

Hiturile anilor ’80-’90 vor fi live la cea mai mare petrecere dintre ani din București – „Revelion 2020. Disco Night Fever” – organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB. Printre artiștii care vor urca marți, 31 decembrie, de la ora 18, pe scena din Piața Constituției se numără O-Zone, Haddaway și Milli Vanilli.

15
/12
/19

Vineri, 20 decembrie 2019, artistul Alexandru Andrieș va urca pe scena Unteatru pentru deja tradiționalul concert de Crăciun „Andrieș la Unteatru”.

10
/12
/19

Vineri, 13 decembrie, la Sala Radio, violonistul ALEXANDRU TOMESCU, care se bucură de privilegiul de a cânta pe celebra vioară STRADIVARIUS Elder-Voicu, va interpreta, alături de ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră creat în 1957 de compozitorul român Dumitru Capoianu (1929-2012).