„The Favourite”. Un Lanthimos mai relaxat ★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-favourite-un-lanthimos-mai-relaxat/

CRONICĂ DE FILM Cu „The Favourite” (2018), grecul Yorgos Lanthimos se instalează confortabil în zona mainstream a cinema-ului de autor. Este cel mai puţin perturbator film al său şi, probabil, cel mai relaxat, chiar dacă sunt prezente toate mărcile sale stilistice. O lejeritate şi o lipsă de încrâncenare binevenite.

Un articol de Ionuţ Mareş|21 februarie 2019

Primele trei filme ale sale, realizate în Grecia natală, „Kinetta” (2005), „Dogtooth” (2009), și „Alps” (2011), l-au transformat pe Yorgos Lanthimos, pe bună dreptate, într-unul din cei mai îndrăzneți autori de cinema ai prezentului.

Chiar dacă stilul său, cu certitudine inventiv, și universul său alegoric descris ca bizar și absurd nu au atras nici de atunci o receptare unanim apreciativă din partea criticii, exista totuși o viziune cinematografică originală și coerentă.

O viziune cinică și inconfortabilă pentru o parte a publicului, dar fascinantă pentru o mare categorie de cinefili prin excentricitatea sa și legată puternic de societatea greacă (iar sonoritatea limbii contribuia la atmosferă).

Apoi, Yorgos Lanthimos a cedat tentației și a început să facă filme internaționale în limba engleză, mari producții, cu staruri britanice și americane în distribuție.

Același stil (poate cu asperitățile ușor atenuate), aceeași apetență pentru alegorie în care sunt evidențiate ridicolul și răutate naturii umane, doar că, în opinia mea, ceva nu mai funcționa ca înainte, ceva se pierduse din farmecul de până atunci.

Exerciții evidente de stil, „The Lobster” (2015) și „The Killing of a Sacred Deer” (2017) sunt două filme de un cinism gratuit, de un umor negru discutabil. Două filme încrâncenate și demonstrative, în care pretinsa relevanță filosofică este subminată de dorința grecului de a apata, de a șoca spectatorul cu orice preț, însă fără ca la capătul acestui calvar să fie vreo altă recompensă decât un râs sardonic al autorului.

„The Favourite” (2018), cel mai nou film al său, pare să meargă parțial în aceeași direcție, doar că, fiind o producție și a unui mare studio american, Fox Searchlight Pictures, este mai puțin radical și perturbator și ceva mai relaxat. O lejeritate, cred eu, binevenită.

Yorgos Lanthimos își mai temperează atitudinea afectată și disprețuitoare atât față de personaje, cât și față de spectatori, și nu se ia atât de mult în serios, fără a renunța însă la sarcasm.

Prin urmare, „The Favourite” are o mai mare libertate, este un film lăsat să respire, și pentru prima dată comicul nu mai este crispat, chiar dacă își păstrează caracterul absurd.

Iar asta se vede cel mai bine în voluptatea cu care cele trei minunate actrițe din rolurile principale (Olivia Colman, Rachel Weisz și Emma Stone) construiesc personaje ridicole, caricaturale, ca niște păpuși dirijate de un păpușar hâtru – o așa-numită regină Anne, în declin, din Anglia secolului ai XVIII-lea și, respectiv, două confidente ariviste rivale, care își dispută influența asupra suveranei inclusiv – sau în special – satisfăcându-i dorințele trupești, atracția pentru femei, sau alinându-i durerile (de pildă, prin masarea unui picior ros de boală).

„The Favourite” este de la un capăt la altul o defilare de măști caraghioase, uneori la propriu (începând, bineînțeles, cu perucile colosale și machiajul strident al politicienilor bărbați – bătrânul premier și mai tânărul lider al opoziției).

O satiră deseori sclipitoare, mai ales în etalarea strategiilor pe care protagonista jucată de Rachel Weisz  și protagonista jucată de Emma Stone le folosesc una împotriva celeilalte pentru a ține sub control o regină (Olivia Colman) excentrică (în dormitor îi place să fie  înconjurată de iepuri), influențabilă, capricioasă, imprevizibilă, dar capabilă încă, datorită forței pe care i-o dă poziția, să le umilească din când în când pe cele două cameriste.

Inspirându-se asumat, așa cum s-a spus, dintr-o capodoperă ca „Barry Lyndon” (1975), Yorgos Lanthimos polemizează, la fel ca Stanley Kubrick, al cărui admirator declarat este, cu o întreagă tradiție a filmelor de epocă bune de pus în vitrină.

Grecul propune o viziune neconvențională, plină de sarcasm, în care intrigile politice se rezumă la una-două decizii simpliste, luate peste picior (taxele ba cresc, ba scad, iar războiul cu Franța ba continuă, ba se oprește, în funcție de cine reușește să o influențeze pe regină), iar tot ce contează sunt plăcerile trupești, dorința de îmbogățire, plăcerea umilirii celuilalt. Nu e nouă nici o astfel de abordare, doar că Yorgos Lanthimos o aduce la paroxism în stilul său.

Formal, grecul apelează la același dispozitiv regizoral menit a destabiliza spectatorul, a-i induce un anume disconfort. Pentru asta, sunt folosite unghiurile neobișnuite de filmare (de cele mai multe ori, personajele sunt filmate de jos în sus, însă nu pentru a le sugera forța, așa cum se întâmplă de obicei, ci pentru a le ridiculiza, a le pune într-o lumină nefavorabilă, inclusiv prin îngroșarea defectelor fizice) și acele cadre largi, în scenele de interior, în care imaginea pare cvasi-deformată. La asta se adaugă o coloană sonoră în care sunete muzicale bizare anticipează diferite răbufniri ale personajelor sau schimbări bruște de situație.

Tot acest arsenal, pe care Yorgos Lanthimos l-a folosit de-a lungul întregii sale cariere, dar care aici este într-o formă mai prietenoasă cu un public mai larg, este extrem de eficient și de bine uns. E indiscutabil că Yorgos Lanthimos este unul din marii stiliști ai cinema-ului contemporan, cu o estetică ușor recognoscibilă din primele cadre, iar originalitatea sa poate fi acum admirată și de un public mai larg.

Însă dincolo de această fațadă frumos ornamentată care fură privirea, „The Favourite” rămâne, totuşi, un exemplu de cinema cvasi-steril, nu lipsit de autoindulgenţă şi de autosuficienţă, chiar dacă într-o formă mai reţinută decât în precedentele două filme.

“The Favourite” (“Favorita”) a intrat în cinematografele din România la 22 februarie.



28
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Mia își ratează răzbunarea” (2020), al doilea lungmetraj, realizat tot în regim independent, al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, este o comedie care vorbește despre feminitate și are ca protagonistă o tânără actriță, jucată de Ioana Bugarin.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.

19
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Programat să poată fi văzut la noua ediţie a Festivalului "Les Films de Cannes à Bucarest" (23 octombrie - 1 noiembrie), adaptată condiţiilor de pandemie, „Mandibules” (2020), cel mai recent film al excentricului regizor francez Quentin Dupieux, este o comedie absurdă a cărei lejeritate este şi marele său atu.

18
/10
/20

Asociația Arta în Dialog anunță cea de-a șaptea ediției a Festivalului de Film UrbanEye, care va avea loc în perioada 4 – 8 noiembrie online, dar și în mai multe birouri de arhitectură din România.

18
/10
/20

Cinema ARTA este, în prezent, cel mai vechi cinematograf din România care încă își păstrează funcțiunea. Istoria lui nu este doar istoria unui loc, ci el reflectă istoria ultimului secol în care se intersectează straturi din istoria orașului, a filmului, precum și straturi ale memoriei – straturi subiective, personale.

16
/10
/20

Festivalul Les Films de Cannes à Bucarest va continua să aducă în această toamnă cinefililor multe din filmele și evenimentele așteptate, însă se reorganizează, urmând ca în perioada preconizată, 23 octombrie – 1 noiembrie, sa pună accentul pe evenimente desfășurate online, în aer liber, dar și la drive-in, cu respectarea măsurilor de siguranță sanitară – care vor fi la momentul respectiv.

Pagina 1 din 27312345...102030...Ultima »