„The Favourite”. Un Lanthimos mai relaxat ★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-favourite-un-lanthimos-mai-relaxat/

CRONICĂ DE FILM Cu „The Favourite” (2018), grecul Yorgos Lanthimos se instalează confortabil în zona mainstream a cinema-ului de autor. Este cel mai puţin perturbator film al său şi, probabil, cel mai relaxat, chiar dacă sunt prezente toate mărcile sale stilistice. O lejeritate şi o lipsă de încrâncenare binevenite.

Un articol de Ionuţ Mareş|21 Februarie 2019

Primele trei filme ale sale, realizate în Grecia natală, „Kinetta” (2005), „Dogtooth” (2009), și „Alps” (2011), l-au transformat pe Yorgos Lanthimos, pe bună dreptate, într-unul din cei mai îndrăzneți autori de cinema ai prezentului.

Chiar dacă stilul său, cu certitudine inventiv, și universul său alegoric descris ca bizar și absurd nu au atras nici de atunci o receptare unanim apreciativă din partea criticii, exista totuși o viziune cinematografică originală și coerentă.

O viziune cinică și inconfortabilă pentru o parte a publicului, dar fascinantă pentru o mare categorie de cinefili prin excentricitatea sa și legată puternic de societatea greacă (iar sonoritatea limbii contribuia la atmosferă).

Apoi, Yorgos Lanthimos a cedat tentației și a început să facă filme internaționale în limba engleză, mari producții, cu staruri britanice și americane în distribuție.

Același stil (poate cu asperitățile ușor atenuate), aceeași apetență pentru alegorie în care sunt evidențiate ridicolul și răutate naturii umane, doar că, în opinia mea, ceva nu mai funcționa ca înainte, ceva se pierduse din farmecul de până atunci.

Exerciții evidente de stil, „The Lobster” (2015) și „The Killing of a Sacred Deer” (2017) sunt două filme de un cinism gratuit, de un umor negru discutabil. Două filme încrâncenate și demonstrative, în care pretinsa relevanță filosofică este subminată de dorința grecului de a apata, de a șoca spectatorul cu orice preț, însă fără ca la capătul acestui calvar să fie vreo altă recompensă decât un râs sardonic al autorului.

„The Favourite” (2018), cel mai nou film al său, pare să meargă parțial în aceeași direcție, doar că, fiind o producție și a unui mare studio american, Fox Searchlight Pictures, este mai puțin radical și perturbator și ceva mai relaxat. O lejeritate, cred eu, binevenită.

Yorgos Lanthimos își mai temperează atitudinea afectată și disprețuitoare atât față de personaje, cât și față de spectatori, și nu se ia atât de mult în serios, fără a renunța însă la sarcasm.

Prin urmare, „The Favourite” are o mai mare libertate, este un film lăsat să respire, și pentru prima dată comicul nu mai este crispat, chiar dacă își păstrează caracterul absurd.

Iar asta se vede cel mai bine în voluptatea cu care cele trei minunate actrițe din rolurile principale (Olivia Colman, Rachel Weisz și Emma Stone) construiesc personaje ridicole, caricaturale, ca niște păpuși dirijate de un păpușar hâtru – o așa-numită regină Anne, în declin, din Anglia secolului ai XVIII-lea și, respectiv, două confidente ariviste rivale, care își dispută influența asupra suveranei inclusiv – sau în special – satisfăcându-i dorințele trupești, atracția pentru femei, sau alinându-i durerile (de pildă, prin masarea unui picior ros de boală).

„The Favourite” este de la un capăt la altul o defilare de măști caraghioase, uneori la propriu (începând, bineînțeles, cu perucile colosale și machiajul strident al politicienilor bărbați – bătrânul premier și mai tânărul lider al opoziției).

O satiră deseori sclipitoare, mai ales în etalarea strategiilor pe care protagonista jucată de Rachel Weisz  și protagonista jucată de Emma Stone le folosesc una împotriva celeilalte pentru a ține sub control o regină (Olivia Colman) excentrică (în dormitor îi place să fie  înconjurată de iepuri), influențabilă, capricioasă, imprevizibilă, dar capabilă încă, datorită forței pe care i-o dă poziția, să le umilească din când în când pe cele două cameriste.

Inspirându-se asumat, așa cum s-a spus, dintr-o capodoperă ca „Barry Lyndon” (1975), Yorgos Lanthimos polemizează, la fel ca Stanley Kubrick, al cărui admirator declarat este, cu o întreagă tradiție a filmelor de epocă bune de pus în vitrină.

Grecul propune o viziune neconvențională, plină de sarcasm, în care intrigile politice se rezumă la una-două decizii simpliste, luate peste picior (taxele ba cresc, ba scad, iar războiul cu Franța ba continuă, ba se oprește, în funcție de cine reușește să o influențeze pe regină), iar tot ce contează sunt plăcerile trupești, dorința de îmbogățire, plăcerea umilirii celuilalt. Nu e nouă nici o astfel de abordare, doar că Yorgos Lanthimos o aduce la paroxism în stilul său.

Formal, grecul apelează la același dispozitiv regizoral menit a destabiliza spectatorul, a-i induce un anume disconfort. Pentru asta, sunt folosite unghiurile neobișnuite de filmare (de cele mai multe ori, personajele sunt filmate de jos în sus, însă nu pentru a le sugera forța, așa cum se întâmplă de obicei, ci pentru a le ridiculiza, a le pune într-o lumină nefavorabilă, inclusiv prin îngroșarea defectelor fizice) și acele cadre largi, în scenele de interior, în care imaginea pare cvasi-deformată. La asta se adaugă o coloană sonoră în care sunete muzicale bizare anticipează diferite răbufniri ale personajelor sau schimbări bruște de situație.

Tot acest arsenal, pe care Yorgos Lanthimos l-a folosit de-a lungul întregii sale cariere, dar care aici este într-o formă mai prietenoasă cu un public mai larg, este extrem de eficient și de bine uns. E indiscutabil că Yorgos Lanthimos este unul din marii stiliști ai cinema-ului contemporan, cu o estetică ușor recognoscibilă din primele cadre, iar originalitatea sa poate fi acum admirată și de un public mai larg.

Însă dincolo de această fațadă frumos ornamentată care fură privirea, „The Favourite” rămâne, totuşi, un exemplu de cinema cvasi-steril, nu lipsit de autoindulgenţă şi de autosuficienţă, chiar dacă într-o formă mai reţinută decât în precedentele două filme.

“The Favourite” (“Favorita”) a intrat în cinematografele din România la 22 februarie.



20
/03
/19

Paul Schrader, David Lowery și Kent Jones sunt trei dintre regizorii ale căror filme vor fi proiectate în premieră în România în cadrul American Independent Film Festival. Ediția a 3-a a festivalului va avea loc între 12 și 18 aprilie, la Cinema PRO și Cinema Muzeul Țăranului din București, iar biletele vor fi disponibile în curând pe eventbook.ro și în rețeaua Eventbook.

20
/03
/19

OPINIE Pentru al doilea an consecutiv, trofeul Gopo pentru cel mai bun film ajunge la un lungmetraj care s-a remarcat în special prin succes la public, și mai puțin prin prezențe în festivaluri sau elogiile criticii. În acest caz, „Moromeții 2”, de Stere Gulea. Este reconfirmarea unei schimbări în receptarea filmului românesc.

15
/03
/19

Privind în ochi trecutul apropiat... La 30 de ani de la căderea regimurilor comuniste, discursul antisemit pare să revină în forţă în ţările Europei Centrale şi de Est. Pentru a readuce în memorie câteva dintre lecţiile uneori uitate ale trecutului, între 16 şi 19 martie, Festivalul Internaţional de Documentar și Drepturile Omului „One World Romania” şi Forumul Cultural Austriac Bucureşti propun o „Retrospectivă extraordinară Ruth Beckermann”.

15
/03
/19

Asociația Cinemascop cu sprijinul HBO Europe organizează cu ocazia ediției a treia a American Independent Film Festival, care va avea loc în București, în perioada 12-18 aprilie 2019, concursul de scenarii intitulat: WRITE A SCREENPLAY FOR.

15
/03
/19

Rulează în cinematografe (distribuit de Bad Unicorn) filmul „Păsări călătoare”, regizat de Ciro Guerra și Cristina Gallego. E o peliculă columbiană care arată douăzeci de ani din istoria tribului Wayuu din deșertul Guajira. Și ce treabă avem noi cu Wayuu și Guajira? Avem.

14
/03
/19

Vă scriu după ce am văzut a doua oară, tot la cinema, acolo unde ar trebui vizionate toate filmele dvs., „Sub umbra părului sălbatic”. Prima dată am văzut acest film minunat în octombrie, la Les Films de Cannes à Bucharest, din primul rând, cu o sală Cinema PRO plină.

Page 1 of 23112345...102030...Last »