„The Favourite”. Un Lanthimos mai relaxat ★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-favourite-un-lanthimos-mai-relaxat/

CRONICĂ DE FILM Cu „The Favourite” (2018), grecul Yorgos Lanthimos se instalează confortabil în zona mainstream a cinema-ului de autor. Este cel mai puţin perturbator film al său şi, probabil, cel mai relaxat, chiar dacă sunt prezente toate mărcile sale stilistice. O lejeritate şi o lipsă de încrâncenare binevenite.

Un articol de Ionuţ Mareş|21 Februarie 2019

Primele trei filme ale sale, realizate în Grecia natală, „Kinetta” (2005), „Dogtooth” (2009), și „Alps” (2011), l-au transformat pe Yorgos Lanthimos, pe bună dreptate, într-unul din cei mai îndrăzneți autori de cinema ai prezentului.

Chiar dacă stilul său, cu certitudine inventiv, și universul său alegoric descris ca bizar și absurd nu au atras nici de atunci o receptare unanim apreciativă din partea criticii, exista totuși o viziune cinematografică originală și coerentă.

O viziune cinică și inconfortabilă pentru o parte a publicului, dar fascinantă pentru o mare categorie de cinefili prin excentricitatea sa și legată puternic de societatea greacă (iar sonoritatea limbii contribuia la atmosferă).

Apoi, Yorgos Lanthimos a cedat tentației și a început să facă filme internaționale în limba engleză, mari producții, cu staruri britanice și americane în distribuție.

Același stil (poate cu asperitățile ușor atenuate), aceeași apetență pentru alegorie în care sunt evidențiate ridicolul și răutate naturii umane, doar că, în opinia mea, ceva nu mai funcționa ca înainte, ceva se pierduse din farmecul de până atunci.

Exerciții evidente de stil, „The Lobster” (2015) și „The Killing of a Sacred Deer” (2017) sunt două filme de un cinism gratuit, de un umor negru discutabil. Două filme încrâncenate și demonstrative, în care pretinsa relevanță filosofică este subminată de dorința grecului de a apata, de a șoca spectatorul cu orice preț, însă fără ca la capătul acestui calvar să fie vreo altă recompensă decât un râs sardonic al autorului.

„The Favourite” (2018), cel mai nou film al său, pare să meargă parțial în aceeași direcție, doar că, fiind o producție și a unui mare studio american, Fox Searchlight Pictures, este mai puțin radical și perturbator și ceva mai relaxat. O lejeritate, cred eu, binevenită.

Yorgos Lanthimos își mai temperează atitudinea afectată și disprețuitoare atât față de personaje, cât și față de spectatori, și nu se ia atât de mult în serios, fără a renunța însă la sarcasm.

Prin urmare, „The Favourite” are o mai mare libertate, este un film lăsat să respire, și pentru prima dată comicul nu mai este crispat, chiar dacă își păstrează caracterul absurd.

Iar asta se vede cel mai bine în voluptatea cu care cele trei minunate actrițe din rolurile principale (Olivia Colman, Rachel Weisz și Emma Stone) construiesc personaje ridicole, caricaturale, ca niște păpuși dirijate de un păpușar hâtru – o așa-numită regină Anne, în declin, din Anglia secolului ai XVIII-lea și, respectiv, două confidente ariviste rivale, care își dispută influența asupra suveranei inclusiv – sau în special – satisfăcându-i dorințele trupești, atracția pentru femei, sau alinându-i durerile (de pildă, prin masarea unui picior ros de boală).

„The Favourite” este de la un capăt la altul o defilare de măști caraghioase, uneori la propriu (începând, bineînțeles, cu perucile colosale și machiajul strident al politicienilor bărbați – bătrânul premier și mai tânărul lider al opoziției).

O satiră deseori sclipitoare, mai ales în etalarea strategiilor pe care protagonista jucată de Rachel Weisz  și protagonista jucată de Emma Stone le folosesc una împotriva celeilalte pentru a ține sub control o regină (Olivia Colman) excentrică (în dormitor îi place să fie  înconjurată de iepuri), influențabilă, capricioasă, imprevizibilă, dar capabilă încă, datorită forței pe care i-o dă poziția, să le umilească din când în când pe cele două cameriste.

Inspirându-se asumat, așa cum s-a spus, dintr-o capodoperă ca „Barry Lyndon” (1975), Yorgos Lanthimos polemizează, la fel ca Stanley Kubrick, al cărui admirator declarat este, cu o întreagă tradiție a filmelor de epocă bune de pus în vitrină.

Grecul propune o viziune neconvențională, plină de sarcasm, în care intrigile politice se rezumă la una-două decizii simpliste, luate peste picior (taxele ba cresc, ba scad, iar războiul cu Franța ba continuă, ba se oprește, în funcție de cine reușește să o influențeze pe regină), iar tot ce contează sunt plăcerile trupești, dorința de îmbogățire, plăcerea umilirii celuilalt. Nu e nouă nici o astfel de abordare, doar că Yorgos Lanthimos o aduce la paroxism în stilul său.

Formal, grecul apelează la același dispozitiv regizoral menit a destabiliza spectatorul, a-i induce un anume disconfort. Pentru asta, sunt folosite unghiurile neobișnuite de filmare (de cele mai multe ori, personajele sunt filmate de jos în sus, însă nu pentru a le sugera forța, așa cum se întâmplă de obicei, ci pentru a le ridiculiza, a le pune într-o lumină nefavorabilă, inclusiv prin îngroșarea defectelor fizice) și acele cadre largi, în scenele de interior, în care imaginea pare cvasi-deformată. La asta se adaugă o coloană sonoră în care sunete muzicale bizare anticipează diferite răbufniri ale personajelor sau schimbări bruște de situație.

Tot acest arsenal, pe care Yorgos Lanthimos l-a folosit de-a lungul întregii sale cariere, dar care aici este într-o formă mai prietenoasă cu un public mai larg, este extrem de eficient și de bine uns. E indiscutabil că Yorgos Lanthimos este unul din marii stiliști ai cinema-ului contemporan, cu o estetică ușor recognoscibilă din primele cadre, iar originalitatea sa poate fi acum admirată și de un public mai larg.

Însă dincolo de această fațadă frumos ornamentată care fură privirea, „The Favourite” rămâne, totuşi, un exemplu de cinema cvasi-steril, nu lipsit de autoindulgenţă şi de autosuficienţă, chiar dacă într-o formă mai reţinută decât în precedentele două filme.

“The Favourite” (“Favorita”) a intrat în cinematografele din România la 22 februarie.



22
/10
/19

Anul acesta, în iulie, s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Lino Ventura, unul dintre cei mai iubiti actori din ultimele decenii. Angiolino Joseph Pascal Ventura, pe numele său real, a venit pe lume la 14 iulie 1919, la Parma, în Italia și s-a stins din viață într-o zi de 22 octombrie (1987), la Saint-Cloud, în Franța.

22
/10
/19

Am văzut în cadrul festivalului peliculelor de la Cannes la București filmul artistic de cinema „It Must Be Heaven” (câștigător al premiului special al juriului la Cannes în acest an), regizat de palestinianul Elia Suleiman. Cu Elia Suleiman în rolul principal. O scurtă, definitivă recenzie: e superb.

21
/10
/19

Seria invitaţilor de marcă la ediţie a X-a a Les Films de Cannes à Bucarest continuă cu unul dintre cele mai promiţătoare talente ale cinematografiei braziliene: Juliano Dornelles, regizorul filmului „Bacurau”, pe care îl semnează împreună cu Kleber Mendonça Filho, peliculă câștigătoare a Premiului Juriului la Cannes 2019.

18
/10
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul „Jurnalul familiei -escu” (2018), regizorul Șerban Georgescu discută pe un ton jucăuș, ironic, ce (mai) înseamnă a fi român, la 100 de ani de la apariția României moderne, perioadă în care țara a trecut prin multe șocuri și transformări.

18
/10
/19

În Bucureşti, gala de deschidere a Les Films de Cannes à Bucarest este programată vineri, de la ora 19:00 la Cinema PRO, în prezența sărbătoritului ediţiei, Vlad Ivanov şi a cineastului Claude Lelouch.

15
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Disponibil în unele cinematografe, documentarul „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, de Mihai Mincan şi Claudiu Mitcu, discută subiectul migrației românilor în străinătate din câteva unghiuri inedite.

14
/10
/19

Les Films de Cannes à Bucarest îl celebrează anul acesta pe Vlad Ivanov, care anul acesta a împlinit 50 de ani. Actorului care seduce camera cu orice rol pe care-l interpretează, festivalul i-a dedicat o secțiune numită IVANOV 50 – care include cinci dintre cele mai importante filme care îl au ca protagonist: „Sunset”, „Câini”, „La Gomera”, „Principii de viață” și „Hier”.

Page 1 of 25012345...102030...Last »