„The Favourite”. Un Lanthimos mai relaxat ★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-favourite-un-lanthimos-mai-relaxat/

CRONICĂ DE FILM Cu „The Favourite” (2018), grecul Yorgos Lanthimos se instalează confortabil în zona mainstream a cinema-ului de autor. Este cel mai puţin perturbator film al său şi, probabil, cel mai relaxat, chiar dacă sunt prezente toate mărcile sale stilistice. O lejeritate şi o lipsă de încrâncenare binevenite.

Un articol de Ionuţ Mareş|21 februarie 2019

Primele trei filme ale sale, realizate în Grecia natală, „Kinetta” (2005), „Dogtooth” (2009), și „Alps” (2011), l-au transformat pe Yorgos Lanthimos, pe bună dreptate, într-unul din cei mai îndrăzneți autori de cinema ai prezentului.

Chiar dacă stilul său, cu certitudine inventiv, și universul său alegoric descris ca bizar și absurd nu au atras nici de atunci o receptare unanim apreciativă din partea criticii, exista totuși o viziune cinematografică originală și coerentă.

O viziune cinică și inconfortabilă pentru o parte a publicului, dar fascinantă pentru o mare categorie de cinefili prin excentricitatea sa și legată puternic de societatea greacă (iar sonoritatea limbii contribuia la atmosferă).

Apoi, Yorgos Lanthimos a cedat tentației și a început să facă filme internaționale în limba engleză, mari producții, cu staruri britanice și americane în distribuție.

Același stil (poate cu asperitățile ușor atenuate), aceeași apetență pentru alegorie în care sunt evidențiate ridicolul și răutate naturii umane, doar că, în opinia mea, ceva nu mai funcționa ca înainte, ceva se pierduse din farmecul de până atunci.

Exerciții evidente de stil, „The Lobster” (2015) și „The Killing of a Sacred Deer” (2017) sunt două filme de un cinism gratuit, de un umor negru discutabil. Două filme încrâncenate și demonstrative, în care pretinsa relevanță filosofică este subminată de dorința grecului de a apata, de a șoca spectatorul cu orice preț, însă fără ca la capătul acestui calvar să fie vreo altă recompensă decât un râs sardonic al autorului.

„The Favourite” (2018), cel mai nou film al său, pare să meargă parțial în aceeași direcție, doar că, fiind o producție și a unui mare studio american, Fox Searchlight Pictures, este mai puțin radical și perturbator și ceva mai relaxat. O lejeritate, cred eu, binevenită.

Yorgos Lanthimos își mai temperează atitudinea afectată și disprețuitoare atât față de personaje, cât și față de spectatori, și nu se ia atât de mult în serios, fără a renunța însă la sarcasm.

Prin urmare, „The Favourite” are o mai mare libertate, este un film lăsat să respire, și pentru prima dată comicul nu mai este crispat, chiar dacă își păstrează caracterul absurd.

Iar asta se vede cel mai bine în voluptatea cu care cele trei minunate actrițe din rolurile principale (Olivia Colman, Rachel Weisz și Emma Stone) construiesc personaje ridicole, caricaturale, ca niște păpuși dirijate de un păpușar hâtru – o așa-numită regină Anne, în declin, din Anglia secolului ai XVIII-lea și, respectiv, două confidente ariviste rivale, care își dispută influența asupra suveranei inclusiv – sau în special – satisfăcându-i dorințele trupești, atracția pentru femei, sau alinându-i durerile (de pildă, prin masarea unui picior ros de boală).

„The Favourite” este de la un capăt la altul o defilare de măști caraghioase, uneori la propriu (începând, bineînțeles, cu perucile colosale și machiajul strident al politicienilor bărbați – bătrânul premier și mai tânărul lider al opoziției).

O satiră deseori sclipitoare, mai ales în etalarea strategiilor pe care protagonista jucată de Rachel Weisz  și protagonista jucată de Emma Stone le folosesc una împotriva celeilalte pentru a ține sub control o regină (Olivia Colman) excentrică (în dormitor îi place să fie  înconjurată de iepuri), influențabilă, capricioasă, imprevizibilă, dar capabilă încă, datorită forței pe care i-o dă poziția, să le umilească din când în când pe cele două cameriste.

Inspirându-se asumat, așa cum s-a spus, dintr-o capodoperă ca „Barry Lyndon” (1975), Yorgos Lanthimos polemizează, la fel ca Stanley Kubrick, al cărui admirator declarat este, cu o întreagă tradiție a filmelor de epocă bune de pus în vitrină.

Grecul propune o viziune neconvențională, plină de sarcasm, în care intrigile politice se rezumă la una-două decizii simpliste, luate peste picior (taxele ba cresc, ba scad, iar războiul cu Franța ba continuă, ba se oprește, în funcție de cine reușește să o influențeze pe regină), iar tot ce contează sunt plăcerile trupești, dorința de îmbogățire, plăcerea umilirii celuilalt. Nu e nouă nici o astfel de abordare, doar că Yorgos Lanthimos o aduce la paroxism în stilul său.

Formal, grecul apelează la același dispozitiv regizoral menit a destabiliza spectatorul, a-i induce un anume disconfort. Pentru asta, sunt folosite unghiurile neobișnuite de filmare (de cele mai multe ori, personajele sunt filmate de jos în sus, însă nu pentru a le sugera forța, așa cum se întâmplă de obicei, ci pentru a le ridiculiza, a le pune într-o lumină nefavorabilă, inclusiv prin îngroșarea defectelor fizice) și acele cadre largi, în scenele de interior, în care imaginea pare cvasi-deformată. La asta se adaugă o coloană sonoră în care sunete muzicale bizare anticipează diferite răbufniri ale personajelor sau schimbări bruște de situație.

Tot acest arsenal, pe care Yorgos Lanthimos l-a folosit de-a lungul întregii sale cariere, dar care aici este într-o formă mai prietenoasă cu un public mai larg, este extrem de eficient și de bine uns. E indiscutabil că Yorgos Lanthimos este unul din marii stiliști ai cinema-ului contemporan, cu o estetică ușor recognoscibilă din primele cadre, iar originalitatea sa poate fi acum admirată și de un public mai larg.

Însă dincolo de această fațadă frumos ornamentată care fură privirea, „The Favourite” rămâne, totuşi, un exemplu de cinema cvasi-steril, nu lipsit de autoindulgenţă şi de autosuficienţă, chiar dacă într-o formă mai reţinută decât în precedentele două filme.

„The Favourite” („Favorita”) a intrat în cinematografele din România la 22 februarie.



31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

26
/01
/24

Survolând șansa și neșansa unei relații nemenite, de la aceeași distanță calculată care marchează și ruptura finală dintre cei doi protagoniști, debutul în lungmetraj a lui Celine Song, „Past Lives” dezbate în compoziții corecte, dar niciodată riscante, un „ce-ar fi fost dacă?” venit la 24 de ani de la ultima întâlnire.

25
/01
/24

Sfârșitul sec.XIX, un sat dezbinat de bârfe, certuri și lupta pentru pământ. Frumoasa Jagna, o tânără de 19 ani, un spirit liber ce iese din tiparele comunității, devine centrul atenției în momentul în care familia o obligă să se căsătorească cu Boryna, un moșier văduv, influent și bogat.

24
/01
/24

Despre “Klaus & Barroso” – ce a fost asta, frate Bogdan Theodor Olteanu? Acum, pe bune? Ce a fost asta? M-ai pus într-o situație tare complicată. Dar, vorba cântecului: “Frate, frate, la bine și la greu”, scrie Vasile Ernu, despre cel mai discutat film românesc din această lună.

23
/01
/24

CRONICĂ DE FILM În noul său lungmetraj, “Familiar” (2023), Călin Peter Netzer pare că încearcă să reia formula de succes din “Poziţia copilului” (2013), filmul cu care a câştigat Ursul de Aur la Berlinale.

19
/01
/24

Warner TV dedică duminicile lunii februarie filmelor de basm, povești fantastice live action și animate, ecranizări și narațiuni originale lansate pe parcursul ultimelor nouă decenii.

19
/01
/24

Producția este adaptarea live-action a îndrăgitului serial de animație și urmărește aventurile lui Aang, tânărul avatar, în încercarea de a stăpâni cele patru elemente (Apă, Pământ, Foc, Aer), pentru a reinstaura echilibrul într-o lume amenințată de înfricoșătoarea Națiune a Focului. Serialul va avea premiera globală pe 22 februarie 2024, doar pe Netflix.