The Hateful Eight. Botezul tarantinesc al sângelui
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-hateful-eight-botezul-tarantinesc-al-sangelui/

CRONICĂ DE FILM „The Hateful Eight”/„Cei opt odioşi”, noua nebunie autoreferenţială a lui Quentin Tarantino, este, în subtext, un puternic film politic, camuflat sub forma unui western în care sângele acaparează treptat şi fără ezitare ecranul.

Un articol de Ionuţ Mareş|12 ianuarie 2016

„The Hateful Eight”/„Cei opt odioși”, noua nebunie autoreferențială a lui Quentin Tarantino, este, în subtext, un film politic. Poate cel mai puternic film politic american al sezonului cinematografic. Şi asta fără a conţine direct un astfel de discurs, cu excepţia plasării naraţiunii în anii imediat de după Războiul Civil, probabil cel mai încărcat de semnificaţii eveniment din istoria Statelor Unite ale Americii.

Filmul este camuflat sub forma unui western desfăşurat în cea mai mare parte în interior, într-o prăvălie şubredă de lemn care capătă încărcătură de simbol (unul dintre personaje şi-o imaginează la un moment dat sub forma hărţii Americii). „The Hateful Eight” este conceput să arate ca un western de odinioară – de la generic, plot sau decor, la muzica seducătoare a lui Ennio Morricone şi imaginea copleşitoare a colaboratorului de cursă lungă al lui Tarantino, Robert Richardson.

Filmat în Super Panavision 70 – tehnică învechită, de acum câteva decenii, care permite o lărgire a imaginii pentru o experienţă vizuală cât mai intensă -,  „The Hateful Eight” a fost lansat în două variante, una pe peliculă de 70 mm – şi proiectată astfel numai în unele cinematografe din SUA, echipate corespunzător – şi una digitală, mai scurtă cu 20 de minute şi cea care poate fi văzută pe marile ecrane din România.

Chiar şi în format digital, imaginea păstrează celebra granulaţie pe care numai pelicula o oferă în forma ei pură şi care în acest caz funcţionează şi ca unul din omagiile pe care Tarantino le aduce cinematografului de odinioară, aşa cum de altfel şi-a obişnuit publicul. Iar felul în care lumina de afară taie penumbra din diligenţă şi apoi din han ar justifica singur cel puţin o vizionare la cinema.

Încadratura extinsă funcţionează de minune nu doar pentru a surprinde peisajul sălbatic şi hibernal, redându-i grandoarea sa impasibilă la turpitudinile omeneşti, ci şi pentru o cât mai dinamică folosire a spaţiului claustrofob şi apăsător din interior, luminat cât mai natural.

Genul western este cadrul pentru „The Hateful Eight”, vizibil încă din primele momente, atunci când un vânător de recompense (jucat de Kurt Russell), care a luat prizonieră o fugară căutată pentru crimă (excepţionala Jennifer Jason Leigh), ia în trăsura sa, pentru a-i scăpa de furtuna de zăpadă care se apropie, un alt vânător de recompense, de culoare (Samuel L. Jackson), fost luptător în Războiul Civil, şi un personaj uşor naiv (Walton Goggins) care susţine că este noul şerif din Red Rock, oraşul spre care se îndreaptă toţi.

Referinţa la „Stagecoach”(„Diligenţa”), clasicul western din 1939 al lui John Ford, este evidentă şi doar punctul de pornire spre un lung şir de citate – inclusiv din precedente filme tarantineşti – pe care fiecare cinefil le descoperă în funcţie de cât de bogată îi este cultura cinematografică.

Ca în întreaga filmografie a lui Tarantino, acţiunea din „The Hateful Eight” se bazează şi este împinsă înainte în special de dialoguri, de duelurile verbale ireverenţioase între personaje, de tensiunea care se acumulează în acest fel şi care nu are nevoie decât de un declic pentru a exploda.

Imediat, cele patru personaje, la care se adaugă şi vizitiul diligenţei (James Parks), se adăpostesc de viscol într-o prăvălie, unde întâlnesc patru bărbaţi suspecţi, aparent necunoscuţi – interpretaţi de Demián Bichir, Tim Roth, Michael Madsen şi Bruce Dern.

Nu e foarte dificil de presupus ce urmează atunci când Tarantino pune într-o singură încăpere atâtea personaje înarmate şi cu trecut dubios, care încep să pălăvrăgească despre războiul civil, justeţea pedepsei capitale şi alte nimicuri cu pretenţii filosofice.

E suficient de spus că, în această atmosferă dominată tot mai mult de bănuială, suspansul de tip hitchcockian se infiltrează şi ia în stăpânire filmul, însă doar până se trece într-un  registru al violenţei extreme, demnă de un Sam Peckinpah şi de genul gore. Totul, bineînţeles, adaptat stilului inconfundabil al lui Tarantino.

De la albul zăpezii de la început se ajunge, implacabil, la roşul acaparator al sângelui de la sfârşit. Şi, după ce ultimul cadru se pierde în întunericul final, senzaţia de eliberare din infernul ce devenise coexistenţa personajelor – şi la care tocmai ai fost luat părtaş – este imediat dublată de o străfulgerare: baia de sânge pusă în scenă de Tarantino este comentariul său despre startul posibil greşit al noii Americi de după Războiul Civil.

Efectele tensiunilor rasiale de atunci – exprimate de unele personaje –  s-au făcut simţite mai mult de un secol şi au ecouri puternice şi  în realitatea de astăzi. La fel cum violenţa susţinută de arme – când latentă, când activă – s-a constituit într-unul din pilonii întemeierii Americii. Şi poate că, în fond, Tarantino nu este decât cronicarul hâtru al unei stări de fapt.

The Hateful Eight”/„Cei opt odioși” este distribuit în România de Forum Film şi poate fi văzut în cinematografe începând cu 15 ianuarie.

INFO

The Hateful Eight, SUA, 2015

Scenariul şi regia: Quentin Tarantino

Distribuţie: Kurt Russell, Jennifer Jason Leigh, Samuel L. Jackson, Walton Goggins, James Parks, Demián Bichir, Tim Roth, Michael Madsen, Bruce Dern, Channing Tatum

Rating: ●●●●○



14
/11
/23

Începând de vineri spectatorii sunt așteptați undeva în (v)estul sălbatic, în România anului 1944 când cel De-al Doilea Război Mondial se apropie de final. WARBOY spune povestea plină de emoție a unui adolescent care, încercând să salveze cei doi cai ai familiei, pornește într-o călătorie inițiatică, traversând peisajul sălbatic al Munților Apuseni.

14
/11
/23

Documentarul-portret „𝑫𝒆 𝒄𝒆 𝒎𝒂̆ 𝒄𝒉𝒆𝒂𝒎𝒂̆ 𝑵𝒐𝒓𝒂, 𝒄𝒂̂𝒏𝒅 𝒄𝒆𝒓𝒖𝒍 𝒎𝒆𝒖 𝒆 𝒔𝒆𝒏𝒊𝒏” (regie: Carla-Maria Teaha), care o aduce în prim-plan pe una dintre cele mai iubite scriitoare din România, se vede, începând de astăzi, în cinematografele din România, distribuit de Bad Unicorn.

13
/11
/23

CRONICĂ DE FILM Aflată la debutul în regie, Carla Teaha propune “De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin” (2023), un documentar portret, plin de deferenţă, despre o scriitoare îndrăgită şi nonconformistă, Nora Iuga. Din 17 noiembrie, în cinematografe.

13
/11
/23

Bucharest Best Comedy Film Festival și-a ales filmul câștigător dintre cele 10 participante în competiție. Marele câștigător este o comedie venită direct din Peru pe marile ecrane din România. Surori vitrege a fost ales în unanimitate de către juriul festivalului, cucerind imediat și publicul participant la Gala de închidere, când a fost anunțat drept marele câștigător.

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.