The Mono Jacks lansează videoclipul piesei „Umeri aurii”
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-mono-jacks-lanseaza-videoclipul-piesei-umeri-aurii/

Pe 8 februarie 2022 s-au împlinit doi ani de la concertul de lansare al celui mai recent album The Mono Jacks – Gloria. Odată cu aniversarea, trupa lansează videoclipul piesei „Umeri aurii” pe canalul oficial de YouTube.

Un articol de Petre Ivan|11 februarie 2022

Doru Trăscău, solistul The Mono Jacks declară: „Totul a pornit de la o joacă. Mi-am cumpărat o cameră 360’ în ideea de a documenta călătoriile mele cu motocicleta. Și uite că în cele din urmă am ajuns să am mai mult material filmat cu trupa decât am strâns cu motocicleta. Toate lucrurile astea au fost colecționate în vreo doi ani și întreg materialul i-a fost încredințat lui Vladimir Ivanov care semnează montajul videoclipului. Umeri Aurii este “ înconjurul lumii “ trupei The Mono Jacks”

Piesa, în varianta nouă, aniversară este disponibilă pentru streaming și download pe toate platformele digitale: https://bfan.link/umeri-aurii

Despre The Mono Jacks

The Mono Jacks sunt o poveste despre perseverență, dăruire și urmărirea până în pânzele albe a visurilor care te definesc. Trupa fondată de Doru Trăscău (ex-ab4) în 2008, care a lansat un album de debut bine primit – Now In Stereo – în 2010, a depășit numeroase schimbări de componență și un hiatus de doi ani până s-a regrupat, în 2017, în formula actuală. Cu o energie regăsită, The Mono Jacks au lansat la finalul aceluiași an mult așteptatul disc secund, Ușor distorsionat, un succes răsunător și eminamente neașteptat care a încununat 9 ani de eforturi, căutări și muncă făcută din pasiune.

Cu trei single-uri care au intrat repede în conștiința ascultătorilor de alternative – „Un sfert de secundă”, „Infinit” și „1000 de DA”, și din ce în ce mai multe concerte cu casa închisă în toată țara, The Mono Jacks au lucrat în același timp neobosit la muzică nouă. Gloria, cel de-al treilea album, a sosit repede, la începutul lui 2020, lansat printr-un concert sold-out la Arenele Romane din București. Pe parcursul celor 11 piese The Mono Jacks reiau abordarea muzicală la intersecția dintre indie, alternative și post-punk, rafinând o amprentă stilistică proprie împreună cu versurile în română.

Muzica lor a răsunat până acum la mari festivaluri (Sziget, Exit Festival, Eurosonic Noorderslag, ARTmania, Electric Castle) cât și prin turnee în toată țara, vorbind despre gânduri și sentimente pe care le trăim cu toții.

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.