The New Gypsy Kings, filmul despre fenomenul manelelor, la Astra Film Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-new-gypsy-kings-filmul-despre-fenomenul-manelelor-la-astra-film-festival/

Astra Film Festival 2016 a prezentat, aseară, în premieră în România, The New Gypsy Kings, un documentar inedit produs de Liviu Tipuriţă pentru BBC. Proiecţia a avut loc în cadrul unui eveniment special şi a fost urmată de o sesiune de Q&A la care au participat regizorul şi personajele filmului: Dan Bursuc & Trupa Kana Jambe, Taraful de Haiduci şi Puiu Iosif Gheorghiu, impresarul “superstarului” Florin Salam.

Un articol de Petre Ivan|21 octombrie 2016

Documentarul The New Gypsy Kings vorbește despre incredibila lume a romilor superstaruri din România, o lume populată de bolizi și palate luxoase.

Comunitatea romă e una dintre cele mai marginalizate și sărace din Europa și timp de foarte mulți ani muzica tradițională țigănească era singura lor marfă de export.

A apărut însă un sound nou – manele – care a invadat întreaga țară. Maneliștii-vedete pot câștiga și 20.000 de euro pe seară, la nunți opulente, unde invitații aruncă literalmente cu bancnote asupra lor. Postările lor pe youtube adună milioane de vizualizări.

Muzicanții tradiționali, precum celebrul Taraf de Haiduci, care au cântat pentru Johnny Depp și care au apărut în mai multe producții cinematografice, se plâng că manelele i-au adus la faliment și că vor distruge muzica țigănească.

Documentarul analizează soundtrackul unei schimbări sociale și culturale de excepție. Spectatorii au ocazia să înțeleagă aspecte din culisele industriei prospere a manelelor.

Foto: The New Gypsy Kings – astrafilm.ro

29
/09
/23

Acum un secol, preoţi scandalizaţi de un film - "Păcat" (1924) de Jean Mihail - cereau interzicerea acestuia. O sută de ani mai târziu, un nou apel al unor clerici ortodocşi pentru oprirea de la difuzare a unui film, documentarul "Arsenie. Viaţa de apoi" (2023) de Alexandru Solomon. Amuzantă şi revelatoare paralelă.

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.