”The Queen’s Wars”/ „Bătăliile Reginei”, monodramă despre Regina Maria, în premieră la Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-queens-wars-bataliile-reginei-monodrama-inspirata-de-jurnalele-de-razboi-ale-reginei-maria-in-premiera-la-londra/

Ca parte a ambiţiosului program prilejuit de Anul Centenarului în Marea Britanie, dar şi ca o celebrare a Zilei Regalităţii în România, ICR Londra prezintă, în 10 şi 11 mai, premiera mondială a monodramei „Bătăliile Reginei”, piesă inspirată de jurnalele de război ale Reginei Maria.

Un articol de |9 mai 2018

Spectacolul este realizat, în limba engleză, printr-o colaborare între compania româno-britanică Immersive Theatre și ICR Londra, rolul marii regine fiind interpretat de excelenta actriță Anca Doczi. Regia spectacolului este semnată de Cristian Luchian, muzica de Bogdan Văcărescu, design de lumini de Leonard Băcică, iar vocea înregistrată aparţine actorului Alin Bălăşcan.

Prin intermediul acestui adevărat studiu de personaj, britanicii şi românii deopotrivă vor putea descoperi sau redescoperi un personaj-cheie pentru victoria României în Marele Război și negocierile de pace de la Paris, dar şi cea mai importantă personalitate-punte dintre România şi Marea Britanie. Spectacolul, realizat special pentru spațiul teatral al ICR Londra, evidențiază personalitatea reginei ca mamă confruntată cu tragedii personale, ca soție care trebuie să stea alături de un rege confruntat cu cea mai mare încercare a vieții și ca monarh implicat în viața publică, militară și diplomatică a țării sale.

06
/11
/23

În 2023 se aniversează 190 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai mari compozitori: JOHANNES BRAHMS. Născut la Hamburg, pe 7 mai 1833, Brahms este considerat, alături de Bach și Beethoven, unul dintre cei trei mari „B” ai muzicii clasice: „Cred în Bach – Tatăl, Beethoven – Fiul și Brahms – Duhul Sfânt al muzicii” – spunea marele dirijor german Hans von Bülow.

03
/11
/23

Fundația Culturală „Camil Petrescu” (FCCP) continuă să construiască contexte pentru un dialog profesional bogat în mediul teatral autohtom, lansând, astăzi, 3 noiembrie 2023, un nou proiect – un podcast realizat de Zomir Dimovici.

03
/11
/23

În perioada 6-19 noiembrie 2023, la sediul ICR Londra va putea fi vizitată expoziția documentară „Circular Catalysts“, program al British Council România, realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

03
/11
/23

În luna noiembrie, compania independentă de teatru Vanner Collective își aduce pe scenă spectacolele atât în spațiile consacrate, cât și în cadrul proiectului „Deschis - microstagiune de spectacole invitate”, de la Teatrul Masca din București, și în programul Festivalului Caleido, care se va desfășura în 2023 la Timișoara.

02
/11
/23

La începutul lunii noiembrie, MNAC deschide noul sezon expozițional, Art Safari Stars Edition continuă să atragă iubitorii artelor vizuale pe Lipscani cu două noi expoziții, iar la MNAR sezonul de toamnă s-a lansat cu un important eveniment dedicat sculpturii.

02
/11
/23

Nu pierdeți expoziția de final a celei de-a doua ediții a proiectului ATELIERE DE PRACTICI COLABORATIVE, program de educație non-formală prin artă co-finanțat de Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, în cadrul Programului Cultura 2023!

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.