THE TRUTH – filmul de deschidere de la Veneția ajunge în cinematografele din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-truth-filmul-de-deschidere-de-la-venetia-ajunge-in-cinematografele-din-romania/

THE TRUTH / LA VÉRITÉ, cel mai nou film al regizorului japonez Hirokazu Kore-Eda, care a deschis cea de-a 76 ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia (28 august – 7 septembrie), ajunge pe marile ecrane din România la începutul anului viitor, distribuit de Independenţa Film.

Un articol de Petre Ivan|2 septembrie 2019

Având o distribuție prestigioasă – Catherine Deneuve, Juliette Binoche şi Ethan Hawke – THE TRUTH spune povestea unei dive ce are parte de toată iubirea și admirația bărbaților, dar care are o relație complicată cu propria fiică.

Atunci când Fabienne (Catherine Deneuve) își publică memoriile, Lumir (Juliette Binoche) se întoarce de la New York la Paris împreună cu soţul (Ethan Hawke) şi copilul său. Întâlnirea dintre mamă şi fiică devine rapid o confruntare: adevăruri ascunse și resentimente nedeclarate ies la suprafață.

Considerat un cineast interesat de universul familiei, Kore-Eda a turnat acest film toamna trecută la Paris: “Filmul este o mică poveste de familie ce are loc, în mare parte, într-o casă. Am încercat să-mi fac personajele să trăiască în acest mic univers, cu minciunile, mândria, regretele, tristeţea, bucuria şi reconcilierile lor”, a explicat regizorul.

“Pentru primul său film turnat în afara ţării sale, Kore-Eda a avut privilegiul de a lucra cu două stele ale cinematografului francez”, a declarat Alberto Barbera, directorul Festivalului de Film de la Veneția.

“Întâlnirea dintre universul personal al celui mai important regizor japonez al momentului şi două actriţe atât de iubite precum Catherine Deneuve şi Juliette Binoche a dat naştere unei reflecţii poetice asupra relaţiei mamă-fiică şi asupra meseriei complexe de actriţă”, a adăugat el.

Hirokazu Kore-Eda a câştigat Palme d’Or la Cannes în 2018 pentru A Family Affair, cel de-al 13-lea lungmetraj al său.

Un obişnuit al Cannes-ului, el a prezentat Nobody Knows în 2004, Like Father, Like Son în 2013 (Prix du Jury) şi Our Little Sister în 2015. De asemenea, pelicula sa The Third Murder s-a aflat în competiţie la cea de-a 74-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia în 2017.

PREMIERELE INDEPENDENȚA FILM

În următoarele luni, INDEPENDENȚA FILM va lansa:

Un om fidel / L’homme fidèle, regia Louis Garrel. Filmul a câștigat recent Premiul Special al Juriului la TIFF 2019 și va avea premiera pe 20 septembrie.

Durere și glorie / Dolor y gloria, regia Pedro Almodovar. Câștigător a două premii la Cannes 2019, Cel mai bun actor (Antonio Banderas) și premiul pentru coloană sonoră (Alberto Iglesias), va fi lansat în cinematografe pe 18 octombrie.

Parasite, regia Bong Joon Ho. Film câștigător al Palme d’Or la Cannes 2019, intră în cinematografele din România pe 8 noiembrie.

Young Ahmed, filmul ce a adus premiul pentru regie la Cannes 2019 fraților Jean-Pierre și Luc Dardenne, va fi lansat în cinema la finalul acestui an.

Printre filmele care vor fi distribuite de Independența Film în prima parte a anului viitor, se regăsesc: Les misérables (regia Ladj Ly), câștigător al Premiului Juriului la Cannes 2019, Sorry We Missed You (regia Ken Loach), nominalizat la Palme d’Or la Cannes 2019, It Must Be Heaven (regia Elia Suleiman), mențiune specială la Cannes 2019, și Il traditore (regia Marco Bellocchio), nominalizat la Palme d’Or, Cannes 2019.

Foto: THE TRUTH – facebook

13
/01
/23

Două filme din competiţia Festivalului de la Cannes, foarte diferite, pot fi găsite în ianuarie în cinematografe: "Frate şi soră", de Arnaud Desplechin, şi "Păianjenul sfânt", de Ali Abbasi.

05
/01
/23

Anul 2023 se anunţă bun pentru cinematografia română de festival. Vor avea premiera mondială filme provocatoare ale unor cineaşti consacraţi, precum şi o serie de debuturi promiţătoare în ficţiune sau documentar. Ziarul Metropolis a adunat într-o anchetă cele mai aşteptate titluri, cu declaraţii în exclusivitate de la regizorii lor.

04
/01
/23

„Taximetriști”, comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu, care invită spectatorii în viața de noapte a Bucureștiului prin intermediul a doi prieteni taximetriști și a clienților lor, îi aduce împreună pe același generic pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu. Filmul are premiera în cinematografe pe 20 ianuarie, iar informațiile despre biletele puse deja în vânzare sunt disponibile pe site-ul taximetristi.film.

30
/12
/22

Am tot scris în ultimii ani, încă de dinainte de pandemie, despre diversificarea tot mai mare a cinematografiei române. Însă cred că 2022 a depăşit orice previziuni, cu un număr record de filme.

22
/12
/22

Pentru topul cu cele zece filme favorite din 2022, am ales doar titluri care au avut premiera mondială în acest an. La ele am adăugat alte zece menţiuni - cinci tot din 2022, plus alte cinci din 2021, dar recuperate abia în anul care tocmai se încheie.

21
/12
/22

În Ajun de Crăciun, de la ora 10:00, Daniela Zeca Buzura ne propune o întâlnire de colecție. Invitaţii, Cătălin Ştefănescu („Garantat 100%"), Marina Constantinescu („Nocturne") şi Irina Păcurariu („Reţeaua de idoli") ne invită să fim martorii unei profunde discuții jurnalistice, născută din 30 de ani experiență în media din România.

21
/12
/22

TVR Cultural întâmpină Sărbătoarea Crăciunului cu programe speciale, gândite să satisfacă exigențele telespectatorilor săi. Colinde, documentare de excepție, spectacole de balet, interviuri cu artiști de marcă, dar și piese de teatru care au intrat în istorie se regăsesc în grila de sărbătoare. Nu lipsesc filmele de sezon și nici edițiile speciale ale emisiunilor consacrate.