The Walk. Un film la înălţime
https://www.ziarulmetropolis.ro/the-walk-un-film-la-inaltime/

CRONICĂ DE FILM „The Walk”, cel mai nou film al lui Robert Zemeckis, este reconstituirea spectaculoasă a unei fapte reale legendare, redată sub forma unei alegorii despre îndrăzneală şi cu tensiunea unui film de acţiune. Folosind inteligent 3D-ul, filmul oferă unul din cele mai rafinate momente ale cinemaului popular din acest an.

Un articol de Ionuţ Mareş|9 octombrie 2015

În sfârşit o folosire justificată a 3D-ului! Nu îţi dai seama de cât de repede s-a uzat şi s-a banalizat această tehnică, utilizată de marile studiouri şi pentru a contrabalansa pirateria, decât atunci când o vezi pusă cu adevărat în slujba inovaţiei vizuale.

Şi ce pretext mai potrivit pentru asta decât povestea unică, aproape ireală, a francezului Philippe Petit, acrobatul care, în 1974, a traversat pe sârmă, fără protecţie şi autorizaţie, distanţa dintre turnurile gemene din New York, proaspăt ridicate la acea vreme?

Un astfel de subiect ofertant cerea parcă o asemenea abordare formală îndrăzneaţă (iar o proiecţie IMAX, recomandabilă, este şi mai împresurătoare), dublată de o tratare narativă şi regizorală pliată pe structura unei alegorii care face nostalgic cu ochiul unui trecut recent al isprăvilor glorioase.

O alegorie care reconstituie, în detaliu, un fapt real devenit legendar (povestea lui Philippe Petit a mai fost în atenţia unui documentar din 2008, regizat de James Marsh şi premiat inclusiv cu Oscar).

Zemeckis adoptă încă de la început un ton lejer, degajat, zglobiu, cu personajul central – jucat de un Joseph Gordon-Levitt în formă (nu doar fizică) şi cu o delicioasă engleză cu accent franţuzesc – povestindu-şi, post-factum şi privind direct în camera de filmat, de pe Statuia Libertăţii, aventurile de acrobat, care au culminat cu traversarea pe sârmă a celor câteva zeci de metri dintre cei doi zgârie-nori newyorkezi.

O naraţiune clasică la persoana întâi care, în ciuda deznodământului cunoscut – supravieţuirea protagonistului şi transformarea sa în erou planetar -, produce suspans din aşteptarea pe care o induce pregătirea pentru marele eveniment. Zemeckis construieşte „The Walk” sub forma unui heist film – numai că jaful este înlocuit aici tot cu o ilegalitate, însă una eroică.

Iar momentul culminant, al mersului efectiv pe sârmă, este una dintre cele mai elegante bucăţi vizuale întâlnite în acest an într-un blockbuster, care ridică filmul la o binemeritată înălţime.

Dincolo de omagiul pe care îl aduce New York-ului şi unuia dintre simbolurile arhitecturale ale acestuia, astăzi dispărut, „The Walk” este o întoarcere a cinemaului la originile sale, la momentul în care trenul filmat de fraţii Lumiere fascina şi speria la propriu publicul curios.

Redarea credibilă a înălţimilor ameţitoare, fructificarea spectaculoasă a spaţiului şi rafinamentul regizoral arătat de Zemeckis speculează şi aduc la zi senzaţii de bază trăite de public, pe care cinemaul popular le-a cultivat încă de la apariţie şi care l-au făcut atât de căutat.

Distribuit de InterComFilm Distribution, „The Walk” poate fi văzut în cinematografe începând cu 9 octombrie.

INFO

The Walk (SUA, 2015)

Regia: Robert Zemeckis

Cu: Joseph Gordon-Levitt, Charlotte Le Bon, Guillaume Baillargeon

Rating: ●●●●○

 



29
/08
/13

Răzvan Rădulescu, scenaristul unor filme precum „Marfa şi banii“ şi „Moartea domnului Lăzărescu“, a fost lăsat fără bunurile personale în timpul călătoriei sale din Franţa spre Italia, într-un tren de mare viteză. Rădulescu se îndrepta spre Veneţia, unde urma să jurizeze în secţiunea Opera Prima a Festivalului Internaţional de Film.

29
/08
/13

Bazat pe evenimente reale, „Hoţii de celebritate”, noul lungmetraj al Sofiei Coppola, este o satiră colorată la adresa showbizului şi a obsesiei pentru vedete şi mediul lor. Un film cu multe brizbrizuri vizuale, dar cu o tematică implicită gravă.

28
/08
/13

CRONICĂ DE FILM „Sunt o babă comunistă“, în regia lui Stere Gulea, este un film de public care pendulează între un comic echilibrat şi un sentimentalism moderat. Un plus de rigurozitate l-ar fi putut urca însă în categoria realizărilor cinematografice de top.

27
/08
/13

În 22 august a început ARISTOTELES WORKSHOP (AW), atelierul anual de film documentar în care profesioniști ai industriei filmului european îndrumă 12 tineri din Europa Centrală și de Est în crearea propriului documentar de 30 de minute.