„There Is No Evil”. Un Urs de Aur incisiv ★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/there-is-no-evil-un-urs-de-aur-incisiv-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Nu e de mirare că regizorul Mohammad Rasoulof este incomod pentru regimul politic autoritar din Iran. O dovedeşte din plin şi cel mai nou film al său, „„There Is No Evil” („Diavolul nu există”), o critică incisivă a pedepsei cu moartea.

Un articol de Ionuţ Mareş|19 august 2020

Premiat cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin şi proiectat în premieră în România la TIFF, „There Is No Evil” (2020) e construit din patru poveşti aparent fără legătură directă între ele, dar care atacă aceeaşi problemă – pedeapsa cu moartea în Iran.

Fiecare e regizată într-un alt stil, dar toate conţin câte un minunat moment muzical introdus când te aştepţi mai puţin. Iar dexteritatea lui Mohammad Rasoulof de a trece de la o convenţie cinematografică la alta, de la un tip de a povesti la altul, este primul lucru care impresionează.

Prima parte e redată în cheie realist-minimalistă: urmărim rutina unui bărbat, a soţiei sale şi a simpaticei lor fetiţe pe parcursul unei zile. Nimic spectaculos. Doar banalitatea unei vieţi obişnuite, filmată cu căldură – ridicarea salariului, discuţii în maşină, cumpărături, o vizită la mama în vârstă, o masă în oraş în trei. Asta până când descoperim, în final, adevărata meserie a bărbatului, iar revelaţia vine ca un şoc şi pune pe masă adevărata miză politică a filmului.

În partea a doua perspectiva se schimbă radical – ne aflăm în camera cu paturi suprapuse în care se pregătesc de culcare câţiva tineri soldaţi, deşi spaţiul pare mai degrabă o celulă de închisoare. Aflăm imediat că suntem, de fapt, într-un centru de detenţie, iar militarii au ca sarcină să escorteze pe rând şi să pună în practică execuţia câte unui deţinut. Gândul că trebuie să facă asta îl tulbură profund pe unul dintre soldaţi şi, într-un moment de spaimă şi de revoltă, pune la cale un plan aventuros de evadare. Regia acestei poveşti sugerează un film de suspans şi plin de tensiune, iar rezolvarea satisface promisiunile.

Tot un soldat este protagonistul masculin al celei de-a treia părţi, doar că de această dată convenţia este a unui film de dragoste plasat într-o zonă rurală. Povestea începe luminos, dar, printr-un plot twist uşor previzibil, se transformă într-o dramă.

Pe acelaşi tip de aşteptare se bazează şi ultima parte, în care o tânără iraniană stabilită în Europa revine pentru o vacanţă în Iran, la locuinţa izolată a unui bărbat pe care îl crede un prieten vechi al tatălui său şi a soţiei acestuia. Aparenta lejeritate a firului narativ ia de asemenea o turnură serioasă, când spre final ies la suprafaţă adevăruri ascunse, destabilizatoare, din trecutul bărbatului.

Pe măsură ce fiecare poveste îşi devoalează deznodământul grav, uneori tragic, devine mai clară şi miza lui Mohammad Rasoulof (care a realizat filmul în ciuda interdicţiei impuse de autorităţi de a mai lucra) – indiferent de generaţie, de clasă socială şi de zonă geografică, pedeapsa cu moartea, folosită deseori de regim pentru a elimina eventuali contestatari şi pentru a răspândi frica printre oameni, este ca un blestem care planează asupra întregii societăţi, o boală care distruge suflete şi conştiinţe.

Iar victime sunt atât oamenii simpli care, sub presiune, devin instrumente în execuţii, cât şi cei care refuză asta, dar care sunt stigmatizaţi şi trebuie să se ascundă întreaga viaţă.

Un film de o incisivitate admirabilă, ce reconfirmă statutul de regizor extrem de incomod al lui Mohammad Rasoulof, care nu a putut participa în februarie la Festivalul de la Berlin pentru că are interdicţie de ieşire din ţară şi care ulterior, în martie, a fost condamnat la un an de închisoare din cauza operelor sale cinematografice, pe care autorităţile le consideră „propagandă împotriva sistemului”.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.