Laura Benson, despre experiența „Touch Me Not”: „Sunt goliciuni mai dificile decât cea fizică”
https://www.ziarulmetropolis.ro/laura-benson-despre-experienta-touch-me-not-sunt-goliciuni-mai-dificile-decat-cea-fizica/

INTERVIU „Sunt goliciuni mai dificile decât cea fizică”, spune, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, actriţa Laura Benson, interpreta principală din „Touch Me Not”, filmul cu care Adina Pintilie a câştigat Ursul de Aur la Berlin.

Un articol de Ionuţ Mareş|30 Iulie 2018

Laura Benson este o actriță bilingvă (engleză și franceză) care trăiește la Paris din 1981. S-a format la prestigioasa școală de teatru Nanterre-Amandiers condusă de Patrice Chéreau și Pierre Romans.

Primul său film a fost „Hôtel de France” (1987), regizat de Patrice Chéreau. A debutat pe scenă în 1987 interpretând rolul Anna Petrovna din spectacolul „Platonov”, după Cehov, tot în regia lui Patrice Chéreau. A lucrat apoi în teatru cu regizori precum Pierre Romans, Luc Bondy, Irina Brook sau Stuart Seide.

În 2003, împreună cu Nathalie Bensard, a conceput și a scris „George”, un spectacol pe care l-a produs cu propria sa companie de teatru. Rolul său i-a adus o nominalizare la categoria „Revelație” la Premiile Molières din 2005.

În cinema, a jucat în filme precum „L’Amoureuse” (1987), de Jacques Doillon, „Dangerous Liaisons” (1988), de Stephen Frears, „I Want to Go Home” (1989), de Alain Resnais, sau „Prêt-à-Porter” (1994), de Robert Altman.

Alături de regizoarea Adina Pintilie și de o parte din distribuție, Laura Benson a fost prezentă la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca (25 mai – 3 iunie), unde „Touch Me Not” a avut premiera în România și unde a fost realizat acest interviu.

Ionuț Mareș: Ce v-a atras la acest proiect?

Laura Benson: Cel mai important lucru a fost Adina (regizoarea Adina Pintilie – n.r.). Putea să fi fost altcineva care să se fi gândit la proiect și eu să nu mi-l fi dorit. Așa că are de-a face cu persoana pe care am întâlnit-o și cu care m-am simțit confortabilă. Mi-a spus lucruri care mi-au plăcut cu adevărat. Destul de repede am văzut că mă inspiră foarte mult. Cred că este o artistă minunată.

Cum ați întâlnit-o?

Am primit un telefon de la agentul meu care mi-a spus că aș putea juca într-un film românesc de debut. Nu aveam niciun fel de înregistrări video pe care să i le trimit. Mi s-au trimis niște pagini despre proiect și am fost rugată să mă filmez într-un fel de jurnal privat în care aș vorbi cu iubitul meu. M-am gândit la ce înseamnă proiectul. Am început să filmez. Și am trimis ca și cum ai lansa o sticlă în mare. Mi-am spus: Să vedem ce se întâmplă. Nici nu m-am gândit la asta după aceea. Apoi m-au sunat înapoi și au spus că vor să se întâlnească cu mine. Totul a fost foarte repede. Ea începuse să filmeze. Tot filmul a fost turnat trei săptămâni, iar încă trei săptămâni, apoi nimic timp de șase luni etc. Așa că a avut doar câteva zile la dispoziție să găsească actrița. M-am grăbit spre întâlnirea de patru ore cu ea.

O întâlnire care a fost decisivă.

Da. A fost filmată. Totul a fost foarte impresionant.

Întâlnirea a fost filmată?

Da. Era un ecran verde. Erau un cameraman, un tip de la sunet, apoi producătorul, directorul de casting – toți acești oameni, plus Adina. Am avut acest interviu de patru ore. Ea mi-a cerut de asemenea să fac niște exerciții. Mi-a cerut să aduc anumite lucruri. Unul dintre lucrurile pe care a trebuit să le aduc a fost bucata mea muzicală preferată. Sau o bucată muzicală care este importantă pentru mine, care îmi place foarte mult.

În afară de Adina Pintilie, ce altceva din proiect v-a determinat să îl acceptați?

Asta a fost esențial. Apoi ea a început să lucreze. Filmul este foarte diferit de scenariu. Nu știam decât despre ce este proiectul. Și am înțeles cu adevărat despre ce este doar când am început propriu-zis. Dar, cred că ceea ce a contribuit de asemenea la dorința mea de a participa la proiect a fost felul în care se desfășura. Era ceva magic. Și acest lucru corespunde cu întregul proces. Când am văzut cum începe, mi-am spus că dacă așa se va derula și dacă așa mă simt când îl fac, atunci vreau să îl fac și din acest motiv.

Acest tip de abordare era ceva nou pentru dvs. ca actriță?

Cu adevărat nou pentru mine ca actriță a fost întregul proces. Felul în care ea lucrează.

Ce v-a cerut după ce ați început să filmați? Cum erau discuțiile?

Mi-a pus atât de multe întrebări (râde – n.r.). Cum am lucrat? Când am început filmul, am avut multe zile în care lucram numai eu cu Adina. Nu spun că nu era și echipa, dar eram eu cu mine însămi, alături de ea, ceea ce era foarte obositor, deoarece în mod obișnuit sunt și alți actori. Toată atenția era asupra mea. E vorba de relație. Am știut de la început că ea își dorea mult aport personal. Mi s-a cerut de asemenea să filmez acasă înainte să încep filmul.

Să vă filmați?

Să mă filmez, da. Așa că mi-a sugerat exerciții. Poate nu exerciții, dar lucruri care să mă ajute să intru în personaj sau în problema personajului.

Iar camera de filmat era extrem de importantă în acest proces. 

Eu mă filmam și îi trimiteam ei ce filmam. Astfel, m-a făcut să mă gândesc la ce s-ar gândi personajul. Acest lucru nu este în film, dar ar fi putut fi. M-am simțit foarte creativă. De exemplu, când sunt cu tatăl meu, care e în a doua parte a filmului, în Germania: pentru a reintra în film, mi-a spus dacă aș putea să îmi imaginez o conversație cu tatăl meu. M-am trezit într-o dimineață cu o imagine, așa că m-am filmat mușcând dintr-o batistă și apoi aruncam afară. Era mult aport emoțional, dar destul de expresiv și personal. Te făcea să simți că participi cu adevărat într-un proces creativ. S-a creat o relație. O relație de lucru.

Este dificil pentru dvs. ca actriță să oferiți acest aport personal?

Este dificil când nu vrei să o faci (râde – n.r.). Dacă nu te simți inspirată și nu vrei să o faci, e groaznic. În schimb, dacă simți că se creează ceva și construiești o relație, că participi la ceva, atunci este o plăcere, deși nu aș spune că nu este o muncă grea. Apoi, este și un risc.

Cum ați abordat acest amestec de workshop, documentar și ficțiune din care e construit filmul?

Am participat la multe workshop-uri. Ideea de a lucra împreună într-un workshop nu mi se pare ceva dificil. Lucrul care îmi place, la care aspir, deși e dificil, este să fiu într-un proces creativ în care inconștientul se exprimă, și nu e doar o idee intelectuală a ta. De exemplu, mușcatul din batistă e ceva despre care nu știu de unde a venit. A venit din mine, dar nu în timp ce stăteam la o masă căutând o idee.

Cum obții asta?

Este un mister. Chestia e că nu știi niciodată dacă se va întâmpla și nici cum sau când se va întâmpla. Adina are o calitate pe care o folosește destul de des: lasă loc pentru ca acest lucru misterios să se întâmple, dar fără să se știe dacă se va întâmpla sau nu. Înainte de multe din scenele care nu erau scrise, mă gândeam: O, Doamne, sper că se va întâmpla ceva! Eu aveam încredere în ea, iar ea avea de asemenea încredere în viață și în întreg procesul prin care treceam împreună și că ceva magic se va întâmpla.

A fost important pentru dvs., ca actriță, faptul că nu a rămas doar în spatele camerei, ci s-a pus și în fața ei? De exemplu, este acea scenă frumoasă în care stați amândouă pe canapea, iar ea face o mărturisire. Rolurile se inversează.

Acest lucru s-a întâmplat de fapt mult mai târziu în film. Pentru mine, este vorba de rezultatul relației noastre. Mi-a plăcut foarte mult, deoarece granițele dintre actor și regizor se amestecă. Pentru mine, asta exprimă ce s-a întâmplat în film. Bineînțeles, nu am simțit că aș regiza filmul în vreun fel (râde – n.r.). Dar faptul că mă lăsa să mă pun în locul ei, iar ea îl lua pe al meu, pentru mine este un adevărat gest de încredere.

Vă oferă mai multă încredere.

Nu este vorba despre încrederea mea, ci de faptul că mi-a permis să o îmbrățișez, într-un fel. Până atunci în film, ea era cea care mă îmbrățișa, într-un fel, apoi mi-a încredințat responsabilitatea să o îmbrățișez eu. A fost ceva minunat, emoționant. În scena în care vorbește despre visul ei e acest gest în care eu îmi pun mâna pe mâna ei, iar ea își pune mâna pe mâna mea.

În film s-a întâmplat un lucru care nu mi s-a mai întâmplat până acum, probabil pentru că am fost goală destul de mult: corpul nu îmi mai aparținea, ci aparținea filmului.

Ce înseamnă asta?

M-am „închiriat”. De exemplu, am făcut o scenă în care eram pe pat cu Tomas (Tómas Lemarquis – n.r.). Era trecut de ora două noaptea când filmam și trebuia să ne oprim la ora trei. Am pregătit patul. Adina a venit și a spus: ok, mai sunt 17 minute rămase pe card și mai sunt 20 de minute rămase până oprim filmarea. Iar eu i-am spus: înseamnă că ai trei minute să ne spui ce îți dorești de la noi.  Am făcut ce am făcut, s-a filmat, totul într-o singură dublă. Imediat ce s-a terminat, Adina mi-a lua brațul, l-a ridicat și mi-a spus să îi arăt subrațul. Mi-a luat brațul ca și cum era ceva ce îi aparținea. Nu a spus: ai putea să îmi arăți subrațul? A spus doar: arată-mi subrațul. Era ca și cum eu eram ea, într-u fel, ca și cum îi aparțineam. După prima parte din film, nu am știut când o să filmez următoarea parte, pentru că au existat dificultăți financiare, așa că nu am putut să mă tund. Timp de doi ani și jumătate. Era o parte din mine pe care nu puteam să o schimb.

Ați vorbit despre nuditate. Cât de dificil a fost pentru dvs. să vă expuneți în film?

Cred că sunt goliciuni mai dificile decât cea fizică. Cum am mai spus, nu sunt genul care să se dezbrace. Dar nu e vorba decât de a fi goală, fără haine. Când o faci de câteva ori… Echipa te vede goală. Cel mai greu e prima dată. Când am acceptat filmul, am știut că o să fiu goală. Nu era de ales. M-am mai confruntat cu asta înainte.

Dificultatea este de fapt să te simți goală ca ființă. Asta e o provocare mai mare: cum să fii prezentă, cum să fii tu însăți, cu toate lucrurile prin care treci, care nu îți plac. Asta e mult mai dificil pentru mine. Asta înseamnă să fii mult mai goală decât să fii goală fizic.

Care este relația dvs. cu camera de filmat? Vă temeți de cameră?

Depinde. Depinde de cine se află în spatele camerei. Nu îmi plac prim-planurile. Într-un prim-plan, nu ești de fapt într-o interacțiune. Nu mă refer la filmul Adinei, pentru că în unele dintre prim-planuri doar mă uitam la ceva. De exemplu, poți avea un prim-plan într-o scenă și trebuie să te uiți în diagonală, unde nu se află neapărat o persoană. Trebuie să inventezi acea persoană. În timp ce atunci când ești cu adevărat într-o interacțiune poți uita mai ușor de cameră.

Ați uitat de cameră aici? Era necesar să o uitați sau nu?

Deseori o ascundea. A încercat să facă aparatul cât mai puțin vizibil posibil, ceea ce însemna că atunci când aveai un prim-plan exista o distanță mare. Uneori camera era după o cortină neagră, care avea o gaură. Așa că nu îi vedeam pe George (George Chiper, directorul de imagine – n.r.) și Laurențiu (Laurențiu Răducanu, operatorul – n.r.). Iar deseori Adina era într-o altă încăpere, uitându-se la un ecran. Dacă îmi amintesc bine, un card are 80 de minute. Așa că uneori făceam serii de câte 80 de minute. După un timp, uiți de cameră. Iar camera este mereu fixă. Camera se mișcă foarte rar.

Deci aici nu v-a fost teamă de cameră?

Nu. Cu excepția prim-planurilor. Dar, cum am zis, e și o chestiune de cine se află în spatele camerei. Relația cu camera este și o relație cu persoana din spatele ei. Dacă nu îți place operatorul, dacă nu îți place regizorul, atunci nu îți dorești să dai atât de mult în fața camerei.

Ce ați simțit când ați văzut pentru prima dată versiunea finală a filmului?

Am fost încântată. Făcusem postsincronizare, așa că văzusesem toate scenele cu mine și, prin urmare, scăpasem de mine. Nu mai era vorba de a mă descoperi pe mine în film, deși, văzând doar scenele cu mine, nu le-am putut pune în relație cu celelalte scene. Dar am scăpat de acel lucru oribil de a te vedea pentru prima dată în film. Când am văzut filmul, nu mai eram în acea poziție dificilă de a mă vedea pe mine însămi. Am fost încântată, pentru că am putut să intru în film. Am „uitat” că joc în el. Am putut să rămân în film. Am trecut prin el ca un spectator normal. Cred că este un film puternic.

Ce înseamnă pentru dvs. acest film? Pentru cariera dvs.? Pentru felul în care vă vedeți felul de a juca?

Nu știu ce va schimba în viața mea. Este prea devreme. Știu însă că nu a schimbat nimic în ceea ce privește încrederea mea, deoarece pentru mine lucrul la acest film este munca pe care am făcut-o cu o persoană anume. Ce am făcut în acest film nu voi mai putea face cu altcineva. Ce reușesc să fac dintr-un rol depinde de persoane cu care lucrez. Nu simt că sunt un actor mai bun decât înainte. Simt doar că Adina a reușit să scoată ceva din ceea ce eu am putut să ofer. Sunt foarte fericită că am putut să particip la ceva în care am crezut cu adevărat. Am crezut cu adevărat în Adina. Mi-a plăcut întreaga echipă. Sunt atât de încântată că oamenii au văzut în film ceea ce eu am văzut de la început.

Credit foto: Simion Buia

22
/02
/19

Toate problemele par să fi înghețat sub stratul uriaș de zăpadă în acest orășel nordic. Nels Coxman (Liam Neeson), cetățean model și familist convins, este pus la grea încercare în momentul în care fiul sau este găsit mort în circumstanțe foarte misterioase.

21
/02
/19

CRONICĂ DE FILM Cu „The Favourite” (2018), grecul Yorgos Lanthimos se instalează confortabil în zona mainstream a cinema-ului de autor. Este cel mai puțin perturbator film al său și, probabil, cel mai relaxat, chiar dacă sunt prezente toate mărcile sale stilistice. O lejeritate și o lipsă de încrâncenare binevenite.

21
/02
/19

“Charleston” (regia Andrei Crețulescu), “Dragoste 1. Câine” (regia Florin Șerban), “Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (regia Radu Jude), “Moromeții 2” (regia Stere Gulea) și “Pororoca” (regia Constantin Popescu) intră oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film. Câstigătorii vor fi anunțați în cadrul Galei Premiilor Gopo, care va avea loc marți, 19 martie, la Teatrul Național din București. Evenimentul va fi transmis live, începând cu ora 20.00, pe Film Now.

19
/02
/19

SĂ NU UCIZI, filmul co-regizat de Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru și inspirat de scandalul media care a cutremurat sistemul sanitar din România acum câțiva ani, va avea pe 1 martie premiera în cinematografele din 29 de orașe din țară.

17
/02
/19

CRONICĂ DE FILM În „Marele Dictator” (1940), Chaplin îl parodia pe Hitler. Scena jocului macabru cu globul pământesc folosit ca balon a devenit cult. Un portret sarcastic al unui om diabolic care influenţează întreaga lume face şi regizorul Adam McKay în „Vice”, o satiră la adresa fostului vicepreşedinte american Dick Cheney.

12
/02
/19

Franco Zeffirelli alături de Robert Powell pe platourile de filmare la Iisus din Nazareth (1976). Regizorul şi producătorul de film, teatru şi operă Franco Zeffirelli împlinește, astăzi, 96 de ani.

12
/02
/19

Filmat în haoticele cartiere din Liban, CAPERNAUM prezintă povestea inspirațională a unui băiețel care se luptă să supraviețuiască sorții copleșitoare. Filmul, care a luat Marele Premiu al Juriului la Festivalul de Film de la Cannes din mai 2018 (unde s-a bucurat de 15 minute de ovații în picioare), este acum considerat unul dintre concurenții principali în cursa pentru premiul Oscar pentru cel mai bun film într-o limbă străină. Capernaum intră din 8 martie (2019) în cinematografele din România.

10
/02
/19

„Când am început jucam la amatori, îl imitam pe Beligan. Doar când am dat examen la Institut, mi s-a spus «mă, tu îl imiți pe Beligan!». Și atunci mi-am dat seama și am căutat să scap de chestia asta.” , spune Victor Rebengiuc, actorul care a împlinit, astăzi, 86 de ani.

10
/02
/19

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră mondială în secțiunea Forum a Festivalului de la Berlin, „Monștri.”, debutul în regia de lungmetraj al lui Marius Olteanu, este un film care tratează cu delicatețe un moment de cumpănă din relația unui cuplu din București, interpretat de Judith State și Cristian Popa.

10
/02
/19

"Învigătorul uită că se află într-o cursă, lui îi place doar să alerge." - Joe Pesci, "A funny guy", Joe Pesci, laureat al premiilor Oscar, comediant şi interpret al unor personaje extrem de volatile, într-o varietate de genuri cinematografice, născut, la Newark, New Jersey a împlinit, ieri, 76 de ani.

09
/02
/19

Actorul britanic Albert Finney, nominalizat de cinci ori la premiul Oscar şi cunoscut pentru apariţiile sale în filmele "Tom Jones", "The Dresser", "Murder on the Orient Express" şi "Erin Brockovich", a murit la vârsta de 82 de ani. Finney a combinat filmul, apariţiile TV şi scena, de-a lungul unei cariere remarcabile de şase decenii.

08
/02
/19

INTERVIU „Monștri.”, debutul regizorului Marius Olteanu, este singurul film românesc din selecția din acest an a Festivalului de la Berlin, unde a fost inclus în secțiunea Forum. Un film cu o „poveste de dragoste atipică”, așa cum o numește Marius Olteanu, care vorbește pe larg despre realizarea acestui lungmetraj ambițios.

Page 1 of 22812345...102030...Last »