Laura Benson, despre experiența „Touch Me Not”: „Sunt goliciuni mai dificile decât cea fizică”
https://www.ziarulmetropolis.ro/laura-benson-despre-experienta-touch-me-not-sunt-goliciuni-mai-dificile-decat-cea-fizica/

INTERVIU „Sunt goliciuni mai dificile decât cea fizică”, spune, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, actriţa Laura Benson, interpreta principală din „Touch Me Not”, filmul cu care Adina Pintilie a câştigat Ursul de Aur la Berlin.

Un articol de Ionuţ Mareş|30 Iulie 2018

Laura Benson este o actriță bilingvă (engleză și franceză) care trăiește la Paris din 1981. S-a format la prestigioasa școală de teatru Nanterre-Amandiers condusă de Patrice Chéreau și Pierre Romans.

Primul său film a fost „Hôtel de France” (1987), regizat de Patrice Chéreau. A debutat pe scenă în 1987 interpretând rolul Anna Petrovna din spectacolul „Platonov”, după Cehov, tot în regia lui Patrice Chéreau. A lucrat apoi în teatru cu regizori precum Pierre Romans, Luc Bondy, Irina Brook sau Stuart Seide.

În 2003, împreună cu Nathalie Bensard, a conceput și a scris „George”, un spectacol pe care l-a produs cu propria sa companie de teatru. Rolul său i-a adus o nominalizare la categoria „Revelație” la Premiile Molières din 2005.

În cinema, a jucat în filme precum „L’Amoureuse” (1987), de Jacques Doillon, „Dangerous Liaisons” (1988), de Stephen Frears, „I Want to Go Home” (1989), de Alain Resnais, sau „Prêt-à-Porter” (1994), de Robert Altman.

Alături de regizoarea Adina Pintilie și de o parte din distribuție, Laura Benson a fost prezentă la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca (25 mai – 3 iunie), unde „Touch Me Not” a avut premiera în România și unde a fost realizat acest interviu.

Ionuț Mareș: Ce v-a atras la acest proiect?

Laura Benson: Cel mai important lucru a fost Adina (regizoarea Adina Pintilie – n.r.). Putea să fi fost altcineva care să se fi gândit la proiect și eu să nu mi-l fi dorit. Așa că are de-a face cu persoana pe care am întâlnit-o și cu care m-am simțit confortabilă. Mi-a spus lucruri care mi-au plăcut cu adevărat. Destul de repede am văzut că mă inspiră foarte mult. Cred că este o artistă minunată.

Cum ați întâlnit-o?

Am primit un telefon de la agentul meu care mi-a spus că aș putea juca într-un film românesc de debut. Nu aveam niciun fel de înregistrări video pe care să i le trimit. Mi s-au trimis niște pagini despre proiect și am fost rugată să mă filmez într-un fel de jurnal privat în care aș vorbi cu iubitul meu. M-am gândit la ce înseamnă proiectul. Am început să filmez. Și am trimis ca și cum ai lansa o sticlă în mare. Mi-am spus: Să vedem ce se întâmplă. Nici nu m-am gândit la asta după aceea. Apoi m-au sunat înapoi și au spus că vor să se întâlnească cu mine. Totul a fost foarte repede. Ea începuse să filmeze. Tot filmul a fost turnat trei săptămâni, iar încă trei săptămâni, apoi nimic timp de șase luni etc. Așa că a avut doar câteva zile la dispoziție să găsească actrița. M-am grăbit spre întâlnirea de patru ore cu ea.

O întâlnire care a fost decisivă.

Da. A fost filmată. Totul a fost foarte impresionant.

Întâlnirea a fost filmată?

Da. Era un ecran verde. Erau un cameraman, un tip de la sunet, apoi producătorul, directorul de casting – toți acești oameni, plus Adina. Am avut acest interviu de patru ore. Ea mi-a cerut de asemenea să fac niște exerciții. Mi-a cerut să aduc anumite lucruri. Unul dintre lucrurile pe care a trebuit să le aduc a fost bucata mea muzicală preferată. Sau o bucată muzicală care este importantă pentru mine, care îmi place foarte mult.

În afară de Adina Pintilie, ce altceva din proiect v-a determinat să îl acceptați?

Asta a fost esențial. Apoi ea a început să lucreze. Filmul este foarte diferit de scenariu. Nu știam decât despre ce este proiectul. Și am înțeles cu adevărat despre ce este doar când am început propriu-zis. Dar, cred că ceea ce a contribuit de asemenea la dorința mea de a participa la proiect a fost felul în care se desfășura. Era ceva magic. Și acest lucru corespunde cu întregul proces. Când am văzut cum începe, mi-am spus că dacă așa se va derula și dacă așa mă simt când îl fac, atunci vreau să îl fac și din acest motiv.

Acest tip de abordare era ceva nou pentru dvs. ca actriță?

Cu adevărat nou pentru mine ca actriță a fost întregul proces. Felul în care ea lucrează.

Ce v-a cerut după ce ați început să filmați? Cum erau discuțiile?

Mi-a pus atât de multe întrebări (râde – n.r.). Cum am lucrat? Când am început filmul, am avut multe zile în care lucram numai eu cu Adina. Nu spun că nu era și echipa, dar eram eu cu mine însămi, alături de ea, ceea ce era foarte obositor, deoarece în mod obișnuit sunt și alți actori. Toată atenția era asupra mea. E vorba de relație. Am știut de la început că ea își dorea mult aport personal. Mi s-a cerut de asemenea să filmez acasă înainte să încep filmul.

Să vă filmați?

Să mă filmez, da. Așa că mi-a sugerat exerciții. Poate nu exerciții, dar lucruri care să mă ajute să intru în personaj sau în problema personajului.

Iar camera de filmat era extrem de importantă în acest proces. 

Eu mă filmam și îi trimiteam ei ce filmam. Astfel, m-a făcut să mă gândesc la ce s-ar gândi personajul. Acest lucru nu este în film, dar ar fi putut fi. M-am simțit foarte creativă. De exemplu, când sunt cu tatăl meu, care e în a doua parte a filmului, în Germania: pentru a reintra în film, mi-a spus dacă aș putea să îmi imaginez o conversație cu tatăl meu. M-am trezit într-o dimineață cu o imagine, așa că m-am filmat mușcând dintr-o batistă și apoi aruncam afară. Era mult aport emoțional, dar destul de expresiv și personal. Te făcea să simți că participi cu adevărat într-un proces creativ. S-a creat o relație. O relație de lucru.

Este dificil pentru dvs. ca actriță să oferiți acest aport personal?

Este dificil când nu vrei să o faci (râde – n.r.). Dacă nu te simți inspirată și nu vrei să o faci, e groaznic. În schimb, dacă simți că se creează ceva și construiești o relație, că participi la ceva, atunci este o plăcere, deși nu aș spune că nu este o muncă grea. Apoi, este și un risc.

Cum ați abordat acest amestec de workshop, documentar și ficțiune din care e construit filmul?

Am participat la multe workshop-uri. Ideea de a lucra împreună într-un workshop nu mi se pare ceva dificil. Lucrul care îmi place, la care aspir, deși e dificil, este să fiu într-un proces creativ în care inconștientul se exprimă, și nu e doar o idee intelectuală a ta. De exemplu, mușcatul din batistă e ceva despre care nu știu de unde a venit. A venit din mine, dar nu în timp ce stăteam la o masă căutând o idee.

Cum obții asta?

Este un mister. Chestia e că nu știi niciodată dacă se va întâmpla și nici cum sau când se va întâmpla. Adina are o calitate pe care o folosește destul de des: lasă loc pentru ca acest lucru misterios să se întâmple, dar fără să se știe dacă se va întâmpla sau nu. Înainte de multe din scenele care nu erau scrise, mă gândeam: O, Doamne, sper că se va întâmpla ceva! Eu aveam încredere în ea, iar ea avea de asemenea încredere în viață și în întreg procesul prin care treceam împreună și că ceva magic se va întâmpla.

A fost important pentru dvs., ca actriță, faptul că nu a rămas doar în spatele camerei, ci s-a pus și în fața ei? De exemplu, este acea scenă frumoasă în care stați amândouă pe canapea, iar ea face o mărturisire. Rolurile se inversează.

Acest lucru s-a întâmplat de fapt mult mai târziu în film. Pentru mine, este vorba de rezultatul relației noastre. Mi-a plăcut foarte mult, deoarece granițele dintre actor și regizor se amestecă. Pentru mine, asta exprimă ce s-a întâmplat în film. Bineînțeles, nu am simțit că aș regiza filmul în vreun fel (râde – n.r.). Dar faptul că mă lăsa să mă pun în locul ei, iar ea îl lua pe al meu, pentru mine este un adevărat gest de încredere.

Vă oferă mai multă încredere.

Nu este vorba despre încrederea mea, ci de faptul că mi-a permis să o îmbrățișez, într-un fel. Până atunci în film, ea era cea care mă îmbrățișa, într-un fel, apoi mi-a încredințat responsabilitatea să o îmbrățișez eu. A fost ceva minunat, emoționant. În scena în care vorbește despre visul ei e acest gest în care eu îmi pun mâna pe mâna ei, iar ea își pune mâna pe mâna mea.

În film s-a întâmplat un lucru care nu mi s-a mai întâmplat până acum, probabil pentru că am fost goală destul de mult: corpul nu îmi mai aparținea, ci aparținea filmului.

Ce înseamnă asta?

M-am „închiriat”. De exemplu, am făcut o scenă în care eram pe pat cu Tomas (Tómas Lemarquis – n.r.). Era trecut de ora două noaptea când filmam și trebuia să ne oprim la ora trei. Am pregătit patul. Adina a venit și a spus: ok, mai sunt 17 minute rămase pe card și mai sunt 20 de minute rămase până oprim filmarea. Iar eu i-am spus: înseamnă că ai trei minute să ne spui ce îți dorești de la noi.  Am făcut ce am făcut, s-a filmat, totul într-o singură dublă. Imediat ce s-a terminat, Adina mi-a lua brațul, l-a ridicat și mi-a spus să îi arăt subrațul. Mi-a luat brațul ca și cum era ceva ce îi aparținea. Nu a spus: ai putea să îmi arăți subrațul? A spus doar: arată-mi subrațul. Era ca și cum eu eram ea, într-u fel, ca și cum îi aparțineam. După prima parte din film, nu am știut când o să filmez următoarea parte, pentru că au existat dificultăți financiare, așa că nu am putut să mă tund. Timp de doi ani și jumătate. Era o parte din mine pe care nu puteam să o schimb.

Ați vorbit despre nuditate. Cât de dificil a fost pentru dvs. să vă expuneți în film?

Cred că sunt goliciuni mai dificile decât cea fizică. Cum am mai spus, nu sunt genul care să se dezbrace. Dar nu e vorba decât de a fi goală, fără haine. Când o faci de câteva ori… Echipa te vede goală. Cel mai greu e prima dată. Când am acceptat filmul, am știut că o să fiu goală. Nu era de ales. M-am mai confruntat cu asta înainte.

Dificultatea este de fapt să te simți goală ca ființă. Asta e o provocare mai mare: cum să fii prezentă, cum să fii tu însăți, cu toate lucrurile prin care treci, care nu îți plac. Asta e mult mai dificil pentru mine. Asta înseamnă să fii mult mai goală decât să fii goală fizic.

Care este relația dvs. cu camera de filmat? Vă temeți de cameră?

Depinde. Depinde de cine se află în spatele camerei. Nu îmi plac prim-planurile. Într-un prim-plan, nu ești de fapt într-o interacțiune. Nu mă refer la filmul Adinei, pentru că în unele dintre prim-planuri doar mă uitam la ceva. De exemplu, poți avea un prim-plan într-o scenă și trebuie să te uiți în diagonală, unde nu se află neapărat o persoană. Trebuie să inventezi acea persoană. În timp ce atunci când ești cu adevărat într-o interacțiune poți uita mai ușor de cameră.

Ați uitat de cameră aici? Era necesar să o uitați sau nu?

Deseori o ascundea. A încercat să facă aparatul cât mai puțin vizibil posibil, ceea ce însemna că atunci când aveai un prim-plan exista o distanță mare. Uneori camera era după o cortină neagră, care avea o gaură. Așa că nu îi vedeam pe George (George Chiper, directorul de imagine – n.r.) și Laurențiu (Laurențiu Răducanu, operatorul – n.r.). Iar deseori Adina era într-o altă încăpere, uitându-se la un ecran. Dacă îmi amintesc bine, un card are 80 de minute. Așa că uneori făceam serii de câte 80 de minute. După un timp, uiți de cameră. Iar camera este mereu fixă. Camera se mișcă foarte rar.

Deci aici nu v-a fost teamă de cameră?

Nu. Cu excepția prim-planurilor. Dar, cum am zis, e și o chestiune de cine se află în spatele camerei. Relația cu camera este și o relație cu persoana din spatele ei. Dacă nu îți place operatorul, dacă nu îți place regizorul, atunci nu îți dorești să dai atât de mult în fața camerei.

Ce ați simțit când ați văzut pentru prima dată versiunea finală a filmului?

Am fost încântată. Făcusem postsincronizare, așa că văzusesem toate scenele cu mine și, prin urmare, scăpasem de mine. Nu mai era vorba de a mă descoperi pe mine în film, deși, văzând doar scenele cu mine, nu le-am putut pune în relație cu celelalte scene. Dar am scăpat de acel lucru oribil de a te vedea pentru prima dată în film. Când am văzut filmul, nu mai eram în acea poziție dificilă de a mă vedea pe mine însămi. Am fost încântată, pentru că am putut să intru în film. Am „uitat” că joc în el. Am putut să rămân în film. Am trecut prin el ca un spectator normal. Cred că este un film puternic.

Ce înseamnă pentru dvs. acest film? Pentru cariera dvs.? Pentru felul în care vă vedeți felul de a juca?

Nu știu ce va schimba în viața mea. Este prea devreme. Știu însă că nu a schimbat nimic în ceea ce privește încrederea mea, deoarece pentru mine lucrul la acest film este munca pe care am făcut-o cu o persoană anume. Ce am făcut în acest film nu voi mai putea face cu altcineva. Ce reușesc să fac dintr-un rol depinde de persoane cu care lucrez. Nu simt că sunt un actor mai bun decât înainte. Simt doar că Adina a reușit să scoată ceva din ceea ce eu am putut să ofer. Sunt foarte fericită că am putut să particip la ceva în care am crezut cu adevărat. Am crezut cu adevărat în Adina. Mi-a plăcut întreaga echipă. Sunt atât de încântată că oamenii au văzut în film ceea ce eu am văzut de la început.

Credit foto: Simion Buia

23
/10
/18

O fotografie din anul 1965 cu protagoniștii filmului "Doctor Jivago", ecranizarea romanului omonim semnat de Pasternak, în regia lui David Lean. Se împlinesc, astăzi, 60 de ani (23 octombrie 1958) de când scriitorului rus Boris Pasternak i se decerna Premiul Nobel pentru literatură pentru romanul "Doctor Jivago",roman devenit best-seller în Europa Occidentală, dar nepublicat în țara de origine.

23
/10
/18

În 2015, László Nemes lua pe sus lumea cinematografului cu primul său film, Son of Saul – Grand Prix la Cannes iar apoi premiul Oscar pentru cel mai bun film străin al anului. Laudele au început să curgă, presa considerându-l noul copil minune al cinematografiei europene și în special al celei maghiare. László Nemes este un regizor care nu a absolvit vreo școală de cinema, ci a câștigat experiență filmând scurtmetraje și fiind asistentul regizorului Béla Tarr.

23
/10
/18

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră în România la „Les Films de Cannes à Bucarest”, „Climax” (2018), de Gaspar Noé, este un „musical body horror” al cărui scop principal pare să fie captarea energiei unor corpuri tinere care pierd treptat controlul, de la dans, băutură și un drog psihedelic misterios.

22
/10
/18

"O femeie trebuie să fie inteligentă, să aibă farmec, simţ al umorului, şi să fie bună. Sunt aceleaşi calităţi pe care le cer unui bărbat." - Catherine Deneuve.  Considerată una din cele mai frumoase si carismatice actrite din lume, Catherine Deneuve a împlinit, azi, 75 de ani!

21
/10
/18

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră mondială la Astra Sibiu, „Timbox” este un excelent documentar de debut realizat de Nora Agapi. Regizoarea îi face un portret tandru tatălui său – un bătrân caristmatic din Iași care a adunat în cutii mii de fotografii și înregistrări pe peliculă făcute de-a lungul vieții.

19
/10
/18

Actorul Mark Ruffalo, cunoscut pentru roluri din filme precum „Collateral”, „Spotlight” şi „The Kids Are All Right”, va interpreta rolurile unor gemeni identici în miniseria HBO „I Know This Much Is True”, pentru care va fi şi producător executiv. Serialul format din şase episoade este bazat pe romanul omonim al lui Wally Lamb, bestseller New York Times.

17
/10
/18

“Corupţia într-o ţară este invers proporţională cu gradul de dezvoltare al acelei ţări.” - Arthur Miller, autorul faimoasei piese “Moartea unui comis voiajor” (al cărei prim act a fost scris într-o singură zi!), premiată cu: Pulitzer, Tony Award şi Premiul criticii de teatru. Arthur Miller s-a născut într-o zi de 17 octombrie (1915)

17
/10
/18

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră în România la Festivalul ASTRA de la Sibiu după ce în vară a fost ales cel mai bun documentar la Karlovy Vary, „Martorii lui Putin” (2018), de Vitaly Mansky, tratează momentul venirii la putere a lui Vladimir Putin, folosind imagini de arhivă inedite.

16
/10
/18

Les Films de Cannes à Bucarest organizează pe perioada celor 10 zile de proiecții (19 – 28 octombrie) și o serie de evenimente profesionale, discuții deschise și paneluri la care sunt așteptați să participe deopotrivă profesioniști din industria filmului, selecționeri și directori de festivaluri, decidenți politici dar și cinefili interesați de mersul industriei cinematografice.

16
/10
/18

A 25-a ediție a Festivalului Internațional Astra Film Sibiu s-a deschis oficial, la Sala Thalia, cu filmul Transalpina – Drumul Regilor al regizorului Dumitru Budrala, director-fondator al Festivalului. Înaintea proiecției, invitați de marcă au subliniat importanța momentului și au punctat cele mai importante etape din dezvoltarea Festivalului. Gala de deschidere s-a încheiat cu un concert al nominalizaților la Grammy, The Tiger Lilies.

16
/10
/18

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 9-a ediţii a mult aşteptatului “Les Films de Cannes à Bucarest” 2018 (19 – 28 octombrie), prilej pentru a revedea câteva din spoturile de prezentare din anii anteriori, dar şi trailerul oficial al festivalului din acest an.

15
/10
/18

CRONICĂ DE FILM Inclus în Competiția de la Veneția, „Nuestro tiempo” („Our Time”), de Carlos Reygadas, este un ambițios și hipnotizant film de aproape trei ore, care va fi proiectat la „Les Films de Cannes à Bucarest”, în prezența cineastului mexican.

13
/10
/18

În iureșul creat de Ordonanţa de Urgenţă privind redefinirea familiei în Constituţie, misiune eșuată de altfel, actorii din „Secretul Fericirii”, filmul românescce va intra în cinematografe pe 19 octombrie 2018, explică ideea de familie și relațiile de cuplu, în general, în viziunea lor.

12
/10
/18

Cel mai renumit regizor iranian, Asghar Farhadi, singurul regizor care a fost laureat cu două premii Oscar pentru cel mai bun film străin, vine la Les Films de Cannes à Bucarest. Ediția a 9-a a  festivalului bucureștean se va deschide cu același film care a deschis și festivalul de la Cannes:Everybody Knows, cel mai recent lungmetrajal regizorului, cu Penélope Cruz și Javier Bardem în rolurile principale.

Page 1 of 21912345...102030...Last »