TIFF (1): „Foxtrot” – Moarte în pași de dans
https://www.ziarulmetropolis.ro/tiff-1-foxtrot-moarte-in-pasi-de-dans/

CRONICĂ DE FILM Câştigător al Marelui Premiu al Juriului la Veneţia şi prezentat în premieră în România în deschiderea TIFF, „Foxtrot”, al doilea film al regizorului israelian Samuel Maoz, satirizează armata şi denunţă, sub forma unei comedii negre, absurditatea războiului, spre nemulţumirea autorităţilor politice şi militare.

Un articol de Ionuţ Mareş|26 mai 2018

După ce primesc vestea că fiul său, aflat în armată, ar fi murit în timpul unei operațiuni, Michael (Lior Ashkenazi) și soția sa Daphna (Sarah Adler) au un șoc. În timp ce mama se izolează în camera sa (cu ea vom face cunoștință mai bine în ultima treime a filmului), tatăl ocupă centrul atenției – el rămâne să primească de la reprezentanții armatei veniți la ușa sa toate detaliile presupusei morți și ale viitoarei înmormântări.

Pentru a-i sugera suferința și vertijul interior, într-unul din planuri Samuel Maoz își filmează protagonistul de sus, plasând camera perpendicular deasupra bărbatului. Aparatul de filmat se mișcă odată cu personajul, iar efectul spectaculos de amețeală este transferat și spectatorului.

Este doar unul din numeroasele artificii pe care le etalează ostentativ dispozitivul regizoral în prima parte (redată din perspectiva tatălui) din cele trei în care este structurat filmul. Un dispozitiv preocupat mai degrabă să atragă atenția asupra sa, și mai puțin să redea trăirile emoționale ale bărbatului – încadraturile fixe, dar și tăieturile de montaj de multe ori abrupte par să reflecte o anume rigiditate a tatălui, un temperament dificil (tot ca simbol al durerii, își lovește violent câinele cu piciorul, gestul fiind plasat totuși în afara cadrului).

E adevărat, Samuel Maoz nu doar că se ține la mare distanță de sentimentalism (deși bărbatul este mai tot timpul cu ochii în lacrimi, în prim-plan), dar își bazează această primă parte pe un comic negru dat nu doar de un twist narativ care amplifică satira la adresa presupusei stupizenii a forțelor militare israeliene, dar și pe felul în care îi filmează pe reprezentanții armatei – în cadre subminate mereu de o tușă ironică.

Din acest registru cinic (durerea tatălui este, de altfel, mai mult ilustrativă), se trece la o parte a doua predominant comică, dar încheiată dramatic, pentru a întări ideea inutilității stării permanente de război pe care o întrețin autoritățile israeliene, dar și traumele suferite de tinerii din armată.

De această dată, suntem alături de Jonathan (Yonaton Shiray), fiul lui Michael și al Daphnei despre care s-a crezut că a fost ucis, și de alți trei colegi soldați, undeva în pustietate. Se presupune a fi un punct de control, plasat pe o șosea semi-abandonată, pe care foarte rar trece câte o mașină, oprită la barieră pentru a fi verificată.

Precaritatea locului reflectă absurdul teribil al situației – soldații locuiesc într-o baracă mizeră ce se înclină tot mai mult de la o zi la alta, riscând să se scufunde în noroiul bălții pe care tinerii trebuie să o străbată mereu, prilej pentru un comic vizual, de mizanscenă, discret și reușit.

Iar atunci când pe drum trece agale o cămilă, iar apoi Jonathan îi arată unui coleg pașii de foxtrot, ținând în brațe arma ca pe o iubită, ni se semnalează că suntem într-un registru suprareal și că acest fragment median funcționează ca o parabolă.

Partea a doua, cu sarcasmul și umorul său, este și cea mai reușită, și asta pentru că regia își ia o mai mare libertate, iar realitatea este dublată de evadări într-un imaginar nu lipsit de inventivitate.

Ultima treime, care vine după nou twist narativ radical (clarificat demonstrativ la final: destinul care se răzbună), este, de asemenea, într-o altă stilistică – aparatul de filmat scapă de rigiditate, iar compoziția cadrelor renunță la simiteriile și autocomplezența de până atunci. Camera devine mult mai mobilă și o urmărește aproape tot timpul pe Daphna, aflată în suferință.

Dominantă este acum starea de melancolie (întărită și de o muzică pe măsură), deși nici de aici nu lipsește comicul (ca secvența în care cei doi părinți fumează iarbă).

Însă, la fel ca în prima parte, tristețea personajului, de această dată a mamei, este puțin credibilă și mai curând enunțată prin aceleași cadre cu un chip răvășit – Samuel Maoz nu face nimic pentru a-și scoate personajele din postura de simple eficii simbolice și pentru a le da profunzimea necesară astfel încât filmul să fie mai mult decât un exercițiu stilistic care vrea să epateze.

„Foxtrot” va intra din 8 iunie în cinematografe, fiind distribuit de Transilvania Film.

09
/09
/20

Pentru a sărbători cea de-a 5-a ediție, organizatorii festivalului Película au pregătit o călătorie cinematografică specială: 21 de producții din 8 țări din America Latină (Argentina, Brazilia, Bolivia, Chile, Columbia, Mexic, Peru și Uruguay), cărora li se alătură 2 titluri din Spania.

08
/09
/20

CRONICĂ DE FILM În al treilea său documentar, „Holy Father” (2020), câştigător al Premiului Special al Juriului la Sarajevo şi prezentat în premieră în România la Astra, regizorul Andrei Dăscălescu are curajul de a explora relaţia cu tatăl său, călugăr la Athos, şi cu iubita sa, cu care urmează să aibă un copil.

08
/09
/20

Emoție și participare cu toate simțurile la proiecția eveniment a filmului „Transalpina, Drumul Regilor”, de Dumitru Budrala, vizionată din bărci, în cadrul Astra Film Festival 2020. Cele peste 30 de bărci și hidrobiciclete care au plutit duminică seara pe lacul din Muzeul Astra Sibiu s-au legănat în aplauzele îndelungate ale spectatorilor, care au mulțumit astfel pentru experiența splendidă de care au avut parte, într-un cadru feeric, înconjurați de mori de vânt și stuf, având deasupra cerul înstelat.

08
/09
/20

Marele ecran, ambianța din sală, noi premiere, meniurile cu popcorn și întreaga experiență cinematografică incomparabilă revin cu intensitate și în deplină siguranță din 15 septembrie în cele patru locații Cineplexx – Băneasa (Băneasa Shopping City), Titan (Auchan Titan), Satu-Mare (Shopping City Satu-Mare ) și Sibiu (Shopping City Sibiu), iar din 16 septembrie în cea de-a cincea, odată cu inaugurarea noului multiplex din Shopping City Târgu-Mureș.

07
/09
/20

CRONICĂ DE FILM Proiectat în România la TIFF și Astra, „Așteptați răspunsul operatorului” (2020), de Pavel Cuzuioc, regizor de origine basarabeană stabilit în Austria, este un reușit documentar filmat în Republica Moldova, Ucraina, România și Bulgaria. Portretul tandru al unei regiuni, având ca protagoniști instalatori de telefonie, televiziune prin cablu și internet.

04
/09
/20

Astăzi începe Astra Film Festival 2020, cu o gală de deschidere în care actorul Marius Manole va prezenta principalele puncte de atracție ale celei de-a 27-a ediții a Festivalului și cu un concert de nopți mari al trupei Subcarpați.

02
/09
/20

CRONICĂ DE FILM Andrei Zincă, regizor stabilit în America, revine cu un nou film realizat în România, „Și atunci... ce e libertatea?” (2020), despre deportările din Bărăgan din anii `50, bazat pe un scenariu inspirat vag din nuvela „Proiecte de trecut” de Ana Blandiana.

02
/09
/20

Festivalul Filmului Francez se numără printre manifestările culturale care își mențin în mod excepțional ediția din 2020 și aduce 18 filme franceze inedite pe marile ecrane din 8 orașe din România (București, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Arad, Braşov, Brăila, Suceava), în perioada 23 septembrie – 4 octombrie 2020.

31
/08
/20

CRONICĂ DE FILM Selectat în competiția Festivalului de la Sarajevo, „Otto Barbarul” (2020) este debutul în regia de lungmetraj al Ruxandrei Ghițescu. Un film promițător despre suferința unui adolescent după sinuciderea iubitei sale. Şi o autoare în căutarea propriei voci.