TIFF 2015 – 12 filme surprinzătoare în competiţie
https://www.ziarulmetropolis.ro/tiff-2015-12-filme-surprinzatoare-in-competitie/

Dennis Lim, membru al juriului competiţiei TIFF 2015, consideră că lista celor 12 filme selectate este „surprinzătoare”, peliculele fiind interesante, şi a apreciat faptul că sunt promovaţi regizori aflaţi la primul sau al doilea lung metraj.

Un articol de Petre Ivan|4 iunie 2015

TIFF 2015 / „Numărul de 12 filme selectate pentru competiţia TIFF este unul rezonabil, vom da mai multe premii, nu doar unul, vor fi marele premiu, premiul pentru regie, pentru actori, premiul juriului. Am fost membru al mai multor jurii, iar acest număr este unul bun. Suntem la jumătatea vizionării filmelor din competiţie, este o listă surprinzătoare, filmele sunt interesante, nu este o competiţie tipică, ci una care este concentrată pe regizori aflaţi la primul sau al doilea film, filmele alese au venit din părţi diverse ale lumii”, a spus Lim.

Potrivit acestuia, faptul că sunt filme realizate de regizori aflaţi la prima sau a doua peliculă înseamnă şansa „descoperirii de noi talente”.

Dennis Lim crede că cinematografia românească traversează în ultimii ani o perioadă fastă, apreciind că secţiunea Zilele Filmului Românesc este una dintre „cele mai tari” din cadrul TIFF 2015.

La rândul său, actriţa Olimpia Melinte, de asemenea membră a juriului TIFF 2015, a declarat că, în momentul jurizării unui

Olimpia Melinte, de asemenea membră a juriului TIFF 2015

Olimpia Melinte, de asemenea membră a juriului TIFF 2015

film, pentru ea, personal, „emoţiile sunt importante şi o poveste puternică”.

Ne-am împărţit cumva, eu mă uit mai atent la felul în care joacă actorii şi urmăresc emoţiile, actoria fiind un joc al emoţiilor. Dacă nu există emoţii, nu mă pot raporta într-un mod bun la ceea ce văd, aşa că asta mă interesează foarte mult. Dar nu sunt atentă doar la partea de actorie, sunt detalii pe care le observ fără să vreau, dacă îmi place povestea –  Olimpia Melinte.

Din juriul Competiţiei TIFF 2015 mai fac parte Violeta Bava din Argentina, George Ovashvili din Georgia şi Juliette Lepoutre din Franţa.

În competiţia TIFF 2015 sunt incluse un număr de 12 filme: Despre oameni şi oi, 10.000 de kilometri, Melody, Regii capitulează, Lecţia, Radiator, Melbourne, Parisul nordului, Incendiul, Nopţi de vară, 600 de mile şi Plan pe şase ani.

Premierea filmelor din competiţia TIFF 2015 va avea loc sâmbătă seară, în cadrul Galei de închidere a festivalului.


Foto: TIFF 2015, Olimpia Melinte – www.tiff.ro

16
/07
/13

CRONICĂ DE FILM „Cercul de foc“ („Pacific Rim“) este un buldozer cinematografic în care dialogurile, personajele şi relaţiile între ele par să fie simple accesorii menite a oferi pauze de respiraţie între desfăşurarea tehnologiei 3D.