TIFF 2021 – Cinema georgian poetic
https://www.ziarulmetropolis.ro/tiff-2021-cinema-georgian-poetic/

CRONICĂ DE FILM Câştigător al premiului criticii în competiţia de la Berlinale şi proiectat în premieră în România în competiţia internaţională de la TIFF, filmul georgian „Priveşte către cer” („What Do We See When We Look at the Sky?”, 2021), de Aleksandre Koberidze, are o libertate formală impresionantă şi e pe alocuri hipnotic.

Un articol de Ionuţ Mareş|28 iulie 2021

Cum mai poate un film să vorbească despre iubire fără a fi banal şi convenţional, dar şi fără a deveni teribilist cu orice preţ? E o întrebare esenţială la care regizorul georgian Aleksandre Koberidze propune un frumos răspuns prin al doilea lungmetraj al său, „Priveşte către cer” („What Do We See When We Look at the Sky?”).

Cineastul ia o premisă fantezistă – o fată şi un băiat dintr-un oraş din Georgia se întâlnesc întâmplător, se îndrăgostesc, însă un blestem misterios le schimbă complet înfăţişarea, aşa că nu se mai recunosc, deşi lucrează aproape unul de celălalt şi se intersectează deseori.

Este o idee generoasă, care nu e dezvoltată însă într-un film fantastic. E mai mult un joc scenaristic, o infuzie de imaginaţie într-un film care, altfel, se dovedeşte atent mai degrabă la stări sufleteşti şi mici momente de graţie din viaţa pe timp de vară a oraşului şi a locuitorilor săi, şi mult mai puţin pe deplierea unui fir narativ clasic.

Deşi îi urmăreşte pe cei doi protagonişti în căutarea lor reciprocă, filmul îşi ia timp, în cele două ore şi jumătate ale sale, să surprindă respiraţia locului – iar asta arată o perspectivă regizorală atentă şi empatică.

Paradoxul e că, în ciuda faptului că cineastul georgian pune un mare accent pe stil, nu avem de-a face cu un film formalist. Aici, imaginea pe 16 mm este expresia unei priviri calde, iar numeroasele intervenţii regizorale (de pildă, momentele muzicale neaşteptate sau simplele scene observaţionale, de stare) reflectă o mare libertate şi un tip de cinema poetic cum se găseşte tot mai rar.

Filmul va fi distribuit şi în România, de Bad Unicorn.

 

05
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Partea de început din „Întregalde” este o demonstraţie de forţă. Orăşenii, bine îmbrăcaţi şi echipaţi, se simt în largul lor. Sunt relaxaţi şi siguri pe ei. Fac glume, se tachinează. Au maşini de teren puternice, care urcă impetuos drumurile (iar camera de filmat are grijă să insiste pe asta).

31
/08
/21

CRONICĂ DE FILM Regizat de Harry Mcqueen şi cu o distribuţie formată din Colin Firth şi Stanley Tucci, „Supernova” (2020) este un film cuminte despre un ultim moment de fericire din viaţa unui cuplu de bărbaţi, înainte de căderea definitivă a unuia dintre ei în boală.

30
/08
/21

PREVIEW Trei filme realizate în anii `60 în Republica Moldova, la ale căror scenarii au contribuit scriitori basarabeni, au fost aduse la Bucureşti în cadrul unui proiect inediat intitulat „Romanul românesc din stânga Prutului”. Filmele pot fi văzute marţi, 31 august, la ARCUB.

30
/08
/21

Robert Downey Jr. și Jude Law sunt protagoniștii filmelor „Sherlock Holmes”, regizate de Guy Ritchie și bazate pe personajul omonim creat de Arthur Conan Doyle, care pot fi vizionate la TNT în luna septembrie.

30
/08
/21

Din 24 septembrie spectatorii sunt invitați să fie mai prezenți, în societate dar și la cinema, prin intermediul filmului de debut al Ruxandrei Ghițescu, „Otto Barbarul”, care este totodată un pretext pentru a declanșa întrebări și discuții despre perioadele prin care trec adolescenții, perioade de încercări, căutări, confuzie și alegeri.

27
/08
/21

Cea de-a XIII-a ediție a KINOdiseea – Festivalul Internațional de Film pentru Publicul Tânăr (open air) debutează în Parcul Plumbuita din București, în perioada 1 - 12 septembrie și aduce pe marele ecran din aer liber douăsprezece filme pentru copii, perfecte pentru o seară petrecută împreună cu întreaga familie, pelicule și animații educative, realizate de studiourile Disney și Pixar.

26
/08
/21

CRONICĂ DE FILM Ce idee bună şi ce sarcină grea: un documentar despre ce mai înseamnă Casa Regală a României astăzi, pornind de la călătoria anuală pe care Principesa Margareta (devenită Custodele Coroanei după moartea Regelui Mihai în 2017) şi Principele Radu o fac cu trenul regal prin România pentru a se întâlni cu susţinători ai monarhiei din diverse oraşe.