CRONICĂ DE FILM Câştigător al premiului criticii în competiţia de la Berlinale şi proiectat în premieră în România în competiţia internaţională de la TIFF, filmul georgian „Priveşte către cer” („What Do We See When We Look at the Sky?”, 2021), de Aleksandre Koberidze, are o libertate formală impresionantă şi e pe alocuri hipnotic.
Un articol de Ionuţ Mareş|28 iulie 2021
Cum mai poate un film să vorbească despre iubire fără a fi banal şi convenţional, dar şi fără a deveni teribilist cu orice preţ? E o întrebare esenţială la care regizorul georgian Aleksandre Koberidze propune un frumos răspuns prin al doilea lungmetraj al său, „Priveşte către cer” („What Do We See When We Look at the Sky?”).
Cineastul ia o premisă fantezistă – o fată şi un băiat dintr-un oraş din Georgia se întâlnesc întâmplător, se îndrăgostesc, însă un blestem misterios le schimbă complet înfăţişarea, aşa că nu se mai recunosc, deşi lucrează aproape unul de celălalt şi se intersectează deseori.
Este o idee generoasă, care nu e dezvoltată însă într-un film fantastic. E mai mult un joc scenaristic, o infuzie de imaginaţie într-un film care, altfel, se dovedeşte atent mai degrabă la stări sufleteşti şi mici momente de graţie din viaţa pe timp de vară a oraşului şi a locuitorilor săi, şi mult mai puţin pe deplierea unui fir narativ clasic.
Deşi îi urmăreşte pe cei doi protagonişti în căutarea lor reciprocă, filmul îşi ia timp, în cele două ore şi jumătate ale sale, să surprindă respiraţia locului – iar asta arată o perspectivă regizorală atentă şi empatică.
Paradoxul e că, în ciuda faptului că cineastul georgian pune un mare accent pe stil, nu avem de-a face cu un film formalist. Aici, imaginea pe 16 mm este expresia unei priviri calde, iar numeroasele intervenţii regizorale (de pildă, momentele muzicale neaşteptate sau simplele scene observaţionale, de stare) reflectă o mare libertate şi un tip de cinema poetic cum se găseşte tot mai rar.
Filmul va fi distribuit şi în România, de Bad Unicorn.
