TIFF anunţă juriile competiţilor de filme internaţionale şi româneşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/tiff-anunta-juriile-competitilor-de-filme-internationale-si-romanesti/

Regizori, actori, producători şi experţi din industria internaţională de film fac parte din juriul competiţiei internaţionale de la ediţia din acest an a TIFF, care se desfăşoară în perioada 17-26 iunie la Cluj-Napoca.

Un articol de Ionuţ Mareş|15 iunie 2022

Juriul care va desemna câștigătorul Trofeului Transilvania la ediția din 2022 a festivalului aduce la Cluj-Napoca cinci profesioniști din lumea cinematografiei, anunţă organizatorii. Actori, regizori, producători de succes, dar și experți din industria internațională de film, membrii juriului competiției oficiale vor urmări și vor analiza cele 12 lungmetraje care concurează în acest an pentru marele premiu.

Regizor, scenarist și producător multi-premiat, Bogdan George Apetri se numără printre cineaștii români ai momentului. Filmele sale au fost prezentate și laureate la festivaluri importante din întreaga lume, de la Veneția la Locarno, până la Varșovia și Thessaloniki. După ce a obținut Premiul FIPRESCI la TIFF 2021, anul acesta va face parte din juriul competiției oficiale, alături de actrița islandeză Halldóra Geirharðsdóttir, nominalizată la European Film Awards pentru rolul din Woman at War (r. Benedikt Erlingson), și producătoarea Gülin ÜstÜn, care conduce platforma de co-producție Meetings on the Bridge, cel mai amplu program profesional dedicat cineaștilor din Turcia.

Alături de ei, vor juriza filmele din competiția oficială regizorul Srdan Golubović, ale cărui producții, multiplu premiate la Sundance și Berlinale, au fost prezentate la edițiile anterioare TIFF, dar și Carlos Rodríguez Ríos, directorul Festivalului de Film de Autor din Barcelona (D’A Film Festival Bacelona) și fondatorul companiei de distribuție Noucinemart.

What’s Up, Doc?, secțiunea dedicată lungmetrajelor documentare, devenită anul acesta competițională, va fi jurizată la TIFF 2022 de cineastul Alexandru Solomon, membru al European Documentary Network și președinte al Festivalului de film documentar One World Romania, alături de Dimitris Kerkinos, unul dintre selecționerii și curatorii celor mai apreciate secțiuni din programul Festivalului Internațional de Film de la Thessaloniki și directorul artistic al fARAD Film Festival. Împreună cu ei, va urmări și analiza cele 10 filme care concurează pentru premiul secțiunii René Kubášek, care coordonează departamentul de relații internaționale al Festivalului Internațional de Film Documentar Ji.hlava.

Juriul Competiției Zilelor Filmului Românesc va fi format la această ediție din autoarea și curatoarea Barbara Wurm, expert în film est-european, implicată de-a lungul carierei în comitetele de selecție ale DOK Leipzig, Oberhausen și goEast, Gaga Chkheidze – fondatorul și directorul Cinema Art Center Prometheus și al Festivalului Internațional de Film de la Tbilisi, alături de Kjell R. Jenssen Jenssen, care curatoriază programul Cinemateket din Oslo de peste 20 de ani și are o vastă experiență editorială în zona de cinema.

În secțiunea dedicate filmelor autohtone, scurtmetrajele vor fi analizate și jurizate de regizorul Csaba Bereczki, reprezentant al Eurimages, jurnalista Edna Fainaru, o personalitate foarte influentă în cinematografia israeliană, și producătoarea Weronika Czołnowska, coordonatorul programelor dedicate industriei la New Horizons IFF.

Premiul FIPRESCI, acordat de Federația Internațională a Criticilor de Film, va fi oferit în urma procesului de jurizare în care vor fi implicați, la această ediție, Andoni Iturbe Tolosa – critic de film independent, prodecan și lector la Universitatea din Țara Bascilor, György Báron – președintele Societății Criticilor de Film din Ungaria și realizator de documentare TV, alături de scriitorul și criticul de film italian Tommaso Tocci, care a colaborat cu numeroase publicații internaționale, dar și cu Berlinale Talents, Edinburgh International Film Festival și Giornate degli Autori, la Festivalului Internațional de Film de la Veneția.



18
/01
/23

Din 20 ianuarie spectatorii din București, Bacău, Bistrița, Botoșani, Buzău, Cluj, Oradea, Pitești, Satu Mare, Sibiu, Sinaia și Târgu Mureș vor putea vedea pe marile ecrane controversata poveste a trupei Phoenix, spusă chiar de membrii ei în documentarul „Phoenix. Har/Jar”.

13
/01
/23

Două filme din competiţia Festivalului de la Cannes, foarte diferite, pot fi găsite în ianuarie în cinematografe: "Frate şi soră", de Arnaud Desplechin, şi "Păianjenul sfânt", de Ali Abbasi.

05
/01
/23

Anul 2023 se anunţă bun pentru cinematografia română de festival. Vor avea premiera mondială filme provocatoare ale unor cineaşti consacraţi, precum şi o serie de debuturi promiţătoare în ficţiune sau documentar. Ziarul Metropolis a adunat într-o anchetă cele mai aşteptate titluri, cu declaraţii în exclusivitate de la regizorii lor.

04
/01
/23

„Taximetriști”, comedia regizată de Bogdan Theodor Olteanu, care invită spectatorii în viața de noapte a Bucureștiului prin intermediul a doi prieteni taximetriști și a clienților lor, îi aduce împreună pe același generic pe Monica Bîrlădeanu și Andi Vasluianu. Filmul are premiera în cinematografe pe 20 ianuarie, iar informațiile despre biletele puse deja în vânzare sunt disponibile pe site-ul taximetristi.film.

30
/12
/22

Am tot scris în ultimii ani, încă de dinainte de pandemie, despre diversificarea tot mai mare a cinematografiei române. Însă cred că 2022 a depăşit orice previziuni, cu un număr record de filme.

22
/12
/22

Pentru topul cu cele zece filme favorite din 2022, am ales doar titluri care au avut premiera mondială în acest an. La ele am adăugat alte zece menţiuni - cinci tot din 2022, plus alte cinci din 2021, dar recuperate abia în anul care tocmai se încheie.

21
/12
/22

În Ajun de Crăciun, de la ora 10:00, Daniela Zeca Buzura ne propune o întâlnire de colecție. Invitaţii, Cătălin Ştefănescu („Garantat 100%"), Marina Constantinescu („Nocturne") şi Irina Păcurariu („Reţeaua de idoli") ne invită să fim martorii unei profunde discuții jurnalistice, născută din 30 de ani experiență în media din România.

21
/12
/22

TVR Cultural întâmpină Sărbătoarea Crăciunului cu programe speciale, gândite să satisfacă exigențele telespectatorilor săi. Colinde, documentare de excepție, spectacole de balet, interviuri cu artiști de marcă, dar și piese de teatru care au intrat în istorie se regăsesc în grila de sărbătoare. Nu lipsesc filmele de sezon și nici edițiile speciale ale emisiunilor consacrate.