TIFF lansează TIFF Unlimited, platforma de streaming care continuă online experiența festivalului
https://www.ziarulmetropolis.ro/tiff-lanseaza-tiff-unlimited-platforma-de-streaming-care-continua-online-experienta-festivalului/

La cea de-a 18-a ediţie, Festivalul Internaţional de Film Transilvania lansează prima platformă de streaming ce continuă online experienţa de festival: TIFF Unlimited – produs unic atât în România, cât şi în rândul festivalurilor din Europa Centrală şi de Est.

Un articol de Liliana Matei|6 iunie 2019

TIFF Unlimited, proiect de anvergură care completează lista inițiativelor propuse anual pentru promovarea cinematografiei românești și internaționale, este o platformă de streaming (VoD) care permite abonaților accesul la filme din selecția festivalului, precum și filme de autor, independente sau premiate, indisponibile pe alte canale. Din 6 iunie, pe unlimited.tiff.ro, cinefilii vor putea viziona filme din selecția TIFF 2019, selecții din anii anteriori, precum și filme premiate din portofoliul companiilor de distribuție din România.

„The festival must go on. Anytime. Online” este mesajul TIFF Unlimited, care marchează un nou nivel de responsabilitate asumat de organizatori în promisiunea de a aduce filmele TIFF în fața cât mai multor spectatori, oferindu-le acces, oricând și oriunde, doar pe teritoriul României, la filme din toată lumea, de pe mai multe device-uri.

„Ne dorim de multă vreme să continuăm experiența TIFF în mediul online, fiindcă publicul și-a dorit să revadă filme din festival sau să vadă filme pe care le-a ratat, iar TIFF Unlimited este vehiculul care le aduce tuturor cinefililor, indiferent dacă au ajuns sau nu la TIFF, propriul festival de film acasă.”, spune Tudor Giurgiu, directorul Festivalului Internațional de Film Transilvania.

„TIFF Unlimited propune publicului lungmetraje premiate în marile festivaluri ale lumii, filme străine și românești apreciate de jurii și de public deopotrivă, filme curajoase, radicale sau controversate din genuri și contexte socio-politice diferite, dar și povești intime și speciale ca acelea din competiția acestui an. Platforma de streaming va include filme noi în fiecare lună, astfel încât experiența festivalului continuă, de fapt, pe tot parcursul anului.”, a declarat Mihai Chirilov, director artistic TIFF.

Abonamente TIFF Unlimited. Prețul unui abonament lunar la serviciul TIFF Unlimited este de 5 Euro + TVA/lună.

Până pe 9 iunie, utilizatorii pot opta pentru unul dintre abonamentele disponibile la un preț promoțional – 10 Euro (3 luni), 25 Euro (6 luni), 50 Euro (1 an). Toți abonații TIFF Unlimited vor beneficia de gratuitate timp de o săptămână, după ce și-au făcut un cont pe site-ul unlimited.tiff.ro. În plus, orice abonament activat, dintre cele trei scoase la ofertă, oferă acces gratuit timp de o lună la toate filmele de pe platformă, începând din 6 iunie.

Din 10 iunie, costul abonamentelor se va modifica astfel: 17 Euro ( 3 luni), 35 Euro (6 luni), 65 Euro (1 an).

TIFF Unlimited, primul serviciu de streaming (SVoD) lansat de un festival de film din România și singurul produs de acest gen din Europa Centrală și de Est, este un proiect dezvoltat cu ajutorul PitechPlus, furnizor de aplicații software.

„Am contribuit la dezvoltarea TIFF Unlimited pentru că ne numărăm printre fanii TIFF și ne-am dorit să fim parte dintr-un proiect ce oferă cinefililor ocazia de a vedea filme la care poate nu au acces în cinematografe, accesibile oriunde și oricând. Expertiza noastră în domeniul dezvoltării de streaming video ne-a permis să alegem cea mai bună soluție tehnologică pentru platforma TIFF Unlimited. Vom continua să participăm ca parteneri tehnici la evoluțiile viitoare ale proiectului în vederea construirii unei platforme care să acompanieze deschiderea activității TIFF către noile tehnologii.”, a declarat Bogdan Herea fondator PitechPlus

TIFF Unlimited oferă accesul la un catalog de titluri unanim apreciate, filme reper pentru cinematograful de artă al ultimului deceniu, premiate sau prezentate în marile festivaluri internaționale: Melancholia (r. Lars von Trier), Son of Saul (László Nemes), Marshland (r. Alberto Rodríguez), The Tribe (r. Miroslav Slaboshpitsky), A Separation (r. Asghar Farhadi), Blue is The Warmest Color (r. Abdellatif Kechiche), Holy Motors (r. Leos Carax), Nymphomaniac: vol. 1 și Nymphomaniac: vol. 2 (r. Lars von Trier), Wild Tales (r. Damián Szifron), Enter The Void (r. Gaspar Noé), All These Sleepless Nights (r. Michal Marczak), Rams (r. Grímur Hákonarson), Undeva la Palilula (r. Silviu Purcărete), Despre oameni și melci (r. Tudor Giurgiu) și Câinele japonez (r. Tudor Cristian Jurgiu). Pentru cei care nu reușesc să ajungă la TIFF, platforma include și câteva titluri de ultimă oră, care se regăsesc în selecția ediției curente: Woman at War (r. Benedikt Erlingsson), Pause (R. Tonia Mishiali), The Coming Back Out Ball Movie (r. Sue Thomson), Too Late To Die Young (r. Dominga Sotomayor Castillo).

TIFF Unlimited este un proiect sprijinit de Centrul Național al Cinematografiei și Administrația Fondului Cultural Național.

„Cred că în opoziție cu haosul social media, o bună parte din public se va orienta tot mai mult spre content curat – în ambele sensuri ale cuvântului – motiv pentru care lansarea aplicației mi se pare o idee care merită susținută. Facem același lucru în aplicația UPGRADE 100, unde găsiți pe bază de abonament sau bilet la festival conținut de calitate pentru cei pasionați ori preocupați de extraordinarul fenomen al transformării digitale care afectează absolut toate domeniile de business, dar si viața, societatea, democrația si modul în care consumăm film si entertainment”, a declarat Dragoș Stanca, fondator iCEE.fest: UPGRADE 100, partener media.

***

Detalii pe: unlimited.tiff.ro | FB: @tiffunlimited | Instagram | YouTube

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.