TIFF Sibiu 2014, filme premiate şi premiere
https://www.ziarulmetropolis.ro/tiff-sibiu-2014-o-parada-a-filmelor-romanesti/

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, în perioada 25 – 29 iunie 2014, cu o selecţie generoasă de filme româneşti, producţii noi de succes, documentare captivante şi multe alte surprize.

Un articol de Petre Ivan|16 iunie 2014

Pe ecranul din Piața Mare vor rula, în premieră, comedia America, venim! – cu Mihai Călin, Gheorghe Ifirm și Adrian Văncică – și O poveste de dragoste, Lindenfeld (r. Radu Gabrea), o dramă care îi are în rolurile principale pe Victor Rebengiuc și Mircea Diaconu.

Cel mai recent film al lui Nae Caranfil, Closer to the moon, documentarul lui Vlad Petri București, unde ești?, care vorbește despre protestele din Piața Universității, din 2012, și despre felul în care oamenii au recucerit spațiul public și Sunt o babă comunistă al lui Stere Gulea completează programul filmelor din Piața Mare.

Proiecțiile speciale au și anul acesta un loc aparte la TIFF Sibiu.

Joi, 26 iunie, de la ora 22.00, în Parcul Sub Arini va rula comedia #Selfie (r.Cristina Iacob), iar sâmbătă, 28 iunie, Muzeul în aer liber Astra va fi locul de desfășurare perfect pentru o producție spectaculoasă, avându-l în distribuție pe Robert Redford – All is lost / Când totul e pierdut (r. J.C. Chandor). Cetatea Cisnădioara va găzdui vineri, 27 iunie, din nou un eveniment deosebit: Tabu, renumita melodramă a lui Friedrich Murnau din 1931, va rula în acompaniamentul live al trupei Foley`Ala.

Festivalul continuă să marcheze evenimentele pop-culturale importante ale lumii și aduce, la 20 de ani de la moartea liderului formației Nirvana, două pelicule dedicate vieții idolului rock Kurt Cobain (Kurt and Courtney / Kurt și Courtney, în regia lui Nick Broomfield și Kurt Cobain: About a son / Kurt Cobain: despre un fiu, în regia lui AJ SchnackTIFF Sibiu 2014). De altfel, tematica muzicală este bine reprezentată în selecția de filme de la TIFF Sibiu 2014.

La Bohemian Flow, o noua locatie de proiectii intrata în programul festivalului, vor rula numeroase producții precum Metallica through the never (r. Nimród Antal), Shine a light, rockumentarul realizat de Martin Scorsese despre muzica legendelor de la Rolling Stones, Ray (r. Taylor Hackford), Walk the line – povestea lui Johnny Cash (r. James Mangold), sau Anvil! The story of Anvil, filmul lui Sacha Gervasi despre trupa canadiană de heavy metal cu același nume.

Teatrul Gong și Librăria Habitus îi vor aștepta pe cinefili cu o selecție de pelicule inspirate din celelalte arte, cu spectacole inedite (piesa de teatru – concert Pescărușul. Ultimul act, în regia lui Carmen Lidia Vidu sau Usturoi, filmul-surpriză al cunoscutului blogger clujean Radu Băzăvan).

În program se regăsesc și câștigătorul de la Cluj al Trofeului TIFF 2014 – Stockholm (Spania, 2013, r. Rodrigo Sorogoyen) – și cel al Premiului Zilelor Filmului Românesc TIFF 2014, documentarul lui Corneliu Porumboiu, Al doilea joc.

TIFF Sibiu 2014 este un eveniment organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc – APFR, cu sprijinul Ministerului Culturii și cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria municipiului Sibiu.

Foto cu TIFF Sibiu 2014 şi America Venim – tiff.ro

07
/07
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță Retrospectiva TIFF 2022 la București. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Institutul Francez, va avea loc la Cinema Elvire Popesco în perioada 21 – 24 iulie, iar spectatorii vor avea ocazia să urmărească cele mai populare filme ale ediției, dar și producțiile care au câștigat trofeele festivalului de la Cluj-Napoca.

05
/07
/22

Minionii (ființe mici, galbene, cilindrice, cu unul sau doi ochi acoperiți de ochelari, care vorbesc limba „minioneză” pe care doar maleficul lor stăpân, Gru, pare s-o stăpânească la perfecție) și-au câștigat celebritatea binemeritată și au ajuns, iată, cap de afiș al celui de-al doilea lungmetraj dedicat poveștii lor.

05
/07
/22

Adaptarea lui Xavier Giannoli a romanului lui Honoré de Balzac despre ambiții literare și corupția din media în Parisul secolului XIX ajunge în cinema din 8 iulie, distribuit de Independența Film. Prezentat în premieră internațională la Festivalul de la Veneția și câștigător a șapte premii César, printre care și premiul pentru cel mai bun film, Iluzii pierdute reunește în distribuție nume cunoscute precum Cécile de France, Xavier Dolan sau Gérard Depardieu.

04
/07
/22

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, între 7 și 10 iulie. Este al 16-lea an în care TIFF aduce la Sibiu cele mai așteptate și premiate producții ale sezonului. Peste 25 de filme în premieră și cine-concerte vor avea loc în două spații outdoor, dar și în cinema. TIFF Sibiu se va desfășura în Piața Huet (toate evenimentele de aici vor avea intrare liberă), în Habermann Markt / Piața Habermann și la Cine Gold. Sloganul ediției este „Make Films, Not War”, un răspuns al organizatorilor față de războiul din Ucraina și un îndemn la creație, nu la distrugere.

04
/07
/22

Prezentarea filmului “R.M.N.” (2022) cu participarea regizorului Cristian Mungiu, proiecţia unei versiuni restaurate a capodoperei “Evanghelia după Matei” (1964), în anul centenarului Pier Paolo Pasolini, şi o dezbatere despre Václav Havel prilejuită de apariţia unui film biografic şi de traducerea în română a unei culegeri de discursuri şi texte ale fostului preşedinte ceh se numără printre evenimentele speciale de la a noua ediţie a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc în perioada 14-17 iulie la Timişoara.

30
/06
/22

Festivalul longeviv și cu tradiție din Piatra Neamț aduce, deja de 14 ani, în fața cinefililor, filme documentare și scurtmetraje create de regizoare și regizori aflați la începutul carierei lor în cinematografie.

24
/06
/22

În sala cinematografului Victoria din Cluj-Napoca, în cadrul secțiunii competiționale a Festivalului Internațional de Film Transilivania (TIFF, 17-26 iunie), este proiectat „The Last Execution“. În prima scenă a filmului, actorul Lars Eidinger, care joacă rolul medicului Werner Teske, se află pe bancheta din spate a unei dube a poliției politice din Germania de Est.

23
/06
/22

Sâmbătă, 25 iunie, Asociațiile Bloc Zero și MaiMultVerde organizează o seară de film pentru toate vârstele pe insula de pe Lacul Morii, dublată de un picnic comunitar și o discuție despre reamenajarea sustenabilă a spațiilor verzi din București.

22
/06
/22

„Elvis“, filmul lui Baz Luhrmann despre cel mai bine vândut cântăreț solo al tuturor timpurilor, e alegerea perfectă pentru entertainment de calitate, în această vară.

22
/06
/22

INTERVIU Prezent la Cluj-Napoca pentru TIFF, regizorul Eran Kolirin vorbeşte într-un interviu pentru Ziarul Metropolis despre ce înseamnă să faci, ca cineast israelian, un film bazat pe o carte a unui scriitor palestinian despre viaţa arabilor care sunt cetăţeni ai Israelului.