Tim Robbins: Noi, americanii, suntem niște egocentrici
https://www.ziarulmetropolis.ro/tim-robbins-noi-americanii-suntem-niste-egocentrici/

„Filmul „Poziţia copilului”, , regizat de Călin Netzer, a fost foarte tulburător pentru mine. E un film despre întreaga noastră societate, despre cum ieşim dintr-un fel de a trăi şi intrăm în altul, ceea ce pentru unii oameni e imposibil. A fost o onoare să fac parte din juriul care a hotărât premiul pentru acest film.” – Tim Robbins

Un articol de Monica Andronescu|21 iunie 2016

Câștigător al Oscarului și al Globului de Aur pentru rolurile din „Mystic River” și „Player”, Tim Robbins s-a remarcat ca regizor cu producția de succes „Cradle Will Rock”, iar lungmetrajul „Dead Man Walking”, scris și produs el, a câștigat mai multe premii, printre care Academy Award pentru cea mai bună actriță pentru Susan Sarandon și patru premii la Festivalul de Film de la Berlin, precum și o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun regizor și o nominalizare la Globul de Aur pentru cel mai bun scenariu.

Anul acesta a participat la Sibiu cu spectacolul „Visul unei nopți de vară” jucat de trupa Actors’ Gang, spectacol de la care a și început dialogul, care s-a îndreptat apoi spre teme precum rolul artei în societatea de azi sau puterea filmului în lumea noastră.Cu acest prilej, Tim Robbins a susținut la Sala Thalia o conferință moderată de jurnalistul Cătălin Ștefănescu. 

Despre satiră și parodie

Satira trebuie să te facă să râzi, dar și să te solicite până nu mai poți. Între satiră și parodie există o diferență. La televiziune predomină parodia, nu satira adevărată. Autorul de satire n-ar trebui să fie în grațiile și solda unui partid. Dacă este înseamnă că face ceva greșit. Iar o satiră trebuie să-ți trezească ție, spectatorului, emoții, trebuie să aibă forță și să fie periculos de amuzantă. Se întâmplă adesea ca frica să stârnească râsul. O satiră adevărată trebuie să fie periculoasă, trebuie să fie un atac, o iluminare a unui adevăr incomod. Asta le spun actorilor înainte de a intra în scenă, asta le spuneam și aici înainte de reprezentația cu „Visul unei nopți de vară”, să se gândească la cum spui adevărul în societate, un adevăr din cauza căruia vei fi ucis. Folosim metafore, imagini, elemente de basm, dar toată lumea înțelege despre ce e vorba. Pericolul exprimării, iată arta adevărată.

Despre curaj

Am o mare admirație pentru cei care fac artă în condiții opresive. Am văzut la Berlin tablouri, desene, genți înfățișând oameni ce urma să fie asasinați – o creativitate atât de intensă, atât de plină de speranță la creatori înconjurați din toate părțile de factorul care voia să-i ucidă…

Despre „Poziția copilului” și dezinteresul Americii față de filmul european

Filmul „Poziția copilului”, regizat de Călin Netzer, a fost foarte tulburător pentru mine. Cu cât mă gândeam mai mult la el, cu atât îmi dădeam seama mai clar că e un film strălucit, pentru că în el e vorba despre mult mai multe lucruri decât pare că spune povestea. E un film despre întreaga noastră societate, despre cum ieșim dintr-un fel de a trăi și intrăm în altul, ceea ce pentru unii oameni e imposibil. A fost o onoare să fac parte din juriul care a hotărât premiul pentru acest film. Alte filme românești nu prea văd, deși mi-ar plăcea. Noi, americanii, suntem niște egocentrici. Parcă în America nici nu mai vrem să vedem film european, ca să nu ne aducem aminte că ar trebui să facem filme despre ființa umană, despre luptele ei.

Despre sensul succesului

Acum vreo douăzeci de ani a fost șocant pentru mine să citesc în pagina de cultură a unui ziar american box-office-ul filmelor, adică informații care ar trebui să fie în pagina de business. Dar pagina de cultură era deja parcă o pagină despre cursele de cai, despre cine a câștigat mai mult în weekend și cine în timpul săptămânii. Pe scurt, filmul cu cel mai mare succes e filmul cu cele mai mari încasări – ce atrage cei mai mulți oameni e cel mai legitim, să spunem. Nu cred însă că arta cea mai bună poate atrage cel mai mare număr de oameni la momentul la care e creată. Cum ar fi posibil? Ne ia câțiva ani să înțelegem arta adevărată.

Despre film ca școală despre oameni

Mi-am petrecut copilăria la New York. Fratele meu era cu trei ani mai mare. Sora mea a fost arestată pentru că a participat la protestele împotriva războiului din Vietnam. Am fost o familie catolică, în care toată lumea era împotriva războiului. N-am avut niciodată de-a face cu oameni din armată, de exemplu. Când am început să cunosc oameni care-și slujesc țara, am scăpat de prejudecata despre ei. Unul dintre lucrurile minunate de care ai parte când faci filme este că habar n-ai unde o să fii peste trei luni, să zicem. Într-un fel, filmele sunt o școală pentru mine, un fel în care poți învăța despre oameni, despre ce mai rămâne din om când e torturat etc., despre cum în omul care torturează se ascunde gândul de apăra pe cineva, despre omenescul din oamenii cu care nu poți fi de acord.

Despre terapia prin artă la închisoare

Acolo încercăm să-i informăm pe oameni și să-i reabilităm. Rata de succes e foarte mare. Participăm la un program prin care vrem să-i facem să-și exprime emoțiile, să le împărtășească altora. 25 de artiști lucrează împreună 8 săptămâni și joacă roluri din commedia dellarte: Pantalone, Arlecchino etc. Se machiază, își pun măști, își arată furia, frica, fericirea, tristețea. Dacă ești pe scenă tu, un condamnat, înseamnă că faci ceva important, trebuie să-ți arăți sentimentele și să poți trece de la o stare la alta. Nu te poți pierde în propriile stări. Condamnații sunt încurajați să învețe să-și exprime furia.  În curtea închisorii vezi numai indivizi furioși. După două săptămâni de lucru, se schimbă. Îți spun: Mi-am dat seama că de ani buni port o mască. Nu sunt un om chiar atât de furios. Înăuntrul meu există și fericire, și frici. E emoționant să-i vezi foarte vulnerabili, cu lacrimi în ochi, schimbați, fiecare începând să-și dea seama cât de uman este cel de lângă el. Și toate astea, numai datorită artei.

Despre misiunea artei: a aduce bucurie

La sfârșitul zilei, întrebare capitală e: Cum poți trăi tu liber într-o lume responsabilă, și iubitor, cu toată înțelegerea pentru condiția umană, cu fapte ce aspiră să-i facă un bine cuiva? În ultimă instanță, asta înseamnă libertatea ta. Și, câtă vreme e vorba despre adevărurile noastre, suntem puternici. Și în artă întrebarea e asemănătoare: Cum poți privi în continuare viața în alt fel? În definitiv, poate că cel mai important lucru pe care-l poți face prin artă e să aduci bucurie.

18
/05
/14

CRONICĂ DE FILM Proiectat anul trecut în competiţia oficială de la Cannes, „Borgman”, în regia olandezului Alex van Wardermam, se înscrie în seria fabulelor care au ca ţintă predilectă materialismul societăţii moderne şi acea clasă de mijloc blazată în rutina sa emoţională şi familială.

16
/05
/14

 A treia ediție a Festivalului Pelicam are loc la Tulcea între 13 și 15 iunie și aduce filme în premieră națională cu semnătura unor regizori internaționali premiați care ne spun povești despre legături strânse între viața oamenilor și pământurile lor, din pădurea amazoniană până în Laponia.

16
/05
/14

Experiențe bizare, iubiri ucigătoare, transformări neașteptate, zombi, exorciști, canibali – amatorii de senzații tari au la dispoziție trei secțiuni cu povești „întunecate”, la Festivalul Internaţional de Film Transilvania: Fără limită/ No Limit, Umbre/ Shadows și noua Midnight Delirium, un program special de filme difuzate la miezul nopții.

16
/05
/14

Cea de-a 67-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes (14 - 25 mai) este una a exceselor, conform afirmă editorii de la AFP, care au publicat o serie de date şi de cifre, pentru a argumenta această afirmaţie.

15
/05
/14

CRONICĂ DE FILM Era inevitabil ca un monstru spectaculos vizual precum Godzilla să fie adaptat la 3D. Numai că, în aparenta dorinţă de a livra ceva memorabil, realizatorii par să fi pierdut simţul măsurii, oferind un Godzilla gigantesc pentru standardele modelului, însă umbrit de două creaturi nuclearofage cu apucături exterminatoare.

15
/05
/14

Ziarul Metropolis şi MediaPro Distribution te trimit la cinema! Participă la concurs şi poţi câştiga 3 invitaţii duble pentru filmul „#selfie”, la Cinema City Sun Plaza din Bucureşti.

15
/05
/14

Filmul "Grace of Monaco", cu Nicole Kidman, a fost proiectat în deschiderea Festivalului de la Cannes, în afara competiţiei oficiale, şi a fost primit cu râsete, ironii şi critici de jurnaliştii din presa de specialitate, prezenţi la proiecţia care a avut loc miercuri.

14
/05
/14

10 actori talentați din teatrele din România vor avea parte de expunere, de întâlniri cu publicul, presa și specialiștii din industria filmului la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (30 mai – 8 iunie), în cea de-a treia ediție a programului 10 pentru FILM.

13
/05
/14

Cu ocazia celei de 67-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes (14 – 25 mai 2014), TV5MONDE va avea un program special, pe toată durata prestigiosului eveniment cinematografic.

12
/05
/14

22 de povești românești, 14 lungmetraje și 8 scurtmetraje, unele prezentate în premieră absolută, se regăsesc în mult-așteptata secțiune Zilele Filmului Românesc, la cea de-a 13-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (30 mai – 8 iunie).

12
/05
/14

Borgman este un thriller horror cu tentă de umor negru, regizat de olandezul Alex van Warmerdam (The Northerners, The Dress), despre un vagabond care intră în viaţa unei familii din partea superioară a societăţii, transformând-o imediat într-un adevărat coşmar.

12
/05
/14

CRONICĂ DE FILM. Documentarul ”Bucureşti, unde eşti?”, al fotografului şi cineastului Vlad Petri, surprinde protestele din 2012 din Capitală, oferind nu doar o perspectivă empatică şi cu o certă valoare sociologică şi istorică, dar şi o încercare, mai subtilă, de chestionare a realităţii.

09
/05
/14

Ar fi putut concura cu marile actriţe de la Hollywood, dar a ales să uimească Parisul. A devenit o stea în cinematografia franceză a anilor ’30. „Cea mai aristocratică dintre actriţe“, „regina teatrului din Paris“, „unica“, „extraordinara“, „inimitabila Elvira“, aşa cum o alinta presa, Elvira Popescu a cucerit publicul francez, îmblânzindu-i pe cei mai exigenţi critici. Cei mai renumiţi dramaturgi ai vremii au scris pentru ea.