Timpul nebunilor, de Stela Giurgeanu – Cea mai bună piesă românească a anului
https://www.ziarulmetropolis.ro/timpul-nebunilor-de-stela-giurgeanu-cea-mai-buna-piesa-romaneasca-a-anului/

Textul „Timpul nebunilor”, de Stela Giurgeanu, a câştigat concursul de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului 2014”. Programul Piesa Anului al Uniunii Teatrale din România – UNITER se desfăşoară sub egida şi cu sprijinul Casei Regale a României.

Un articol de Petre Ivan|15 mai 2015

Juriul concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului 2014”, compus din criticii Marina Constantinescu, Dan C. Mihăilescu şi Marian Popescu, a decis să reţină în selecţia finală următoarele piese: „Timpul nebunilor”, de Stela Giurgeanu, „Dragoste în vremea lui Koch”, de Olga Delia Mateescu, „Blana leopardului”, de Mihai Octavian Ioana, şi „Ringhispil (Carusel)”, de Kincses Elemèr.

Dintre acestea, juriul a hotărât să desemneze câştigătoare piesa „Timpul nebunilor”, de Stela Giurgeanu.

UNITER precizează că piesa a fost înscrisă în concurs fără titlu, pe baza motto-ului de pe pagina de gardă, iar titlul a fost precizat ulterior de autoare şi în acordul unanim al juriului.Timpul nebunilor

Premiul va fi oferit în seara Galei Premiilor UNITER, care se va desfăşura pe scena Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, pe 25 mai, iar editura Unitext a UNITER va publica un volum cu piesa câştigătoare.

„Cea mai bună piesă românească a anului 2013” a fost desemnată „În trafic”, de Alina Nelega.

Foto: Timpul nebunilor, Stela Giurgeanu – UNITER, facebook

09
/01
/24

Opera Națională București, instituție publică de importanță națională aflată sub egida Ministerului Culturii, celebrează Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat și împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.

09
/01
/24

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB.