„Tipografic Majuscul” de Radu Jude are premiera internațională la Berlinale
https://www.ziarulmetropolis.ro/tipografic-majuscul-de-radu-jude-are-premiera-internationala-la-berlinale/

„Tipografic Majuscul”, în regia lui Radu Jude, va avea premiera internaţională la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin pe 22 februarie.

Un articol de Liliana Matei|12 februarie 2020

Cea de-a 70-a ediţie a Berlinalei se va desfășura între 20 februarie şi 1 martie 2020. Filmul lui Radu Jude, inclus în secțiunea competițională Forum, va rula în festival și în zilele de 24 și 29 februarie și 1 martie.

Cineastul român este prezent în secțiunea Forum și cu filmul „Ieșirea trenurilor din gară”, realizat în colaborare cu istoricul Adrian Cioflâncă. Radu Jude va participa şi la Berlinale Co-Production Market, una dintre cele mai importante pieţe de proiecte cinematografice ce reuneşte producători, agenţi de vânzări, distribuitori şi finanţatori din întreaga lume, cu proiectul de lungmetraj „Somnambulii”.

„Tipografic Majuscul”, o adaptare după spectacolul documentar omonim semnat de Gianina Cărbunariu, va avea premiera în cinematografele din România pe 21 februarie 2020.

Filmul pune în legătură, prin tehnica montajului, două poveşti şi două istorii. Una este povestea reală a adolescentului Mugur Călinescu, care, în 1981, a scris pe ziduri cu creta o serie de texte împotriva dictaturii lui Nicolae Ceauşescu. Povestea lui e pusă în scenă aşa cum a reconstituit-o Gianina Cărbunariu din dosarul lui de Securitate. A doua este povestea oficială a României: imagini din arhiva Televiziunii Naţionale, din aceeaşi perioadă.

Din distribuţia celui de-al şaptelea lungmetraj semnat de Radu Jude fac parte actorii Şerban Lazarovici, Bogdan Zamfir, Ioana Iacob, Şerban Pavlu, Robert Arsenie, Bogdan Romedea, Alexandru Bîscoveanu, Alexandru Potocean, Silvian Vîlcu, Ion Rizea, Rareş Hontzu, Claudia Ieremia, Irina Vacarciuc, Doriana Talmazan, Gabriel Spahiu, Gabriel Răuţă şi Constantin Dogioiu.

Scenariul este semnat de Radu Jude şi Gianina Cărbunariu, director de imagine este Marius Panduru, montajul este realizat de Cătălin Cristuţiu, Irina Moscu s-a ocupat de scenografie şi Dorin Negrău de costume. Producător este Ada Solomon.

Foto: Silviu Ghetie

04
/04
/13

CRONICĂ DE FILM În „The Gatekeepers“, şase foşti şefi ai agenţiei de securitate israeliene Shin Bet fac confesiuni brutal şi oarecum inexplicabil de sincere cu privire la acţiunile organizaţiei pe care au condus-o. Filmul va fi proiectat astăzi, de la ora 16.00, la Cinema Studio

01
/04
/13

Festivalul Internaţional de Film Cinepolitica (2 - 7 aprilie, Cinema Studio şi Elvira Popescu) începe marţi, 2 aprilie, ora 20.00, la Cinema Studio din Capitală, cu un subiect provocator şi un film proiectat în premieră în România: „Frumoasa adormită”/ „Bella addormentata”, în regia lui Marco Bellocchio.

25
/03
/13

„Toată lumea din familia noastră“, în regia lui Radu Jude, a câştigat premiul pentru cel mai bun film la Gala Premiilor Gopo. Radu Jude a câştigat premiul pentru regie, iar Şerban Pavlu premiul pentru cel mai bun actor în rol principal pentru prestaţia din acelaşi film