„Tipografic Majuscul”, de vineri în cinematografele românești
https://www.ziarulmetropolis.ro/tipografic-majuscul-de-vineri-in-cinematografele-romanesti/

Lungmetrajul „Tipografic Majuscul”, regizat de Radu Jude, va rula în cinematografele româneşti începând de vineri, 21 februarie, cu o zi înainte de premiera internaţională din cadrul Festivalului de la Berlin, unde este inclus în secţiunea Forum.

Un articol de Petre Ivan|20 februarie 2020

Adaptare după spectacolul documentar omonim semnat de Gianina Cărbunariu, filmul pune în legătură, prin tehnica montajului, două poveşti şi două istorii. Una este povestea reală a adolescentului Mugur Călinescu, care, în 1981, a scris pe ziduri cu creta o serie de texte împotriva dictaturii lui Nicolae Ceauşescu. Povestea lui e pusă în scenă aşa cum a reconstituit-o Gianina Cărbunariu din dosarul lui de Securitate. A doua este povestea oficială a României: imagini din arhiva Televiziunii Naţionale, din aceeaşi perioadă.

Din distribuţie fac parte actorii Şerban Lazarovici, Bogdan Zamfir, Ioana Iacob, Şerban Pavlu, Robert Arsenie, Bogdan Romedea, Alexandru Bîscoveanu, Alexandru Potocean, Silvian Vîlcu, Ion Rizea, Rareş Hontzu, Claudia Ieremia, Irina Vacarciuc, Doriana Talmazan, Gabriel Spahiu, Gabriel Răuţă şi Constantin Dogioiu.

Scenariul este semnat de Radu Jude şi Gianina Cărbunariu, director de imagine este Marius Panduru, montajul este realizat de Cătălin Cristuţiu, Irina Moscu s-a ocupat de scenografie şi Dorin Negrău de costume. Producător este Ada Solomon.

„Tipografic Majuscul” va rula la București (Cinema City AFI Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Cinema City Mega Mall, Cinema City Park Lake, Movieplex, Hollywood Multiplex, Happy Cinema, Cinema „Elvire Popesco”, Cinema Muzeul Țăranului, Cinemateca Union, Cinema Europa), Arad (Cinema Arta), Bârlad (Cityplex Victoria), Bistrița (Centrul Cultural Dacia), Botoșani (Cine Globe), Brașov (Cinemateca Patria, Visssual), Cluj-Napoca (Cinema City Iulius Mall, Cinema Victoria, Cinema Arta, Cinema „Florin Piersic”), Constanța (Cinema City Constanța City Park, Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”), Gura Humorului (Centrul Cultural Gura Humorului), Iași (Cinema Iași), Pitești (Cinema Trivale), Ploiești (Cinema City Ploiești Shopping City), Sibiu (Cine Gold), Sfântu Gheorghe (Cityplex Arta), Slobozia (Casa de Cultură), Târgu Mureș (Cinema Arta), Timișoara (Cinema City Timișoara Shopping City, Casa Artelor) și Vaslui (Cityplex).

Cel mai nou lungmentraj semnat de Radu Jude va rula în avanpremieră la Cinema Victoria din Cluj-Napoca, în cadrul Cinematecii TIFF, joi, 20 februarie, de la ora 20:00.

Actrița Ioana Iacob va participa, vineri, 21 februarie, ora 20:00, la proiecția „Tipografic Majuscul” de la Casa Artelor din Timișoara.

La Piatra Neamț, filmul va rula la Teatrul Național al Tineretului joi, 27 februarie, de la ora 18:00.

Actorii Șerban Lazarovici și Gabriel Spahiu vor participa la proiecția programată joi, 27 februarie, la ora 19:00, la Visssual din Brașov.

O proiecție specială, la care va participa o parte din echipă, va avea loc marți,  3 martie, de la ora 19:45, la Cinema Muzeul Țăranului din București. După proiecție, va avea loc o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Cea de-a 70-a ediţie a Berlinalei se va desfăşura între 20 februarie şi 1 martie 2020. Filmul lui Radu Jude – care este inclus în secțiunea competițională Forum și cu documentarul „Ieșirea trenurilor din gară”, pe care l-a realizat împreună cu istoricul Adrian Cioflâncă – va rula în festival şi în zilele de 24 şi 29 februarie şi 1 martie.

„Tipografic Majuscul” este o producţie microFILM în coproducţie cu Televiziunea Română şi Hi Film Productions. Cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, cofinanţat prin Programul Europa Creativă al Uniunii Europene, în asociere cu nomada.solo. De vânzările internaţionale se va ocupa Best Friend Forever, iar în cinematografe va fi distribuit de Hi Film Productions.

Foto: Silviu Gheție

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.