TITANE, marele câștigător la CANNES 2021, în cinema din 3 decembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/titane-marele-castigator-la-cannes-2021-in-cinema-din-3-decembrie/

„Titane”, cel mai şocant film al anului, ajunge în cinematografele din România din 3 decembrie, distribuit de Independenţa Film. Catalogat drept thriller psycho-sexy, „Titane” a stârnit valuri de şoc la Cannes, mai mulţi spectatori pierzându-şi cunoştinţa în timpul proiecţiei.

Un articol de Liliana Matei|22 noiembrie 2021

Filmul i-a adus regizoarei Julia Ducournau trofeul Palme d’Or, care astfel a devenit a doua femeie din istoria festivalului câștigătoare a prestigiosului premiu.

„În urma unei serii de crime misterioase, un părinte îşi regăseşte fiul dispărut cu zece ani în urmă. Titan: metal extrem de rezistent la căldură şi coroziune, potrivit pentru aliaje durabile.” Acesta este sinopsis-ul filmului pe care publicația americană The Hollywood Reporter îl descrie drept „impertinent și coios”, Sight and Sound ca „tandru și pervers romantic”, iar Collider spune despre el că este „un film bizar, amuzant, tandru, sexy, sângeros”.

„Titane” spune povestea unei tinere a cărei viață este marcată de un accident de mașină în care a fost implicată în copilărie, abundă în scene ultra-violente și atinge teme precum paternitatea, identitatea de gen sau relația om-mașină. Este cel de-al doilea lungmetraj regizat de Julia Ducournau (38 de ani), care a mai câștigat două premii la Cannes, atât pentru primul ei scurtmetraj, „Junior” (2011), cât și pentru filmul de debut, „Raw” (2016).

„Opera unui vizionar nebun care-și stăpânește pe deplin mintea sălbatică. O sclipitoare arie de foc și metal”-  spune Indiewire despre filmul care va reprezenta Franța la Oscar și la European Film Awards, unde este triplu nominalizat (la categoriile cel mai bun film, cea mai bună actriță și cel mai bun actor).

„Am vrut să fac un film care inițial poate părea de „neiubit” din cauza violenței sale, dar apoi să ne atașăm profund de personaje și în cele din urmă să primim filmul ca pe o poveste de dragoste. Sau mai bine zis, o poveste despre „nașterea iubirii” pentru că, în acest caz, totul este o chestiune de alegeri”, spune Julia Ducournau despre „Titane”.

Protagoniștii filmului sunt Agathe Rousselle (33 de ani), la primul ei rol în lungmetraj, și cunoscutul actor francez Vincent Lindon, câștigător al premiului pentru cel mai bun actor la Cannes 2015 pentru rolul din „Legea pieței”/„La loi du marché”. Dacă pentru rolul feminin, Julia Ducournau a căutat de la bun început o față necunoscută, rolul bătrânului tată practicant de bodybuilding a fost scris special pentru Vincent Lindon, un vechi prieten al regizoarei, avându-l ca referință pe Harvey Keitel în „Bad Lieutenant” al lui Abel Ferrara.

„Titane” va rula în cinematografe din 3 decembrie, distribuit de Independența Film.

În lunile următoare, Independența Film va aduce pe marile ecrane din România filme prezentate și premiate la Cannes 2021 – „Trei etaje”/ „Tre piani” (r. Nanni Moretti, data lansării: 7 ianuarie), „Cea mai rea fată din lume”/ „The Worst Person in The World” (r. Joachim Trier, data lansării: 4 februarie), „Un erou”/ „A Hero” (r. Asghar Farhadi, data lansării: 25 februarie), „Paris, arondismentul 13”/ „Paris, 13th District” (r. Jacques Audidard, data lansării: 11 martie), „Where is Anne Frank” (r. Ari Folman), „Cow” (r. Andreea Arnold)  -, sau la Veneția – „Madres Paralelas” (r. Pedro Almodóvar, data lansării: 1 aprilie), „L’événement” (r. Audrey Diwan), care o are în rolul principal pe românca Anamaria Vartolomei.

Văzut de Radio Guerrilla

Parteneri media: Cinemap, Zile și Nopți, Dinfilme.ro, Films in Frame, Movienews, Spotmedia, Munteanu Recomandă, Ziarul Metropolis

25
/04
/24

Asociația Culturală Control N dă startul înscrierilor la a treia ediție a New Draft. Rezidența de dezvoltare de scenarii dedicată proiectelor din România și Republica Moldova se adresează regizorilor și scenariștilor, proaspeților absolvenți de facultăți de profil și autorilor din medii conexe, cu proiecte în faza de început.

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.