Cele mai așteptate cărți românești în 2022, la Grupul Editorial Trei
https://www.ziarulmetropolis.ro/titluri-noi-semnate-de-autori-romani-in-2022-la-grupul-editorial-trei-2/

„Sufletul lumii” de Camelia Cavadia deschide în 2022 lista de autori români publicaţi de Grupul Editorial Trei.

Un articol de Liliana Matei|25 ianuarie 2022

„Anul acesta începe cu o veste bună pentru cititorii mei, cărora le-am pregătit o carte altfel decât cele pe care le-am scris până acum. Sper să descopere o nouă fațetă a scrisului meu și să le placă. Am pus aici o parte foarte importantă din felul în care văd eu lumea și cum mă raportez la miracolul de fiecare zi”, spune Camelia Cavadia.

Un alt titlu așteptat este ediția revizuită a volumului Filosofia ca mod de viață de Cristian Iftode, autorul bestsellerului Viaţa bună.

2022 aduce și o listă bogată de autori români publicați pentru prima dată de Editura Trei: Adriana Săftoiu cu Simfonia semnelor (titlu provizoriu), o carte-document, care pune sub lupă provocările cu care se confruntă minoritatea celor care suferă de surditate; Robert Șerban – Numai copilăria e glorioasă, un volum care conține patru dialoguri cu Dorin Tudoran; Remus Boldea – Prieteni (titlu provizoriu), o carte de proză scurtă ale cărei principale teme sunt adolescența, boala, moartea, invidia și prietenia; Ioan Mihai Cochinescu – Vulpea lui Akira, un roman-puzzle și o călătorie în timp care adâncește misterul unei lumi recent apuse.

Pentru cei mici, 2022 începe la Pandora M cu două titluri semnate de Iulian Tănase și Olimpia Melinte. Iulian Tănase îi delectează pe copii cu o nouă poveste fantastică – Aventurile lui Sacha în Țara Instrumentelor Muzicale Imaginare cu ilustrațiile Cristianei Radu. Iar actrița Olimpia Melinte debutează în literatura pentru copii cu volumul Serion Pantalon în Țara Amintirilor, ilustrat de Diana Tivu.

29
/11
/19

La 8 ani după primul volum, Bucătăria Hoinară se întoarce într-un nou album de fotografie savuros, purtând semnătura lui Răzvan Voiculescu. Evenimentul de lansare va avea loc luni, 2 decembrie, de la ora 19:00, la JW Marriott București, în sala Grand Ballroom.

27
/11
/19

Joi, 28 noiembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu din București (Calea Victoriei 45), va avea loc o întâlnire cu scriitoarea Ana Maria Sandu, cu prilejul lansării volumului „Mama îmi spune că am o viață frumoasă”, apărut de curând în colecția „Ego-grafii” a Editurii Polirom. Invitați, alături de autoare, vor fi Marius Chivu și Maurice Munteanu.

25
/11
/19

În marginea cărții „Tot ce este”, de James Salter, publicată recent la editura Humanitas Fiction, în traducerea lui Radu Paraschivescu.

22
/11
/19

Duminică, 24 noiembrie, de la ora 14.30, Gaudeamul 2019 găzduiește, la standul editurilor Brumar&Hyperliteratura (standul 127), lansarea volumului „In.Fuzion#Ispita”, în prezența scriitorilor și artiștilor care au participat la acest proiect inovator.

20
/11
/19

Editura Litera vă așteaptă, între 20 și 24 noiembrie, în cadrul unei noi ediții a Târgului de carte Gaudeamus, la Pavilionul B2 Romexpo.