TNB – spectacole şi proiecte promiţătoare, într-o clădire aproape nouă
https://www.ziarulmetropolis.ro/tnb-spectacole-si-proiecte-promitatoare-intr-o-cladire-aproape-noua/

Deschiderea oficială a stagiunii 2014-2015 a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti are loc, conform tradiţiei, în săptămâna în care încep şi şcolile. Se anunţă noi premiere, se reiau, la noile săli, titluri din vechiul repertoriu şi, nu în ultimul rând, se preconizează mult aşteptata finalizare a lucrărilor de reconstrucţie a clădirii.

Un articol de Petre Ivan|12 septembrie 2014

Prima premieră a stagiunii (20-21 septembrie 2014, la Sala Pictura) va fi „Butoiul cu pulbere” a dramaturgului macedonean Dejan Dukovski, unul dintre cei mai jucaţi autori contemporani, o comedie neagră despre Balcani, montată în nenumărate ţări şi ecranizată cu succes.

Regizorul Felix Alexa propune un spectacol modern, în care scenele se succed alert, ca într-un carusel al violenţei şi unde accentele hiper-realiste alternează cu un umor negru extrem. În distribuţie: Răzvan Vasilescu, Marius Manole, Mihai Călin, Marius Bodochi, Andrei Finţi, Istvan Teglas, Marcelo S. Cobzariu, Crina Semciuc, Florentina Ţilea, Victoria Dicu, Alexandra Poiană.

Primul dintre spectacolele din cadrul proiectului „9G” – dedicat tinerei generaţii de creatori la TNB – inclus în repertoriul teatrului, este „ActOrchestra” celor trei tineri artişti – Petre Ancuţa, Florin Călbăjos şi Emilian Mârnea, al căror har actoricesc se îmbină cu talentul cu care mânuiesc instrumente muzicale dintre cele mai diferite, de la cele clasice la cele surprinzător-neconvenţionale. Premiera: 17 septembrie 2014, la Sala Mică.

Foaier Sala Studio. Foto A.Bucur

Foaier Sala Studio. Foto A.Bucur

La final de noiembrie, pe scena Sălii Studio, „Dumnezeu se îmbracă de la second hand”… O premieră absolută, cu un text semnat de un autor român practic (încă) necunoscut, Iulian Margu, intrată recent în repetiţii, sub conducerea regizorală a lui Ion Caramitru, cu Lari Giorgescu – cel mai tânăr actor cooptat în trupa Naţionalului bucureştean- şi Dorin Andone, în rolurile principale.

Pentru cei mai mici spectatori ai teatrului, din 28 septembrie, Teatrul Naţional pentru Copii, proiect iniţiat de actorul Marian Râlea şi Fundaţia Abracadabra la Teatrul Naţional din Bucureşti, revine la Sala Media, duminica, de la ora 11.00, cu o temă pe placul tuturor, „Eroi din poveşti”!

Tot din 28 septembrie, Conferinţele Teatrului Naţional se întorc în Sala Atelier, acolo unde programul a debutat în urmă cu 8 ani.

Între noutăţile acestei stagiuni mai anunţăm, reluarea – în alte spaţii de joc – a unor spectacole care nu s-au mai jucat de mult, dar care sunt aşteptate de public:

Omul cu mârţoaga de George Ciprian (regia Anca Bradu) la Sala Atelier şi Lecţia de Eugen Ionesco, în regia lui şi cu Horaţiu Mălăele în rolul principal,

TNB 2014

TNB 2014

la Sala Pictura.

Luna septembrie se încheie cu seria reprezentaţiilor cu spectacolele „Dineu cu proşti”, „Sinucigaşul” şi „Micul infern”, prezentate de Teatrul Naţional din Bucureşti în turneu la Chişinău, între 23 şi 28 septembrie, în cadrul schimbului cultural cu Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din capitala Republicii Moldova.

În cadrul altui schimb cultural, cu Teatrul Radnoti din Budapesta, Naţionalul bucureştean va prezenta în luna octombrie pe scena ungară un spectacol cu mare priză la public, tulburătoare poveste a Liei Bugnar, „Fata din curcubeu”, în interpretarea Taniei Popa.

Foto: TNB, spectacole şi proiecte promiţătoare – TNB, A. Bucur

21
/07
/17

Toys este o experienţă teatrală radicală, venită din Los Angeles, unde piesa autoarei Saviana Stănescu a fost pusă în scenă cu două stagiuni în urmă de Gábor Tompa. Acesta a încadrat textul într-o oră, cu o mare economie de cuvinte, un text plin de elipse şi întreruperi. Ca urmare, această sumbră poveste cu zâne nu se pierde în psihologizarea interminabilă a personajelor, cu atât mai puţin în amânarea narcotică a unui final. O concizie rar întâlnită în ziua de azi.

21
/07
/17

Chester Bennington, solistul celebrei trupe americane Linkin Park, s-a sinucis. Cântărețul, în vârstă de 41 de ani, s-a spânzurat în ziua în care prietenul lui, Chris Cornell, de la Soundgarden - care s-a sinucis la rândul lui în luna mai - ar fi împlinit 53 de ani. Solistul trupei Linkin Park i-a scris atunci lui Cornell o scrisoare prin care rememorează ce a însemnat prietenia lor.

20
/07
/17

Astăzi, 20 iulie, de la ora 18.30, în Grădina Cărturești Verona din București (Str. Pictor Arthur Verona 13-15), Veronica D. Niculescu va citi fragmente din primul său roman pentru copii, O vară cu Isidor, apărut de curînd în colecția „Junior” a Editurii Polirom, ediţie ilustrată, disponibilă și în format digital.

19
/07
/17

Romanul „Fiica Estului” (traducere din limba spaniolă de Mariana Sipoș) a fost publicat la Editura Polirom în anul 2017.

19
/07
/17

Din 15 iulie, românii pot vota online cele mai relevante kitsch-uri autohtone timp de două săptămâni. Categoriile și nominalizările au fost făcute de o comisie formată din Sergiu Vasile (Utopia Balcanica și Timesnewroman), Mihai Popescu (VICE),Corina Băcanu, Cristian Șimonca (Blogu’ lui Otravă), Ioana Mănoiu (Managing Partner GMP Public Relations) și Cristian Lică, Kitsch manager la Romanian Kitsch Museum. Comisia a ținut cont de sugestiile exprimate de vizitatorii muzeului și de recomandările din social media.

19
/07
/17

La finele anului 2016, Franța își arăta gratitudinea față de Vladimir Cosma într-un spectacol aniversar unic. Peste 3.500 de persoane au aplaudat, în picioare, la finalul concertului triumfal al compozitorului român, aflat la pupitrul Orchestrei Române de Tineret, prin care acesta aniversa, la Palatul Congreselor din Paris, 50 de ani de activitate artistică de succes.

19
/07
/17

CRONICĂ DE FILM Pentru a reda încărcătura uriaşă – deopotrivă istorică şi simbolică – a cunoscutei Bătălii de la Dunkerque din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Christopher Nolan aruncă în luptă un arsenal maiestuos în acest nou film al său, „Dunkirk”.

18
/07
/17

Unul dintre ultimele „concerte” susţinute de Ciprian Porumbescu rămâne cel din faţa mării, în Italia, din iarna lui 1882. Peste un an, pe 6 iunie 1883, avea să moară în căsuța lui din Stupca, neîmpăcat și fără să înțeleagă de ce destinul i se curmă la doar 29 de ani.

18
/07
/17

În această seară, de la ora 18.00, Institutul Cultural Român de la Viena prezintă, la sediul său, proiecţia reportajului în limba germană „Timişoara – vizita unui oraş în schimbare“ din seria „KulTOUR mit Holender“, realizată şi difuzată de postul de televiziune austriacă Servus TV. Evenimentul este programat cu ocazia aniversării lui Ioan Holender, care împlinește astăzi 82 de ani. Timişoara, orașul nașterii lui Ioan Holender, va fi Capitală Europeană a Culturii în anul 2021.

18
/07
/17

Concursul "Cea mai frumoasă IE" va avea loc în cadrul celei de-a XIII-a ediții a Festivalului "Valea Mureșului" cu tema "Tradiția continuă!", care se va desfășura la Răstolița, în perioada 29-30 iulie. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Mureș, Muzeul de Etnografie și Artă Populară Târgu Mureș și Centrul Creației Populare Mureș, în scopul promovării modelelor autentice.