Tom Cruise va juca din nou rolul din filmul „Jack Reacher”
https://www.ziarulmetropolis.ro/tom-cruise-va-juca-din-nou-rolul-din-filmul-jack-reacher/

Actorul american Tom Cruise îşi va relua rolul din filmul ,,Jack Reacher: Un glonţ la ţintă/ Jack Reacher” într-o continuare a acestui lungmetraj care va fi produsă de Paramount Pictures şi Skydance Productions.

Un articol de Andrada Văsii|15 decembrie 2013

Actorul american Tom Cruise îşi va relua rolul din filmul „Jack Reacher: Un glonţ la ţintă/ Jack Reacher“, într-o continuare a acestui lungmetraj care va fi produsă de Paramount Pictures şi Skydance Productions.

Tom Cruise a interpretat personajul Jack Reacher în thrillerul de acţiune omonim, lansat pe marile ecrane în 2012.

Filmul a avut la bază romanul „One Shot”, publicat în 2005 de scriitorul britanic Lee Child. Jack Reacher a devenit apoi personajul principal dintr-o franciză literară.

Un alt roman din această serie scrisă de Lee Child va fi ecranizat de Paramount Pictures în colaborare cu Skydance Productions.

Noul film va avea la bază romanul „Never Go Back”, care a fost publicat în luna septembrie. Acesta este cel de-al 18-lea volum din seria „Jack Reacher”.

Tom Cruise

Afişul filmului „Jack Reacher” cu Tom Cruise 

În noul roman, Jack Reacher se întoarce în baza militară din Virginia în care a fost antrenat, pentru a se întâlni cu o bună prietenă, Susan Turner, devenită între timp comandantul acelei baze, notează Mediafax.

Când ajunge la destinaţie, el află că Susan a fost arestată şi este acuzat de o crimă comisă cu 16 ani în urmă. Totodată, Jack Reacher află că a avut un copil cu o femeie misterioasă.

Problema este că Jack (Tom Cruise) nu îşi aminteşte niciunul dintre cele două evenimente şi se foloseşte de abilităţile sale speciale de investigator militar pentru a-şi spăla numele şi pentru a o găsi pe Susan.

Cele două companii de producţie caută în prezent un scenarist pentru noul proiect, întrucât Christopher McQuarrie, scenaristul şi regizorul primului film, va fi ocupat în perioada următoare cu filmările de la cel de-al cincilea opus al francizei „Misiune: Imposibilă”.

Filmul „Jack Reacher” a fost considerat un semieşec de casă, întrucât a obţinut încasări de doar 80 de milioane de dolari în America de Nord, dar a fost salvat de box office-ul internaţional şi a obţinut în cele din urmă încasări mondiale de 218,3 milioane de dolari.

Foto credit: Cinemagia, Tom Cruise

18
/01
/24

CRONICĂ DE FILM Bizară, dar şi simptomatică decizia realizatorilor filmului "Klaus & Barroso" de a semna cu "regie colectivă", nenumită. Asta ar putea sugera că toţi cei trei scenarişti - Adrian Nicolae, Cosmin "Micutzu" Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu -, dintre care primii doi sunt şi actori în roluri centrale, s-au ocupat de regie.

17
/01
/24

Din 16 ianuarie, filmul Klaus & Barroso, cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae rulează în cinematografele din toată țara, distribuită de Forum Film. În Republica Moldova filmul va rula din 18 ianuarie, pe ecranele Cineplex.

16
/01
/24

16 ianuarie, 2024 - Cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, evenimentul anual care sărbătorește și recompensează realizările cinematografiei românești, va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

16
/01
/24

Asteroid City, cel mai recent film al lui Wes Anderson, în care joacă Jason Schwartzman (The French Dispatch, The Grand Budapest Hotel), Scarlett Johansson (Black Widow, Jojo Rabbit) și Tom Hanks (Elvis, News of the World), va fi disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime începând din 20 ianuarie.

16
/01
/24

Seria ISTORII se va desfășura în perioada 15 - 30 ianuarie la Cinema ARTA, pe strada Universității nr. 3. Publicul are șansa să descopere în această perioadă, în fiecare zi de marți, o selecție de filme (scurtmetraje sau lungmetraje) curatoriate pentru a deschide conversații despre modul în care istoria este construită și transmisă cu ajutorul limbajului, imaginilor, semnelor și conceptelor.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

05
/01
/24

Rebel Moon este un adevărat eveniment în universul producțiilor SF și de fantezie și rodul unor eforturi de decenii. În plus, lungmetrajul poartă semnătura lui Zack Snyder, cineastul din spatele filmelor 300 - Eroii de la Termopile, Man of Steel: Eroul și Armata celor morți.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.