Tom si Jerry, o piesă criminală!
https://www.ziarulmetropolis.ro/tom-si-jerry-o-piesa-criminala/

CRONICA DE TEATRU Tom si Jerry se joacă „de-a şoarecele şi pisica”. Nu între ei, ci cu oameni. O comedie atât de neagră, încât râsul devine un deliciu interzis. Spectacolul se joacă pe 4 februarie, de la ora 19.00, la Teatrul Metropolis.

Un articol de Teodora Gheorghe|3 februarie 2014

CRONICA DE TEATRU Tom si Jerry se joacă „de-a şoarecele şi pisica”. Nu între ei, ci cu oameni. Oameni pe care trebuie să-i „cureţe”. O piesă despre doi asasini plătiţi şi dramele pe care le clădesc în jurul lor cu o trepidantă lipsă de empatie. O comedie atât de neagră, încât râsul devine un deliciu interzis pe care îl savurezi doar pe jumătate, de teamă să nu devii dependent.

Florin Piersic Jr. dă viaţă textului omonim al lui Rick Cleveland, ucigând banalitatea printr-un arsenal de replici acide, inteligent concepute pentru a îmbrăca un cuplu de personaje neobişnuite. Spectatorul se transformă într-un martor care nu va depune niciodată mărturie despre ce a văzut. Pentru că îi place prea mult.

Povestea – spusă printr-o serie de mini-scenete ingenios înlănţuite – te cucereşte de la prima scenă. Trei bărbaţi aşezaţi pe câte un scaun aşteaptă un telefon care nu mai sună. Pentru cel din mijloc, numărătoarea inversă a început, dar nu pare să-l deranjeze, ba chiar spune bancuri. Atmosfera de plictis existenţial şi replicile urmate de tăceri sugestive te duc cu gândul la „Aşteptându-l pe Godot”. Numai că aici Godot e un mafiot care soseşte la ore fixe şi absurdul constituie o alegere conştientă.

Tom (Florin Piersic Jr.) şi Jerry (Paul Ipate) sunt simpatici tocmai pentru că au renunţat la umanitate şi se delectează cu farsa unei existenţe de marionete de lux. Ei funcţionează în virtutea unui mecanism ce se declanşează la comanda unui „puppet master” din umbră. Odată ce au ieşit din uz, sunt aruncaţi la coş.

Sentimentul vinovăţiei se dizolvă în amăreala unei triste depersonalizări – reţeta ideală pentru înăbuşirea conştiinţei. Tom şi Jerry îşi regizează propriul film de desene animate, unde joacă zeci de roluri, de la domnii amabili în sacou şi până la mafioţii undercover dornici să apară în emisiunea lui Oprah. Fiecare rol are o altă miză, dar se sfârşeşte mereu la fel: printr-un regretabil deces.

Tragismul personajelor constă în refuzul de a privi în jos, unde zace cadavrul, prizonieri fiind într-o rutină sinistră ce sfidează compasiunea. Repetiţia e mama crimei, dar ajunge să-i epuizeze pe maestru şi pe ucenicul său. Tom a obosit de mult, i s-a făcut silă.

Tom si Jerry

Laurenţiu Bănescu, Florin Piersic Jr. şi Paul Ipate, în spectacolul „Tom si Jerry“

Sarcasmul lui este însă adorabil – Florin Piersic Jr. îşi rosteşte replicile cu o naturaleţe cuceritoare, una din sursele de încredere ale comicului înnegurat. Mai tânărul Jerry este dornic să scape de rutină după ce mai întâi s-a descotorosit de inocenţă.

Paul Ipate surprinde impresionant evoluţia lui Jerry de-a lungul perioadei de “training” sub aripa lui Tom. Ezitările de la început lasă locul entuziasmului maliţios, pe măsură ce iniţierea se preschimbă în obişnuinţă. Totuşi, el rămâne un copil cu pistolul în mână, depăşit de amploarea situaţiei.

Laurenţiu Bănescu este un actor de-a dreptul caleidoscopic, întruchipând, pe rând, victimele celor doi asasini: bătrâni, femei, domni bine, oameni dubioşi şi oameni fragili. La finalul fiecărei scenete, învie din morţi şi păşeşte elegant în următorul costum, cu agilitatea unui scamator. El condimentează cu haz mâncarea otrăvită din care gustă personajele sale.

Citiţi şi: Paul Ipate: „Există o umilinţă a meseriei de actor“

Umorul sumbru din „Tom şi Jerry” vorbeşte despre o lume din spatele uşilor închise cu lacăte mari. Aici grotescul poartă haine elegante şi fumează ţigări scumpe.

Moartea atârnă puţin de ţeava pistolului, se clatină pe vârful unui cuţit, apoi îşi culege plictisită victima care cedează prea uşor ca să stârnească milă. Toate acestea se petrec pe fundalul unui frumos evantai de melodii retro.

Foto din Tom si Jerry – Maria Ştefănescu

08
/10
/12

Festivalul studenţilor din România Unifest, ajuns la cea de-a 11-a ediţie, va avea loc anul acesta între 12 şi 22 noiembrie, în 17 centre universitare din toată ţara, incluzând manifestări culturale, educaţionale, sportive şi de divertisment. Evenimentul are loc anul acesta la Bucureşti, Timişoara, Arad, Oradea, Baia Mare, Cluj-Napoca, Sibiu, Braşov, Târgu Mureş, Târgu Jiu, […]

08
/10
/12

Cristian Mungiu va fi omagiat la Festivalul Internaţional de Film de la Salonic (2 – 11 noiembrie), în cadrul evenimentului urmând să fie proiectate filmele cineastului român, de la scurtmetrajul „Mâna lui Paulista” până la cel mai nou lungmetraj al acestuia, „După dealuri”, dublu premiat la Cannes.   Tributul adus lui Cristian Mungiu face parte […]

08
/10
/12

Compania de Teatru Passe Partout îi invită pe bucureşteni pe 13 octombrie, la Teatrul de pe Lipscani, la conferinţa „Teatrul viitorului” susţinută de Dan Puric, urmată de spectacolul „Royal Fashion”. Potrivit unui comunicat al instituţiei transmis luni AGERPRES, „Royal Fashion” inspiră frumuseţe şi armonie şi este un motiv de meditaţie asupra destinului. Parabolă a monarhiei […]

08
/10
/12

Filmele care vor intra în competiţie în cadrul celei de-a şaptea ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est vor începe să fie prezentate în cea de-a patra zi, debutul fiind făcut de un calup de nouă scurtmetraje ce vor fi difuzate începând cu ora 18,00 la Cinema Studio. Printre primele filme din competiţie […]

08
/10
/12

Cercetătorii John B. Gurdon şi Shinya Yamanaka au fost recompensaţi, luni, cu premiul Nobel pentru medicină pe 2012. John B. Gurdon şi Shinya Yamanaka au fost recompensaţi cu premiul Nobel pentru medicină pe 2012 pentru cercetările lor în domeniul reprogramării nucleare, o tehnică ce permite transformarea celulelor adulte în celule suşă, capabile să se dezvolte […]

08
/10
/12

Comisia Academiei suedeze care acordă prestigioasele distincţii Nobel a anunţat oficial că premiul Nobel pentru literatură va fi decernat joi, la ora 11.00 GMT.   Data decernării unuia dintre cele mai aşteptate şi mult discutate premii Nobel, acela pentru literatură, este anunţată de obicei cu câteva zile înaintea acordării lui, deşi zilele în care vor […]

08
/10
/12

Sezonul premiilor Nobel pe 2012 debutează luni cu decernarea celui pentru medicină, călugăriţa Maggie Gobran, militanta anti-burqa Sima Samar şi americanul Gene Sharp fiind creditaţi cu cele mai mari şanse la premiul pentru pace, iar Haruki Murakami fiind printre favoriţi la cel pentru literatură. Luni, în jurul orei 09.30 GMT, vor fi anunţaţi laureaţii premiului […]

08
/10
/12

1910 – S-a născut atletul canadian Ray Lewis (d. 15 noiembrie 2003); a fost primul canadian de culoare care a câştigat o medalie în cadrul Jocurilor Olimpice (Los Angeles, 1932). 1912 – Începe primul război balcanic: Muntenegru declară razboi Turciei 1927 – În SUA a avut loc premiera primului film cu sunet „Interpretul de Jazz”, […]

05
/10
/12

Biblioteca Academiei Române sărbătoreşte, sâmbătă, 145 de ani de la înfiinţare, cu o nouă ediţie Bookcrossing, un program inclus în amplul eveniment „Noaptea Porţilor Deschise”, care se va desfăşura pe durata a şapte ore, la sediul instituţiei. Noua ediţie Bookcrossing va începe la ora 19.15, prilej cu care Radio România Cultural şi editurile partenere vor […]

05
/10
/12

Permisul de conducere al Principesei Maria, datând din 1909, a fost vândut pentru 5.000 de euro joi, la licitaţia „România Regală”, organizată de Artmark, care a avut încasări totale de 64.690 de euro. Permisul de conducere al Principesei Maria şi evantaiul Reginei Elisabeta s-au numărat printre atracţiile licitaţiei „România Regală”, care a fost organizată în […]

05
/10
/12

1713 – S-a născut Denis Diderot, filosof francez, unul din autorii proiectului „L’Encyclopédie”, care i-a inclus aproape toţi scriitorii francezi iluminişti importanţi ( d. 31 iulie1784) 1830 – A încetat din viaţă cărturarul şi memorialistul Dinicu (Constantin) Golescu (n. 7 feb. 1777). A fost membru fondator al Societăţii literare (1827); de asemenea, a contribuit la […]

05
/10
/12

Centrul pentru Artele Spectacolului Sala Palatului a devenit marcã înregistratã la OSIM. Marcã înregistratã de cultura, Sala Palatului devine din ce în ce mai mult o expresie echivalentã pentru programul promovat de cãtre Ministerul Culturii. Practic, analizând  proiectele promovate în incinta Sãlii Palatului putem afirma cã aceasta s-a transformat intr-un veritabil centru de cultura. Manageriatã […]

04
/10
/12

 Premiile Nobel s-au născut din voinţa savantului şi industriaşului suedez Alfred Nobel (1833 – 1896) de a dona în fiecare an veniturile generate de imensa lui avere unor personalităţi care au adus mari servicii omenirii.   Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, a trecut această dorinţă a sa în testamentul redactat la Paris, în 1895, cu un […]

04
/10
/12

Violoncelistul român Ştefan Cazacu se numără printre semifinaliştii concursului „New Talent” de la Bratislava (Slovacia), una dintre cele mai prestigioase competiţii europene destinate tinerilor interpreţi, potrivit unui comunicat. Radio România Muzical va transmite în direct, vineri, de la ora 21.00, de la Bratislava, semifinala concursului „New Talent”, în care va concura şi violoncelistul Ştefan Cazacu. […]

04
/10
/12

Începutul lunii octombrie marchează, ca în fiecare an, debutul sezonului premiilor Nobel, dar şi apariţia multor pronosticuri şi speculaţii despre identitatea viitorilor câştigători. În acest an, juriile şi-au luat şi mai multe măsuri de precauţie pentru a păstra secretul asupra numelor laureaţilor premiilor Nobel, ce vor fi făcute publice începând din 8 octombrie, odată cu […]

04
/10
/12

A şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est îşi aşteaptă spectatorii, în perioada 5-14 octombrie, cu zece zile intense în care vor putea urmări 312 scurtmetraje şi 23 lungmetraje. Organizatorii festivalului au pregătit o ediţie specială, din care nu vor lipsi premierele, expoziţiile, prezentările şi concertele până în zori de zi de […]

04
/10
/12

Inaugurarea noii Săli Mici a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB) va avea loc pe data de 9 octombrie. Cu această ocazie va fi pus în scenă un spectacol montat de Alexandru Dabija. Spectacolul „Două loturi”, montat de Alexandru Dabija după textul omonim al lui I. L. Caragiale, va avea premiera oficială pe 9 octombrie, marcând astfel […]

04
/10
/12

Spectacolul „D’ale noastre” Caragiale via Căciuleanu, va fi prezentat la Sala Mare a Teatrului Naţional „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti pe 26 octombrie în deschiderea celei de-a 22-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru. Potrivit unui comunicat, spectacolul „D’ale noastre” este unul ieşit din tipare, care i-a surprins – cu ocazia recentei sale premiere – […]