Revista Forbes a publicat obişnuitul său top 10 al celor mai rentabile vedete de la Hollywood, care în 2015 conţine pe primele cinci poziţii numele a patru actriţe. Mai slab plătite decât colegii lor bărbaţi, actriţele se dovedesc mai rentabile pentru producătorii de film.
Un articol de Petre Ivan|23 decembrie 2015
Pe primul loc al clasamentului se află un actor, Chris Evans, care a fost cea mai bună investiție pentru producători. Ei au obținut câte 181,80 de dolari pentru fiecare dolar plătit în contul interpretului de 34 de ani.
Chris Evans este urmat de Mila Kunis (87,30 de dolari la fiecare dolar plătit actriței) și Scarlett Johansson (84,90 de dolari). Imediat sub podium se află în acest an Gwyneth Paltrow (82,90 de dolari) și Emma Stone (54 de dolari).
Top 10 este completat, în ordine, de Chris Hemsworth (42,10 dolari), Vin Diesel (40,30 de dolari), Jennifer Lawrence (39,10 de dolari), Mark Wahlberg (37,90 de dolari) și Dwayne Johnson (28,10 dolari).
Foto: Topul Forbes , Chris Evans , Mila Kunis, Scarlett Johansson – facebook