„Traducătorii“, un seducător mister de tip Agatha Christie, în cinematografele din România
https://www.ziarulmetropolis.ro/traducatorii-un-seducator-mister-de-tip-agatha-christie-in-cinematografele-din-romania/

Cu o poveste inspirată din fapte reale şi o distribuţie excepţională, în care se regăsesc Olga Kurylenko, Lambert Wilson şi Eduardo Noriega, Traducătorii/ Les traducteurs, un thriller franţuzesc plin de suspans şi empatie, regizat de Régis Roinsard şi distribuit de Independenţa Film, va avea premiera în câteva dintre cinematografele din România funcţionale în această perioadă începând cu 5 februarie.

Un articol de Petre Ivan|29 ianuarie 2021

Izolați într-un buncăr de lux, fără contact cu exteriorul, nouă traducători sunt angajați pentru a lucra simultan la ultima parte a unei trilogii de mare succes internațional. Atunci când primele 10 pagini ale manuscrisului top secret sunt publicate pe internet și un hacker anunță că dezvăluie și restul poveștii dacă nu i se plătește o sumă colosală, pentru cei nouă traducători experiența se transformă într-un coșmar.

Inspirat dintr-un caz real

Traducătorii/ Les traducteurs are la bază câteva fapte reale din spatele romanului de succes semnat de Dan Brown, „Inferno”, care în 2013 și-a ținut traducătorii în locații secrete din Italia, despre care doar familiile lor știau, timp de două luni, pentru a înlătura riscul scurgerii manuscriselor. Fără acces la internet, având posibilitatea de a se consulta doar cu colegii prezenți în aceeași locație, cu vizite supravegheate la baie și păziți de personal înarmat, traducătorii lui Dan Brown au spus într-un interviu acordat celebrei publicații britanice The Guardian că este o experiență pentru care trebuie să fii foarte bine pregătit psihic. 

Povestea din Traducătorii/ Les traducteurs merge chiar mai departe de atât: atunci când primele zece pagini din trilogia fictivă intitulată „Daedalus”, un succes global de tipul Millennium”, ajung pe internet, traducătorii se transformă în agenți secreți, încercând să descopere care dintre ei este de vină, în timp ce editorul cărții, un miliardar rus fără scrupule, este gata să apeleze la orice mijloace, chiar și criminale, pentru a descoperi făptașul.

Un mare admirator al Agathei Christie, una dintre primele scriitoare de succes ale Marii Britanii, dar și al lui Hitchcock, Régis Roinsard, regizorul și co-scenaristul filmului (alături de Daniel Presley și Romain Compingt), a creat o poveste care te ține cu sufletul la gură și în a cărei distribuție se regăsesc actori de diverse naționalități: Lambert Wilson, Olga Kurylenko,  Riccardo Scamarcio, Sidse Babett Knudsen („Inferno”, „Borgen”, „Westworld”), Eduardo Noriega, Alex Lawther („The End of The F***ing World”, „Black Mirror”), Anna Maria Sturm, Frédéric Chau, Maria Leite, Manolis Mavromatakis și Sara Giraudeau.

În curând, în cinematografe

Printre cele mai noi achiziții ale distribuitorului Independența Film se numără „The Human Voice”, scurtmetrajul lui Almodóvar ce o are ca protagonistă pe Tilda Swinton, „Undine”, cel mai nou film al regizorului german Christian Petzold, și „Mandibules”, comedia franco-belgiană a lui Quentin Dupieux, care a avut premiera la Veneția în 2020. 

Independența Film publică frecvent pe contul de Vimeo filme din portofoliul companiei, cele mai vizionate titluri din luna ianuarie fiind La vie d’Adèle (r. Abdellatif Kechiche), Love (r. Gaspar Noé), Nymphomaniac vol. 1 și vol. 2  (r. Lars von Trier), Perfetti sconosciuti (r. Paolo Genovese) sau It Must Be Heaven (r. Elia Suleiman).

22
/07
/20

La ediția cu numărul 19 a Festivalului Internațional de Film Transilvania (31 iulie – 9 august), filme noi vin în premieră în România, în câteva dintre secțiunile tradiționale, precum Ziua HBO, Zilele Maghiare, iar altele vechi, restaurate, vor fi readuse pe marele ecran în proiecții speciale.

21
/07
/20

Joi, 23 iulie, de la ora 21.00, în grădina Rezidenței BRD Scena9 (Str. I.L. Caragiale 32), va fi proiectat filmul artistic filipinez Insiang, regizat de Lino Brocka, în cadrul seriei de proiecții de film în aer liber CINEVARA. Accesul se va face pe bază de bilet, achiziționat prin Eventbook, locurile disponibile fiind limitate.

16
/07
/20

INTERVIU Ioana Diaconu şi Georgiana Vrăjitoru, co-iniţiatoare şi, respectiv, curatoare ale F-SIDES, primul cineclub din România cu filme realizate exclusiv de femei, vorbesc despre ineditul lor proiect şi despre perspectivele feminine în cinema.

16
/07
/20

Clujul se transformă într-un fermecător platou de filmare old fashion, populat de personaje seducătoare și apariții neașteptate în campania de imagine a celei de-a 19-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (31 iulie – 9 august 2020). Scene antologice, inspirate din opera marelui cineast italian Federico Fellini, adaptate contextului actual și condimentate cu umor ardelenesc, recompun povestea regizorului aflat în pană de inspirație din capodopera 8 ½, în spotul semnat de artiștii româno-britanici Anton și Damian Groves.

16
/07
/20

Sâmbătă, 25 iulie, de la ora 21.30, o selecție de filme scurte surprinzătoare și multipremiate va putea fi vizionată online pe platforma de streaming TIFF Unlimited, de oriunde, în cadrul celei de-a 7-a ediții a Marelui Picnic, redenumit temporar Micul Picnic ShortsUP. De această dată, scurtmetrajele ShortsUP vor putea fi urmărite de acasă, de pe terasă, din balcon, din parc, de pe plajă, de pe un vârf de munte... DE ORIUNDE.

15
/07
/20

Proiecții în aer liber, masterclass-uri și dezbateri online și ateliere de film pentru tineri fac parte din programul ediției limitate din acest an a Festivalului Ceau, Cinema!, care va avea loc de joi până duminică la Timișoara.

14
/07
/20

Vechea şi celebra şcoală poloneză de film nu e doar o amintire. Faima şi importanţa ei se întind până astăzi, aşa cum o dovedeşte şi un excepţional proiect din ultimii ani: „Martin Scorsese prezintă: Capodopere ale cinematografiei poloneze”.

12
/07
/20

★★★★★ CRONICĂ DE FILM Prezent anul trecut în mai multe festivaluri și disponibil acum în România pe platforma MUBI, „Ne croyez surtout pas que je hurle” („Just Don't Think I'll Scream”, 2019), debutul regizorului francez Frank Beauvais, este un excelent documentar eseu, potrivit și pentru perioada bizară pe care o trăim.