„Trei etaje” / „Tre piani”, noul film al cineastului Nanni Moretti, prezentat la Cannes 2021, din 7 ianuarie în cinema
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-etaje-tre-piani-noul-film-al-cineastului-nanni-moretti-prezentat-la-cannes-2021-din-7-ianuarie-in-cinema/

Nominalizat la Palme d’Or 2021, cel mai nou film al cineastului italian Nanni Moretti, ajunge pe marile ecrane din România din 7 ianuarie, distribuit de Independenţa Film. „Trei etaje”/ „Tre piani” urmăreşte vieţile a trei familii care locuiesc în aceeaşi clădire şi ale căror poveşti se intersectează într-un mod tulburător, cu urmări nefaste pentru toată lumea.

Un articol de Liliana Matei|27 decembrie 2021

Maestru venerat al cinematografiei italiene, Nanni Moretti revine pe marile ecrane cu „Trei etaje”/ „Tre piani”, primul său film bazat pe o carte – „Three Floors Up” a scriitorului israelian Eshkol Nevo. În distribuția filmului se regăsesc nume sonore precum Margherita Buy („Mia Madre”, regia Nanni Moretti), Alba Rohrwacher („Minuni”/ „Le meraviglie”, regia Alice Rohrwacher) sau Riccardo Scamarcio ( „Traducătorii”/ „Les Traducteurs”, regia Régis Roinsard), precum și debutanta Denise Tantucci sau chiar autorul filmului, Nanni Moretti.

 

„Trei etaje”/ „Tre piani” urmărește viețile a trei familii care locuiesc în același bloc de apartamente din elegantul cartier Prati din Roma. La primul etaj, relația unui tânăr cuplu (Riccardo Scamarcio și Elena Lietti) este erodată de suspiciunile tatălui cu privire la un presupus abuz al unui vecin în vârstă asupra fiicei lor. La cel de-al doilea etaj, o mamă (Alba Rohrwacher) a doi copii se luptă cu singurătatea și spectrul nebuniei în absența soțului ei neatent și mereu ocupat. Și, în cele din urmă, la cel de-al treilea etaj, o judecătoare pensionară (Margherita Buy) trebuie să facă o alegere dureroasă, între fiul ei de 20 de ani, care accidentează mortal o vecină, aflat sub influența alcoolului, și soțul ei, judecător (Nanni Moretti). Pe măsură ce aceste povești se întrepătrund, alegerile etice și morale pe care le face fiecare rezident al blocului vor declanșa repercusiuni care le vor schimba viața.

 

Trailerul oficial poate fi accesat pe

YouTube: https://youtu.be/Cyv8LXcRbMY

Facebook: https://fb.watch/a1gqS-1ktd/

 

„Filmul Trei etaje  se bazează pe romanul lui Eshkol Nevo, Three Floors Up. Ambele spun poveștile a trei familii care locuiesc în aceeași clădire, povești care abordează teme universale precum vinovăția, consecințele alegerilor noastre, dreptatea și responsabilitatea de a fi părinte. Personajele sunt fragile și speriate, mânate de temeri și obsesii și ajung adesea să ia decizii extreme. Cu toate acestea, motivațiile lor emoționale și sentimentale ne sunt întotdeauna clare. În timp ce romanul se termină în apogeul crizelor respective, în film am considerat important să urmărim narațiunile până la concluziile lor, să explorăm repercusiunile pe care le au acțiunile personajelor asupra propriei vieți și a celor dragi.”, spune regizorul Nanni Moretti, premiat cu Palme d’Or pentru tulburătorul „Camera fiului” / „La stanza del figlio” (2000).

 

„Trei etaje”/ “Tre piani” va rula în cinematografe din 7 ianuarie, distribuit de Independența Film.

09
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Cineastul suedez Ruben Östlund a râs dintotdeauna de ridicolul şi prostia oamenilor, pornind de la compatrioţii săi şi mai ales de la cei din clasele de sus. În “Triangle of Sadness” (2022), filmul care i-a adus în acest an un al doilea Palme d`Or la Cannes, satira e împinsă la extrem.

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.