Trei nopti cu Madox, la Nottara, alături de Matei Vişniec
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-nopti-cu-madox-la-nottara-alaturi-de-matei-visniec/

În această seară, de la ora 19.30, la Sala George Constantin, premiera oficială a spectacolului Trei nopţi cu Madox de Matei Vişniec, în regia lui Mihai Lungeanu. Scenografia este realizată de Luana Drăgoiescu şi muzica originală este semnată de Pedro Negrescu. Reprezentaţia din această seară se va desfăşura în prezenţa extraordinară a autorului.

Un articol de Petre Ivan|20 noiembrie 2015

Piesa unuia dintre cei mai jucaţi autori români din Europa şi nu numai, Trei nopţi cu Madox (scrisă în 1994) surprinde cu o desăvârşită sensibilitate, cu umor şi luciditate speranţele, slăbiciunile şi absurdul naturii umane.

Locuitorii unui oraş-port trăiesc, timp de trei nopţi, o întâlnire de taină cu un domn misterios – un oarecare Madox, care se dovedeşte a fi mult mai special decât părea la prima vedere…

Din distribuţie fac parte: Victoria Cociaş, Ion Haiduc, Ion Grosu, Alexandru Jitea şi Paul Chiribuţă. Lor li s-au alăturat patru tineri actori, studenţi ai Trei nopti cu MadoxUniversităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale: Lucian Bârsan, Iulian Burciu, Iulian Cuza şi Veliko Velikov.

„Madox nu este o simplă idee, nici un concept, nici o imagine poetică; el este cel care poate transforma realitatea traiului de zi cu zi în metafora vieţii „eterne”. (…) este ceea ce decide fiecare dintre noi să fie. Eu unul îl socotesc o călăuză spre fericire, spre armonie, spre împlinire.”, spune regizorul Mihai Lungeanu.

Evenimentul va fi precedat de la ora 19.00, de lansarea cărţilor: Omul din care a fost extras răul de Matei Vişniec (Editura Cartea Românească, 2014) şi Personajul virtual sau calea către al V-lea punct cardinal la Matei Vișniec de Mihai Lungeanu (Editura Eikon, 2014).

Teatrul Nottara este pentru mine un fel de iubire de tinereţe. Eram încǎ elev de liceu şi veneam de la Rǎdǎuţi la Bucureşti ca sǎ vǎd spectacole de teatru. Atunci am descoperit şi Teatrul Nottara care avea un fel de cǎldurǎ numai a lui, crea un fel de senzaţie de intimitate mai mare decât celelalte teatre bucureştene, iar faptul cǎ se intra în el direct de pe bulevard amplifica impresia de cordialitate cu trecǎtorul, cu spectatorul potenţial. Teatrul Nottara te înşfǎca în alambicul sǎu de vise şi de poezie, de râs şi de fantezie. (Matei Vişniec)

Spectacol realizat cu sprijinul UNATC I.L. Caragiale

Foto: Trei nopti cu Madox, Matei Vişniec – nottara.ro

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Scriitorul francez Édouard Louis, autor al cărții „Cine l-a ucis pe tata?”, a fost spectator al producției cu același nume, pusă în scenă de Andrei Măjeri la Teatrul Metropolis, în seara de vineri, 23 februarie 2024. În urma vizionării, publicul și oamenii de teatru prezenți în sală s-au bucurat de o conferință cu acesta, moderată de Mihaela Michailov, autoarea dramatizării.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

Luna martie vine mereu cu provocarea de a găsi mărțișorul perfect și cadoul ideal pentru femeile din viața noastră. Pe lângă flori și darurile – simbol, Vanner Collective propune și cadoul – experiență, cu un program de cinci mărțișoare teatrale cu cinci perspective feminine, care vor putea fi văzute între 3 și 17 martie, în diferite spații din București: „Cassandra”, „Tot ce e minunat în lume”, „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci”, „Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons.” și „Lungs”.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.