-->

Trei surori, de Cehov, la TVR 2 și TVR HD
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-surori-de-cehov-la-tvr-2-si-tvr-hd/

În această seară, de la ora 19:10 (prima parte) şi de la ora 20:40 (a doua parte), iubitorii teatrului pot vedea, la TVR 2 şi TVR HD, spectacolul „Trei surori”, de Cehov, pus în scenă de regizorul Dominic Dembinski, la Teatrul din Constanţa. Cu ocazia aniversării a 155 ani de la naşterea lui A. P. Cehov, TVR aduce în faţa publicului micului ecran această montare modernă, care transformă casa din gubernia uitată de lume, într-o casă a păpuşilor, unde timpul se dilată pentru a îngloba istoria de început de secol XX, cu a sa Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie cu tot.

Un articol de Petre Ivan|28 septembrie 2015

Despre „Trei surori”, Dembinski scrie: „Ele nu se mişcă, trăiesc într-o colivie precum păpuşile uitate într-o casă de jucărie unde interacţionează vag cu soldăţei de plumb de care li se pare că sunt atrase, îndrăgostite, dar totul mai mult închipuit.”

Astfel descrie regizorul starea personajelor sale – care prind viață în decorul colorat și înalt, al Eugeniei Tărășescu Jianu, cu turle rotunde de biserici rusești – matrioști și soldăței care își căută copilăria („La Moscova! La Moscova!”), în timp ce viața curge pe lângă ei.

„Trei surori” – la TVR2 și TVR HD, spectacolul este difuzat în două părți, prima parte de la ora 19:10, a doua parte de la 20:40. În reluare la TVR HD, marți, ora 14:00 și la TVR 2, vineri, la ora 00:55.

TREI SURORI

de Anton Pavlovici Cehov Trei surori

Traducerea: Elisabeta Pop

Regia artistică : Dominic Dembinski

Scenografia : Eugenia Tărășescu Jianu

Ilustraţia muzicală : George Marcu

Distributia: Remus Archip (rolul Andrei Prozorov), Maria Lupu (Natalia Ivanovna), Mirela Pană (Olga), Dana Dumitrescu (Maşa), Alina Manţu (Irina), Liviu Manolache (Kulâghin Fiodor Ilici), Adrian Dumitrescu (Verşinin Alexei Ignatievici), Marian Adochiţei (Tuzenbach Nicolai Lvovici), Iulian Enache (Solionâi Vasile Vasilievici), Bogdan Caragea (Cebutâkin Ivan Romanovici), Cosmin Mihale (Fedotik Alexei Petrovici), Andu Axente (Rode Vladimir Karlovici), Alexandru Mereuţă (Ferapont), Ileana Ploscaru (Anfisa), Cătălina Mihai (Sofia), Mircea Rotaru (Bobik)

Foto: Trei surori – TVR

04
/05
/26

Vineri, 8 mai 2026, continuarea unei tradiții stabilite de mulți ani de Radio România, Orchestra Națională Radiooferă la Sala Radio la un eveniment de înaltă ținută: CONCERTUL REGAL, ce marchează sărbătoarea regalității în România.

27
/04
/26

În perioada 10 – 22 mai, tangoul iese din tavernele din Buenos Aires și Montevideo și ajunge, pentru câteva seri, pe scenele din Târgu Mureș, Bistrița, Deva, Sibiu, Caracal, Port Cultural Cetate, București și Bacău. Biletele pentru concertul de la București sunt deja puse în vînzare: Turneul Național Flautul Fermecat – Ediția a XV-a Ediția a 15-a a Turneului Național Flautul Fermecat propune publicului […]

24
/04
/26

Pe 23 aprilie, ziua lui Shakespeare și Ziua Internațională a Cărții se lega de fiecare dată de prezența lui George Banu, una dintre marile personalități care au marcat destinul teatrului în ultima parte a secolului 20 și începutul secolului 21.

23
/04
/26

„25 Years Later (După 25 de ani)”, unul dintre programele speciale ale ediției aniversare TIFF.25 (12-21 iunie 2026, Cluj-Napoca), propune o întoarcere în anul 2001, reunind titluri care au definit începutul de mileniu în cinema.

23
/04
/26

Miercuri, 29 aprilie 2026, de la 19.00, celebrul violonist Alexandru Tomescu va cânta pe scena Sălii Radio. Alături de Orchestra de Cameră Radio și sub bagheta dirijorului-invitat Fayçal Karoui, violonistul român va interpreta Bach: Concertul în mi major pentru vioară și orchestră.

21
/04
/26

În perioada 25 aprilie – 11 octombrie, orașul devine din nou promenadă urbană. „Străzi deschise - București”, cel mai amplu proiect cultural al Capitalei, organizat de Primăria Municipiului București, prin ARCUB, revine cu cea de-a șasea ediție.

21
/04
/26

Bucureștiul devine, din nou, un punct de convergență al marilor energii ale muzicii clasice: biletele pentru concertele simfonice și recitalurile camerale din cadrul Concursului Internațional George Enescu 2026 au fost puse în vânzare, deschizând accesul publicului către una dintre cele mai relevante platforme de afirmare artistică ale momentului.

21
/04
/26

După șapte luni de proiecții urmate de discuții cu experți și terapeuți despre temele principale din filmele vizionate la Cinema Elvire Popesco, programul european Film Therapy Film Club - FTFC – lansat de Institutul Francez din România la București în octombrie 2025, ajunge la final. Ultima proiecție din această serie va avea loc pe 23 aprilie, de la ora 18:00, când va fi arătat filmul „L’événement” în care actrița franco-română Anamaria Vartolomei are rolul principal.

15
/04
/26

Două figuri esențiale ale creației literare de limbă germană, Ingeborg Bachmann și Paul Celan, sunt reunite din nou, în mod simbolic, prin două expoziții documentare care le prezintă parcursurile literare și de viață, precum și întâlnirea lor afectivă aflată la originea unei corespondențe tulburătoare, a unor pagini literare de o forță și de o sensibilitate fără egal.