Trei zile pana la Craciun va avea premiera pe 14 decembrie la Cinema Studio
https://www.ziarulmetropolis.ro/trei-zile-pana-la-craciun-va-avea-premiera-pe-14-decembrie-la-cinema-studio/

Documentarul-dramă „Trei zile până la Crăciun”, în regia lui Radu Gabrea, care prezintă ultimele trei zile ale cuplului Ceauşescu, va fi prezentat în premieră naţională pe 14 decembrie la Cinema Studio din Capitală.  Potrivit unui comunicat remis miercuri AGERPRES, filmul prezintă o cronică detaliată, bazată pe mărturii, documente, reconstituiri şi imagini de arhivă, a ultimelor […]

Un articol de Andrada Văsii|28 noiembrie 2012

Documentarul-dramă „Trei zile până la Crăciun”, în regia lui Radu Gabrea, care prezintă ultimele trei zile ale cuplului Ceauşescu, va fi prezentat în premieră naţională pe 14 decembrie la Cinema Studio din Capitală.

 Potrivit unui comunicat remis miercuri AGERPRES, filmul prezintă o cronică detaliată, bazată pe mărturii, documente, reconstituiri şi imagini de arhivă, a ultimelor trei zile ale cuplului Elena şi Nicolae Ceauşescu înainte de executarea lor în ziua de Crăciun a anului 1989.

„În ultima sa noapte ca stăpân absolut al ţării, Nicolae Ceauşescu rămâne în sediul Partidului Comunist, pentru a coordona represiunea. Nu doarme mai mult de trei ore. Dimineaţa, pe 22 decembrie, de teamă să nu fie linşat de mulţimea care forţează intrarea în clădire, Ceauşescu acceptă să fie evacuat cu elicopterul. Odată ridicat în aer, devine însă prizonier al celui pe care tocmai îl numise la comanda Armatei, generalul Stănculescu… Fuga în necunoscut se termină pe 25 decembrie la orele 14, într-o cazarmă din Târgovişte”, se arată în sinopsisul filmului.

Cele două roluri principale sunt interpretate de Constantin Cojocaru şi Victoria Cociaş (totodată şi producătoarea filmului). Alături de ei, din distribuţie mai fac parte Costel Caşcaval, Mircea Rusu, Ion Grosu şi Daniel Popa.

Scenariul îi aparţine lui Grigore Cartianu, imaginea este semnată de Alexandru Macarie şi George Dăscălescu iar montajul a fost realizat de Melania Oproiu.

Filmul a fost prezentat în avanpremieră în România în secţiunea Zilele Filmului Românesc a celei de-a 11-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, unde cei doi protagonişti, Victoria Cociaş şi Constantin Cojocaru, au primit, ex-aequo, o menţiune specială pentru interpretare, şi la cea de-a doua ediţie a MECEFF – Mediaş Central European Film Festival.

„Trei zile până la Crăciun” este o producţie Total TV realizată în parteneriat cu Atlantis Studio şi UJ Budapest Film Studio, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.

Sursa: Agerpres

28
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 28 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Numărul 2 de David Foenkinos – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Iulianei Glăvan – ce aduce în prim-plan povestea unui destin atipic, a celui care a pierdut rolul lui Harry Potter în una dintre cele mai celebre ecranizări din toate timpurile. Este posibil ca un eșec să devină o sursă de putere? Romanul scriitorului francez oferă în locul unui răspuns o minunată parabolă despre virtuțile reconstruirii sinelui.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Scriitorul francez Édouard Louis, autor al cărții „Cine l-a ucis pe tata?”, a fost spectator al producției cu același nume, pusă în scenă de Andrei Măjeri la Teatrul Metropolis, în seara de vineri, 23 februarie 2024. În urma vizionării, publicul și oamenii de teatru prezenți în sală s-au bucurat de o conferință cu acesta, moderată de Mihaela Michailov, autoarea dramatizării.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.

27
/02
/24

Admiratorii lui Nicolae Corjos vor putea vedea sau revedea la Cinemaraton pe 27 februarie filmele Ora zero, Pădurea nebună, Un studio în căutarea unei vedete, Declaraţie de dragoste, Liceenii, Extemporal la dirigenţie, Liceenii Rock’n Roll, Alo aterizează străbunica, documentarul Sergiu Celibidache.

27
/02
/24

Luna martie vine mereu cu provocarea de a găsi mărțișorul perfect și cadoul ideal pentru femeile din viața noastră. Pe lângă flori și darurile – simbol, Vanner Collective propune și cadoul – experiență, cu un program de cinci mărțișoare teatrale cu cinci perspective feminine, care vor putea fi văzute între 3 și 17 martie, în diferite spații din București: „Cassandra”, „Tot ce e minunat în lume”, „Komorebi. Lumina care se filtrează printre copaci”, „Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons.” și „Lungs”.

27
/02
/24

SkyShowtime a confirmat astăzi că Ted va fi disponibil pentru vizionare în toate piețele în care serviciul este disponibil, începând din 22 februarie. Primele patru episoade vor fi disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 februarie, urmând ca celelalte episoade să fie disponibile din 11 aprilie.

27
/02
/24

Turneul SoNoRo Conac ajunge în 2024 la ediția a XII-a, intitulată „L’heure bleue” – un titlu inspirat de acel interval de timp în care finalul de zi se pregătește să facă loc înserării, apoi nopții. „Ora albastră” va fi – din perspectiva SoNoRo – un spațiu de visare și un răstimp în care muzica se materializează, trece dincolo de contururi și prinde viață în mod desăvârșit, în unele dintre cele mai frumoase edificii din țara noastră.

27
/02
/24

Între 6 și 7 aprilie va avea loc Digital Nomad Summit, conferința dedicată celor care vor să lucreze și să trăiască oriunde în lume. Timp de două zile, 12 speakeri locali și internaționali vor oferi inspirație, povești și instrumente valabile pentru cei care vor să-și schimbe locuința și să lucreze din Asia sau Europa.