Treizeci de scurtmetraje internaționale și românești, în competițiile BIDFF 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/treizeci-de-scurtmetraje-internationale-si-romanesti-in-competitiile-bidff-2018/

Treizeci de scurtmetraje internaţionale şi româneşti au fost selectate în competiţiile Bucharest International Dance Film Festival 2018 din peste 300 de producţii înscrise. Competiţia naţională va avea loc pe 7 septembrie, de la ora 21.00, la Deschis Gastrobar, iar cea internaţională, pe 8 septembrie, dela ora 18.30, la Cinema „Elvire Popesco”.

Un articol de Petre Ivan|16 August 2018

Competiția internațională de scurtmetraje a fost împărțită în două secțiuni – „[re]tracing Values” și „[re]tracing Time” -, iarfiecare dintre acestea cuprinde zece filme.

Pelicule din Finlanda („Through the Supermarket in Five Easy Pieces”), Austria („Competing for Sunlight: Ash”), Coreea de Sud („BOOKANIMA: Dance”), Rusia („ctrlC/ctrlV”), Canada („Traverse”), Franța („Insan”), Marea Britanie („Business is Brutal”și „washed up babies”), Germania („Guenni”) și Olanda („A Flood Remains”) explorează, palpitant și energic, valorile lumii contemporane.

Șase dintre regizorii și coregrafii acestor filme vor participa la o sesiune de întrebări și răspunsuri.

Zece filme din Franța („Out of body”), Danemarca („Laws of Motion”), Africa de Sud („Room”), Marea Britanie („Night Dancing”), Brazilia („Vanitas”), Olanda („Are you multifocal”), Finlanda („Time Subjectives in Objective Time”), Spania („Babelian Circles”), Cehia („Adieu”) și Austria („Competing for Sunlight: Oak”) au fost selectate în competiția internațională „[re]tracing Time”. Ele creează o poartă către o altă realitate, măsoară spațiul cu gesturi  și surprind o lume irațională, uneori periculoasă.

Cât privește competiția națională, numărul de aplicații s-a triplat față de anul 2016, când a fost introdusă în festival. Competiția românească demonstrează că granițele dintre genurile artistice și generații sunt fluide.

Au fost selectate: „Dépaysement”, „How long?”, „Suite for the Office [Sleepwalking]”, „NonStop TM”, „Unchained”, „Next Revolution, Please!”, „States Uprooted”, „jam da koakaz”, „(Slow) Breath” și „Never Ending”.

După proiecția acestei selecții, vor avea loc sesiuni de întrebări și răspunsuri cu echipele filmelor.

Are you multifocal

Competiția națională va avea loc pe 7 septembrie, de la ora 21.00, la Deschis Gastrobar, iar cea internațională, pe 8 septembrie, dela ora 18.30, la Cinema „Elvire Popesco”.

Juriul va fi format din Helena Jonsdottir (Islanda, coregrafă și regizoare de film), Gabor Pinter (Ungaria, selecționer și director de festival) și Adrien Ouaki (Franța, regizor și coregraf, câștigătorul BIDFF 2017).

Competing for Sunlight ASH

Jurații vor acorda trofeul pentru cel mai bun film din competiția internațională, în valoare de 1.000 de euro, premiul pentru inovație, în valoare de 500 de euro și premiul pentru cel mai mai bun film românesc, în valoare de 1.000 de euro, oferit de Institutul Cultural Român. Acestora le va fi adăugat premiul publicului, în valoare de 300 de euro.

Cea de-a patra ediţie a Bucharest International Dance Film Festival va avea loc în perioada 6 – 9 septembrie, în şase spaţii din Capitală – Cinema „Elvire Popesco” (Institutul Francez din România), Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, LINOTIP-Centru Independent Coregrafic, DESCHIS Atelier, DESCHIS Gastrobar şi Qreator.

Tema ediţiei de anul acesta a singurului festival de gen din România o reprezintă „[re]tracing” – urmele pe care timpul le-a lăsat în vieţile oamenilor şi ale comunităţilor din care fac parte.

Foto: BIDFF 2018 – facebook

18
/10
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul „Jurnalul familiei -escu” (2018), regizorul Șerban Georgescu discută pe un ton jucăuș, ironic, ce (mai) înseamnă a fi român, la 100 de ani de la apariția României moderne, perioadă în care țara a trecut prin multe șocuri și transformări.

18
/10
/19

În Bucureşti, gala de deschidere a Les Films de Cannes à Bucarest este programată vineri, de la ora 19:00 la Cinema PRO, în prezența sărbătoritului ediţiei, Vlad Ivanov şi a cineastului Claude Lelouch.

15
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Disponibil în unele cinematografe, documentarul „Emigrant Blues: un road movie în 2 ½ capitole”, de Mihai Mincan şi Claudiu Mitcu, discută subiectul migrației românilor în străinătate din câteva unghiuri inedite.

14
/10
/19

Les Films de Cannes à Bucarest îl celebrează anul acesta pe Vlad Ivanov, care anul acesta a împlinit 50 de ani. Actorului care seduce camera cu orice rol pe care-l interpretează, festivalul i-a dedicat o secțiune numită IVANOV 50 – care include cinci dintre cele mai importante filme care îl au ca protagonist: „Sunset”, „Câini”, „La Gomera”, „Principii de viață” și „Hier”.

09
/10
/19

CRONICĂ DE FILM Deşi pretinde că este un omagiu adus oamenilor care au murit în închisorile comuniste, "Între chin şi amin" (2019), al doilea lungmetraj de ficţiune al regizorului Toma Enache, nu este de fapt decât o bătaie de joc la adresa memoriei victimelor, prin kitsch-ul pe care îl etalează.

Page 1 of 25012345...102030...Last »