„Treptele Unirii – prețuiți-vă eroii”, 30 de ani de la Revoluție
https://www.ziarulmetropolis.ro/treptele-unirii-pretuiti-va-eroii-30-de-ani-de-la-revolutie/

Pe 20 decembrie, Teatrul Nottara marchează 30 de ani de la Revoluţia din 1989, cu spectacolul Treptele Unirii – preţuiţi-vă eroii, un recital de poezie românească susţinut de Emil Boroghină.

Un articol de Liliana Matei|16 decembrie 2019

Spectacolul este o coproducție Teatrul Nottara cu Teatrul Național Marin Sorescu Craiova, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu și scenografia lui Dan Adrian Ionescu.

Evenimentul va avea loc pe 20 decembrie, de la ora 19.30, la Sala George Constantin și va fi deschis de acad. Răzvan Theodorescu, personalitate ce va vorbi cu acest prilej despre Revoluția română.

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile, Teatrul Nottara dorindu-și să ofere astfel un cadou de Sărbători tuturor spectatorilor săi.

Treptele Unirii este un spectacol de poezie românească clasică şi contemporană și conține fragmente din lirica populară, din poezii de Grigore Alexandrescu, Andrei Mureşanu, Dimitrie Bolintineanu, Alecu Russo, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Alexandru Macedonski, Alexandru Vlahuţă, Duiliu Zamfirescu, Petre Dulfu, Alexandru Davila, George Coşbuc, Dimitrie Anghel, Ştefan Octavian Iosif, Tudor Arghezi, Octavian Goga, Vasile Voiculescu, Alexe Mateevici, Victor Eftimiu, Mircea Rădulescu, Aron Cotruş, Eusebiu Camilar, Eugen Jebeleanu, Geo Dumitrescu, Nicolae Tăutu, Alexandru Andriţoiu, Nicolae Labiş, Marin Sorescu, Cezar Ivănescu, Adrian Păunescu.

Emil Boroghină este absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, Secţia „Actorie”, promoţia 1963. Între 1963 și 1988 a fost actor al Teatrului Naţional Craiova. Este fondator și director al Festivalului Internaţional Shakespeare. Este preşedinte al Fundaţiei William Shakespeare (Craiova), vicepreşedinte al Reţelei Europene a Festivalurilor Shakespeare, societar de onoare al Teatrului Naţional Craiova și membru al Senatului UNITER. A fost director al Teatrului Naţional Craiova între 1988 şi 2000, perioadă în care Naţionalul craiovean a devenit unul dintre cele mai apreciate teatre din Europa Centrală şi de Răsărit, izbutind în decurs de zece ani un număr record de participări – 97 – la mari festivaluri internaţionale, de la Edinburgh și Avignon până la Tokyo, Seoul, Singapore, Melbourne, New York sau Montreal. În 1994, a fondat Festivalul Internaţional Shakespeare, considerat drept unul dintre cele mai importante de acest gen din lume.

12
/03
/15

După 30 de ani de la cea mai recentă punere în scenă, celebra poveste a „Babei Hârca” revine într-o adaptare modernă la Teatrul Elisabeta din Bucureşti. Comedia muzicală „Hârca se întoarce“, adaptare după o povestea scrisă de Matei Millo, va avea premiera pe 29 aprilie 2015.

12
/03
/15

În urmă cu 50 de ani, într-o zi de 12 martie, se stingea din viaţă George Călinescu, considerat unul dintre cei mai importanți critici literari români din toate timpurile.

11
/03
/15

La peste 80 de ani de când George Enescu a compus opera “Oedipe”, ediţia 2017 a Festivalului care îi poartă numele se va deschide în premieră extraordinară cu interpretarea acestei lucrări în versiune concertantă de către o orchestră străină de prestigiu: London Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului Vladimir Jurowski.

11
/03
/15

Actorii Kristen Stewart, Jesse Eisenberg şi Bruce Willis vor interpreta rolurile principale în următorul film al regizorului american Woody Allen. Acest lungmetraj nu are deocamdată un titlu, dar producătorii săi au anunţat deja că pelicula va fi lansată pe marile ecrane în anul 2016.

11
/03
/15

Spectacolul „Lecţia” de miercuri, 11 martie, ora 19:00 vine cu o surpriză: Ofelia Popii joacă în premieră rolul Elevei pe scena Teatrului Naţional „Radu Stanca“ Sibiu. "Lecţia" va fi predată de Constantin Chiriac, care interpretează rolul Profesorului.

11
/03
/15

Actorul Ion Besoiu împlineşte astăzi 84 de ani. Artistul a fost omagiat cu două premii pentru întreaga activitate – din partea Uniunii Teatrale din România (UNITER), în 2008, şi la Gala Gopo din 2011.

11
/03
/15

Miercuri, 18 martie, începând cu ora 19.00, Sala ARCUB se transformă din nou într-un spațiu de întâlnire al cinefililor, pentru cea de-a doua ediție a CineȘoc la ARCUB. Filmul lunii martie este Animal Kingdom (2010), în regia lui David Michôd, producție ce îi are în distribuție pe Guy Pearce, Joel Edgerton, Jacki Weaver și Ben Mendelsohn.