„Treptele Unirii – prețuiți-vă eroii”, 30 de ani de la Revoluție
https://www.ziarulmetropolis.ro/treptele-unirii-pretuiti-va-eroii-30-de-ani-de-la-revolutie/

Pe 20 decembrie, Teatrul Nottara marchează 30 de ani de la Revoluţia din 1989, cu spectacolul Treptele Unirii – preţuiţi-vă eroii, un recital de poezie românească susţinut de Emil Boroghină.

Un articol de Liliana Matei|16 decembrie 2019

Spectacolul este o coproducție Teatrul Nottara cu Teatrul Național Marin Sorescu Craiova, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu și scenografia lui Dan Adrian Ionescu.

Evenimentul va avea loc pe 20 decembrie, de la ora 19.30, la Sala George Constantin și va fi deschis de acad. Răzvan Theodorescu, personalitate ce va vorbi cu acest prilej despre Revoluția română.

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile, Teatrul Nottara dorindu-și să ofere astfel un cadou de Sărbători tuturor spectatorilor săi.

Treptele Unirii este un spectacol de poezie românească clasică şi contemporană și conține fragmente din lirica populară, din poezii de Grigore Alexandrescu, Andrei Mureşanu, Dimitrie Bolintineanu, Alecu Russo, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Alexandru Macedonski, Alexandru Vlahuţă, Duiliu Zamfirescu, Petre Dulfu, Alexandru Davila, George Coşbuc, Dimitrie Anghel, Ştefan Octavian Iosif, Tudor Arghezi, Octavian Goga, Vasile Voiculescu, Alexe Mateevici, Victor Eftimiu, Mircea Rădulescu, Aron Cotruş, Eusebiu Camilar, Eugen Jebeleanu, Geo Dumitrescu, Nicolae Tăutu, Alexandru Andriţoiu, Nicolae Labiş, Marin Sorescu, Cezar Ivănescu, Adrian Păunescu.

Emil Boroghină este absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, Secţia „Actorie”, promoţia 1963. Între 1963 și 1988 a fost actor al Teatrului Naţional Craiova. Este fondator și director al Festivalului Internaţional Shakespeare. Este preşedinte al Fundaţiei William Shakespeare (Craiova), vicepreşedinte al Reţelei Europene a Festivalurilor Shakespeare, societar de onoare al Teatrului Naţional Craiova și membru al Senatului UNITER. A fost director al Teatrului Naţional Craiova între 1988 şi 2000, perioadă în care Naţionalul craiovean a devenit unul dintre cele mai apreciate teatre din Europa Centrală şi de Răsărit, izbutind în decurs de zece ani un număr record de participări – 97 – la mari festivaluri internaţionale, de la Edinburgh și Avignon până la Tokyo, Seoul, Singapore, Melbourne, New York sau Montreal. În 1994, a fondat Festivalul Internaţional Shakespeare, considerat drept unul dintre cele mai importante de acest gen din lume.

05
/02
/15

Puţine clădiri au conservat spiritul Bucureştiului de aur. Palatul Odeon, situat în jos pe malul Dâmboviţei, este una dintre ele. Palatul se află într-o clădire monument arhitectural, singurul rămas din vechile clădiri ale fostei administraţii a bătrânului Abator, datând din anul 1869.

05
/02
/15

Radio România Muzical și Muzeul Național Cotroceni organizează un concert de muzică veche românească susținut de ansamblul “Imago Mundi”. În sala Cerchez a Muzeului Cotroceni, joi, 26 februarie, de la ora 19.00, va avea loc un eveniment cu semnificații speciale – înregistrarea acestui concert va reprezenta România în cadrul unuia dintre cele mai importante proiecte ale Uniunii Europene de Radio, “Ziua muzicii vechi”, programată, în fiecare an, pe 21 martie.

05
/02
/15

Anul 2015 marchează o premieră extraordinară: sâmbătă, 7 februarie, una dintre lucrările de referință ale compozitorului George Enescu, Simfonia a III-a cu Cor în Do Major Op. 21, va fi interpretată pe o scenă londoneză de către presitgioasa London Philharmonic Orchestra, în sala Royal Festival Hall a Southbank Centre, chiar pe malul Tamisei.

05
/02
/15

Șase proiecții pentru public și presa internațională vor aduce povestea procurorului Cristian Panait, cea care a inspirat scenariul filmului De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu, peste hotare, la Festivalul Internațional de Film de la Berlin. Evenimentul începe astăzi, 5 februarie, și se va încheia pe 15 februarie, cel de-al treilea lungmetraj al lui Tudor Giurgiu fiind inclus în secțiunea Panorama Special.

05
/02
/15

Actorul american Johnny Depp s-a căsătorit civil cu iubita lui, Amber Heard, în cadrul unei ceremonii oficiale care a avut loc, marţi, în casa din Los Angeles în care cei doi locuiesc, cu câteva zile înainte de nunta ce va avea loc la finalul săptămânii în Bahamas.

04
/02
/15

Realizat după întâmplări reale şi având opt nominalizări la Premiile Oscar, „The Imitation Game” (Jocul Codurilor) prezintă povestea lui Alan Turing (Benedict Cumberbatch), matematician, criptanalist şi erou de război, pionier al tehnologiei moderne a calculatoarelor. Alături de un grup restrâns de specialişti, el a reuşit spargerea unui cod aşa-numit „de nespart” al maşinăriei Enigma a Germaniei, în al Doilea Război Mondial. 

04
/02
/15

În această iarnă, Opera Comică pentru Copii le-a pregătit spectatorilor săi de toate vârstele o întâlnire specială cu personajele unei poveşti nemuritoare: Peter Pan de Laurenţiu Profeta (muzica) şi Eugen Rotaru (libretul). Premiera are loc vineri, 13 februarie 2015, de la ora 18:00, la Sala Mare a instituţiei (Calea Giuleşti, nr. 16).

04
/02
/15

Proiectele de fotografie documentară spun o poveste despre oameni, una neașteptată, emoționantă, sinceră, fără să-l constrângă pe fotograf la o anumită formă – e alegerea lui ce anume și cum ne arată în imagine.