„Trilogia Creangă” în premieră pe teatrulgong.ro
https://www.ziarulmetropolis.ro/trilogia-creanga-in-premiera-pe-teatrulgong-ro/

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” Sibiu lansează luni, 14 decembrie, de la ora 10:00, seria de autor „Trilogia Creangă”.

Un articol de Liliana Matei|10 decembrie 2020

Construită ca un spectacol de teatru radiofonic în regia Evei Labadi, seria reunește poveștile „Fata babei și fata moșneagului”, „Punguța cu doi bani” și „Ursul păcălit de vulpe”. Fișierele audio vor putea fi accesate pe teatrulgong.ro, gratuit, timp de un an de zile.

Cele mai îndrăgite povești românești prind viață prin interpretarea actorilor Teatrului „Gong” din Sibiu, pornind de la forța dialogului articulat prin muzică și efecte sonore, fără a avea nicio imagine vizuală. „Poveștile audio au fost create ca o alternativă teatrală în pandemie și își propun să dezvolte imaginația celor mai mici.”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.

„Fata babei și fata moșneagului” este un basm scris de Ion Creangă și publicat în 1877.

Povestea are un caracter profund moralizator si face o pledoarie pentru cumințenie, bunătate și modestie. Adaptarea radiofonică de la Sibiu îi are în distribuție pe actorii Daniela Dragomir, Gabriela Mitrea, Lucia Barbu, Adrian Prohaska, Anton Balint și Charlie Fălămaș.

„Punguța cu doi bani” este o poveste scrisă de Ion Creangă și publicată în 1876. Povestea arată în mod simbolic cum se ajunge de la o casă săracă la una îmbelșugată, reinterpretând mitologia populară antică. Spectacolul radiofonic de la Sibiu este interpretat de actorii Daniela Dragomir, Gabriela Mitrea, Lucia Barbu, Adrian Prohaska, Anton Balint și Charlie Fălămaș.

„Ursul păcălit de vulpe” este o povestire de Ion Creangă, ce a fost publicată în 1880. Textul are un caracter moralizator prin scoaterea în evidență a două trăsături negative, lăcomia și viclenia. Adaptarea de la Sibiu se construiește pe vocile actorilor Lucia Barbu, Anton Balint și Charlie Fălămaș.

Înregistrările au fost operate de Dan Caras, la sediul Teatrului „Gong” din Sibiu, iar montajul audio a fost realizat de Mircea Chiu, în Timișoara.

De asemenea, părinții pot accesa toată luna decembrie alte 100 fișiere audio în „Meniul cu povești șoptite” de pe teatrulgong.ro. Prin intermediul acestei secțiuni, actorii rămân conectați cu fanii lor, cărora le citesc povești de noapte bună, contribuind, totodată, la dezvoltarea unui nou public pentru teatrul sibian.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.